Tăriceanu e gata să arunce în aer PSD

Tăriceanu e gata să arunce în aer PSD

Formațiunea liberal-democrată condusă de Călin Popescu Tăriceanu și aflată la guvernare alături de social-democrații lui Liviu Dragnea, se află la un pas de o largă alianță anti-PSD din care să mai facă parte, pe lângă ALDE, și PNL, USR și PMP, miza tuturor fiind adoptarea proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. PSD are aproape 1.700 de primari și schimbarea sistemului de vot reprezintă un veritabil „atentat” la zestrea electorală a partidului, adică motorul care îi propulsează pe social-democrați la guvernare.

PNL a depus pe 21 martie în Senat, în calitate de primă cameră sesizată, o propunere de modificare a Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prin revenirea la două tururi de scrutin: este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin, în care este ales primar candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

În acest moment, legea prevede că este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Proiectul se află pe ordinea de zi de luni a plenului Senatului, pentru vot final.

Miza uriașă

În varianta actuală a legii, adică alegerea primarilor într-un singur tur, edilii în funcție au prima șansă să câștige un nou mandat, în timp ce, în varianta propusă de PNL, partidele mai mici se pot alia în turul doi într-o coaliție împotriva celui mai puternic candidat și îl pot învinge pe acesta. Cu alte cuvinte, primarii PSD riscă să fie izolați în 2020 printr-o largă alianță „toți împotriva candidatului PSD".

PSD nu are, astfel, niciun interes să-și pună în pericol inutil propriii primari la viitoarele alegeri locale din 2020. La alegerile locale din iunie 2016, PSD a obținut 1.679 de primari, reprezentând 52,69% dintre toți primarii din România, în timp ce PNL a câștigat doar 1.081 de primării, reprezentând 33,92% din cele 3.186 de primării în care s-au organizat alegeri.

Lovitura lui Tăriceanu

Biroul Politic Central al ALDE a decis, în unanimitate, în urmă cu două săptămâni, să susţină legea alegerilor în două tururi de scrutin pentru primari.

"Cine vrea să ni se alăture este binevenit. Poate fi PNL, USR, PMP, UDMR, independenţi. Eu cred, dacă mă întrebaţi, că cei de la PSD vor merge pe vot într-un singur tur - cred, nu am date precise, pentru că, dacă au 2.800 de primari din 3.800, bănuiesc că au tot interesul. Dar aici opiniile noastre sunt divergente", a spus vicepreședintele ALDE, Ioan Țintean.

Europarlamentarul Norica Nicolai a spus că ALDE nu este o anexă a PSD.

"Aș vrea să se înțeleagă foarte clar, în detrimentul unei idei pe care unii o acreditează, ALDE este partener de guvernare, nu este anexă de guvernare a PSD-ului. Noi suntem un partid liberal, un partid liberal autentic. Vom încerca, și sper că vom reuși și să și impunem, o viziune liberală în guvernare de care este nevoie", a conchis Norica Nicolai, despre alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Nicolai mai a zis că este normal ca alegerile locale să fie în două tururi de scrutin întrucât legitimitatea democratică este mult mai mare și că formula actuală, alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, "a creat un gen de vechil” în teritoriu.

"Vrem alegeri în două tururi. Legitimitatea democratică este mult mai mare, în condiţiile în care lehamitea de politică este evidentă. Dacă vă uitaţi la structura prezenţei la vot a populaţiei, veţi vedea că tot mai puţini români aleg să participe la acest exerciţiu democratic. În aceste condiţii, este nevoie de al doilea tur de scutin pentru a da legitimitate celor care sunt aleşi. Formula cu un singur tur a creat un gen de vechil, de baron local. Cred că este bine ca, indiferent cine ar fi într-un mandat de decizie, să aibă un anumit tip de control democratic. Întotdeauna cel care are puterea la un moment dat tinde să şi-o conserve prin orice mijloace. Şi, din păcate, unii şi-au atins limitele de incompetenţă”, a zis ea.

Blocaj în Coaliție

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a spus că subiectul nu a fost discutat în coaliția de guvernare.

„Să fim bine înțeleși. În înțelegerea politică dintre ALDE și PSD această temă nu s-a discutat. Așadar, faptul că nu avem aceeași poziție în privința aceasta nu înseamnă o încălcare a înțelegerii politice dintre noi. Dacă ar fi așa, numai simplul fapt că noi la Balș avem principalul contracandidat PSD am putea fi judecați că am încălcat o înțelegere politică. Nu. În alegeri fiecare partid își joacă propria șansă. Noi considerăm că pentru fiecare partid este oportună această șansă", a declarat Vosganian.