Când preocupările publice oscilează între preferințele sexuale ale lui Pomohaci și apetitul carnal al lui Tăriceanu pentru democrația de rit stalinist există tentația să-ți întrebi conștiința dacă n-are nicio vină. Descoperi că are, căci dacă n-a reușit să convingă tot poporul să-și asume un biet vot duce ditamai ghiuleaua.
Nu există doar o specie de jurnalist candidat la boli de inimă sau de stomac, există și jurnalistul sănătos tun. Defilează cu coduri deontologice sub braț, cele mai multe scrise de el. Se mulțumește să-și declame rolul de informator (sic!) public, când pur și simplu nu îl joacă nonșalant (nu gratis) pe cel de deformator de opinie. În toate situațiile este acoperit de expresia voinței sale, pe care nu o îngrădește nimeni. Conștiința e o gumă de mestecat sau o guma de chiloti, optezi liber. Dar ce faci când simți, ca un corb, stârvul nimicniciei și mulți încearcă să te convingă că ești nebun, sau că ți-s sinusurile înfundate?
Eu de pildă, mi-am adus aminte din nou de dramatizarea halucinantă a lui Orson Wells după Războiul Lumilor (1938) și mi-am imaginat cum telespectatorii români ar descoperi dimineață, când deschid televizorul, că președintele Iohannis a făcut o formă gravă de scarlatină care-l ține două săptămâni departe de Cotroceni, sau trebui operat la plămâni, chiar daca nu fumeaza, iar o perioadă, atribuțiile sale sunt preluate, ptiu Diavole, de șeful Senatului. Câteva efecte imediate: subiectul „Pomohaci” pleacă, înlocuit de pedofilia politică, ambulanțele pleacă să culeagă cardiaci din apartamente, autocarele PSD și ALDE pleacă spre București încărcate cu activiști în salopete, chemați la Nirvane în grup, în Piața Victoriei.
Acuma, întâmplarea politică face ca unul dintre scenariile preluării interimatului să existe deja în sertarele puterii, din rațiuni de suspendare. Trei sunt motivele pentru care nu a fost pus încă în scenă: sociologii nu știu să estimeze cât de amplă va fi reacția publică, șefii PSD și ALDE nu știu cât de mare va fi un tsunami euroatlantic (se așteaptă ca România să rămână stabilă), iar Dragnea și Tăriceanu habar nu au care dintre ei este mai mare șef. Constituția prevede că interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de cel al Camerei, însă întâia mustață a PSD simte că face bube dacă-i oferă omologului său atât de mare vizibilitate. Mai ales că ambițiile de prezidențiabil ale lui Tăriceanu sunt la fel de evidente ca sânii Pamelei Anderson - invers n-ar fi o catastrofă atât de mare, căci nurlia blondă nu e atât de imbecilă...
Ce catastrofă ar pândi România? În mod aiuritor, una validată prin vot, căci pe baza scrutinului, aici se poate schimba orice: Constituția, numele lui Alexandre Dumas, Legea lui Arhimede, rețeta de salată de boef, Teleormanul cu Parisul. Un președinte interimar are foarte puține restricții: nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii, nu poate dizolva Lagislativul și nici să ceară poporului să-și exprime voința în cadrul unui referendum. Ce poate face, însă? Să încheie tratate internaționale, să recheme și să numească ambasadori, să prezideze CSAT și să cumpere avioane MIG (Rusia e sub sancțiuni, dar nu e obligatoriu ca România să le respecte, căci poate iese din UE, mai știi?). Mai poate să nu mobilizeze trupe în caz de atac, să nu instituie starea de urgență sau să-l decoreze pe Rogozin. Aberații? Normal! Să vă spun însă două care nu sunt: președintele interimar poate acorda grațieri individuale (aici e o listă lungă de deținuți “politici” ce sufera, sufera rau, foarte rau, multi e dreptvca doar cu capul și poate numi șefii de la Înalta Curte, DNA, Parchetul General, DIICOT. Sunt ocupate funcțiile? Nicio problemă! Este drept că revocarea judecătorilor se face la cererea CSM, dar pentru mazilirea procurorilor șefi e nevoie doar de cererea ministrului Justiției. Și cine l-a recomandat pe Toader pentru funcție? Bingo! Aa, nu-i poate rade pe Kovesi, Lazăr și Horodniceanu fără evaluarea managementului lor? O, Doamne, dar așa cum i-a trântit Vâlcov la examinare pe Grindeanu & Co cu o grilă de Gâgă oare nu pot să pună concluzii despre lupta anticorupție avocații lui Dragnea? Sau Alina Bica? Sau Hăimăneală? Sau chiar Stelu, ce s-o mai lungim?
Recomandările noastre
