Tânăra gravidă din Botoșani, lăsată în agonie. Mărturia colegei de salon

Alexandra Ivanov. Sursa foto: Facebook

Tânăra gravidă din Botoșani a fost lăsată în agonie pe patul de spital. O colegă de salon a povestit că a văzut cum Alexandra Ivanov se plângea că avea dureri mari și era vânătă pe corp.

Tânăra gravidă din Botoșani a fost lăsată timp de șapte ore să agonizeze pe patul de spital. Au trecut două săptămâni de la moartea Alexandrei Ivanov, iar noi detalii ies la iveală. O colegă de salon a povestit prin ce clipe cumplite a trecut tânăra în vârstă de 25 de ani. Niciun doctor nu a venit să o ajute.

Femeia a spus că Alexandra urla de durere. În ciuda acestor lucruri, niciun cadru medical nu a venit la ea. Alexandra Ivanov spunea, spre dimineață, că simte că nu mai are aer. Colega tinerei gravide a mai spus că a observat că fața îi era vânătă.

„Tot plângea că o doare. Spre dimineață a spus că nu are aer, simte că nu are aer. Când mi-am ridicat capul din pat, am văzut că era vânătă. Gura și nasul îi erau vinete. Am chemat repede și a venit asistenta și ea tot spunea că nu are aer.

Spitalul la care a murit Alexandra Ivanov / Sursa foto: Botosaninews.ro

Între timp i-a luat tensiunea, i-a pus aparatul de monitorizare și au mai venit cinci sau șase asistente la patul ei. Eu nu am văzut să fi venit vreun medic, nu a fost medic”, a declarat colega de salon pentru postul de televiziune Antena 3 CNN.

Tânăra gravidă din Botoșani, lăsată să moară pe patul de spital

Alexandra Ivanov, tânăra de 25 de ani, a murit pe data de 18 august. Ea era însărcinată și mai avea încă trei copii mici. Raportul realizat de Direcția de Sănătate Publică Botoșani arată că tânăra a fost ignorată timp de șapte ore. În tot acest timp, ea s-a plâns că are dureri foarte mari.

Teodor Ferariu, directorul DSP, a declarat că instituția s-a autosezizat și a deschis o anchetă imediat după decesul Alexandrei. Reprezentanții spitalului au pus la dispoziția DSP foaia de observație clinică generală a pacientei în copie, graficul de gărzi al medicilor, registrele întocmite la camera de gardă și nota de relație întocmită de medicul de gardă.

Medicul de gardă nu a intervenit

Tânăra gravidă a ajuns la spital pe data de 17 august, în jurul orei 23.30, cu sângerări și dureri în zona lombară. Diagnosticul preliminar a fost sarcină oprită în evoluție, metroragie minoră și anemie secundară. Ulterior, tinerei i s-a administrat un tratament simptomatic.

Medicul de gardă de la Maternitate nu a considerat că Alexandra Ivanov necesită evacuarea sarcinii. În plus, raportul DSP a arătat că tânăra nu a primit intervenții terapeutice și manevre de îngrijire. Alexandra a fost lăsată în agonie până dimineața următoare chiar dacă a cerut chiuretajul.

Mai multe detalii se găsesc AICI.