Tăriceanu, mulţumit de lucrările la casele sinistraţilor

Tăriceanu, mulţumit de lucrările la casele sinistraţilor

Premierul s-a declarat mulţumit de modul în care decurge reconstruirea celor 14 case, din Târgul Frumos, afectate de inundaţiile din luna iulie.

"Ne-am angajat să terminăm aceste case la 1 decembrie, dar cred că vor fi gata chiar mai repede, adică pe 15 noiembrie. Şi în alte judeţe continuă procesul de reconstrucţie a caselor şi vom încerca să le terminăm până la data stabilită", a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Premierul le-a cerut autorităţilor locale să izoleze termic casele în momentul în care acestea vor fi terminate şi să asigure utilităţile necesare după finalizarea lucrărilor. El a menţionat că noile case au două camere, baie şi bucătărie şi a adăugat că suprafaţa totală, inclusiv terenul, este de 250 de metri pătraţi.

"Poate că această locuinţă nu este mare, însă aşa se fac parcelările în localităţi. Trebuie ţinut cont că vorbim totuşi de sinistraţi, iar casele sunt oferite de Guvern gratis. Dacă oamenii vor mai mult, îşi pot face singuri o altă locuinţă, asta putem oferi acum", a explicat Tăriceanu.

După verificarea lucrărilor, Tăriceanu s-a îndreptat spre Iaşi la lansarea candidaţilor din judeţ. El s-a oprit pe şantierul unde au fost demarate lucrările noii şosele de centură a municipiului şi a fost nedumerit că şoseaua se construieşte pe două benzi în loc de patru.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:18

Ne puteți urmări și pe Google News