Tăriceanu îl atacă pe Iohannis: „A preferat să rămână un politician mărunt”

Tăriceanu îl atacă pe Iohannis: „A preferat să rămână un politician mărunt”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, vineri, Summitul de la Sibiu, declarând că președintele Klaus Iohannis a rămas „un politician mărunt” care își critică țara.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că este dezamăgit de rezultatele Summitului de la Sibiu, nefiind „unul de substanță”, adăugând că Declarația de la Sibiu i se pare o declarație vagă.

„Am promis să nu spun prea multe pe timpul Summitului, în speranţa că el va fi unul de substanţă şi va aduce ceva şi pentru români. Sunt însă dezamăgit de rezultate. Mi se pare o declaraţie vagă, cu idei generale pe care le tot enunţă, dar nu le respectă. Declaraţia vorbeşte despre căderea Cortinei de Fier, dar nu ne dă garanţia că nu se instalează pe nesimţite şi în spatele cuvintelor frumoase o Cortină de Catifea, adică Europa cu două viteze.

Mă deranjează că deja se vorbeşte despre o Uniune de 27 de state. Se renunţă prea uşor la Marea Britanie. Eu cred că „Bătălia pentru Anglia” nu s-a încheiat. Este o Declaraţie în care România, ţara organizatoare şi presedinte în exerciţiu al Consiliului, nu apare! Nimic concret care să ne asigure că vom avea o Europă cu o singură viteză. Nimic despre nevoia de a aduce subvenţiile fermierilor români la acelaşi nivel cu ceilalţi fermieri europeni. Nimic concret despre Schengen sau MCV. Mi-a dat senzaţia unui banchet organizat de domnul Iohannis pentru el şi prietenii dânsului. Din felul în care a manevrat să fie singurul român de acolo, mă face să cred că a dat petrecerea de adio.”, a declarat Tăriceanu.

Președintele Senatului a declarat că președintele Klaus Iohannis a rămas un „politician mărunt” nereușind să se ridice la înălțimea momentului.

„Este păcat că domnul Iohannis nu a reuşit să se ridice la înălţimea momentului şi a preferat să rămână un politician mărunt care să-şi critice ţara, poporul şi guvernul în faţa oficialilor străini. Înţeleg acum, după ce am auzit declaraţia domnului Juncker, de la cine învaţă domnul Iohannis tehnica de a divide: „Am ales Sibiul pentru că el reprezintă Europa Centrală şi Europa Occidentală” - spune domnul Juncker. Dar dânsul nu e român şi nu are cum să ştie că la fel de europene şi occidentale sunt şi Clujul sau Timişoara, Craiova, Iaşiul sau Constanţa. Ca să nu mai vorbim de Bucureşti! Dar domnul Iohannis ştie acest lucru şi, dacă ar fi ales să fie preşedintele tuturor românilor şi nu doar al celor care îl plac, ar fi trebuit să-i spună asta domnului Juncker.”, a declarat Tăriceanu.