Redăm articolul în dulcele grai al sfârșitului secolului al XIX-lea:

În gara Slobozia

Se ştie că bandiţii au fost duşi de la Lehliu în Slobozia, pentru a li se dresa actele spre a’i trimite apoi a doua zi la Bucureşti. Când populaţia din Slobozia a aflat că bandiţii au să sosească cu trenul, toată lumea s’a grăbit să vie la gară spre a vedea pe faimoşii bandiţi.

A doua zi dimineaţa când bandiţii au fost puşi în tren spre a fi aduşi la Bucureşti tot peronul gărei era înţesat de lume.

În vagonul bandiţilor se afla comisarul de siguranţă Rădulescu, 5 geandarmi pedeștri şi 6 roşiori cu carabinele încărcate. Un roşior ducea armele bandiţilor sigilate la sub-prefectură.

Zdrelea se uita cu foarte mult jind la puşca sa cu două ţevi.

  • Hei săraca puşca mea, zicea banditul, de acum are să ruginească n’o să aibă cine s’o mai îngrijească!

Înainte de a porni trenul, Zdrelea a cerut să i se lase jos geamul de la vagon spre a mai putea şi el vorbi cu câte cineva.

Această dorinţă i s’a satisfăcut. Pe când oamenii gărei se munceau să respingă lumea spre a nu împedeca peronul gărei, Zdrelea strigă pe geam:

– Lăsaţi, bre, oamenii sa, vină să mă vadă ! Veniţi, bre, veniţi ! Iacă mă vedeţi ce onoruri mi se fac: mă duc cu suită după mine până la Bucureşti !

– Aşa e mă Zdreleo, par’că eşti Regele, răspunse un glumeţ.

Zdrelea văzând în mulţimea de pe peron pe popa Nae din Slobozia îi zise :

– Hei părinte ce mai barbă albă ai : cum eşti de bătrân trebue să fi strâns d-ta multe părăluţe de pe la sărindare, acatiste şi altele !

– Taci mă Sdreleo – zise unul – că popa are fete de măritat şi a trebuit să strîngă pentru zestre.

  • Aşa, are fete de măritat, atunci e altă socoteală ! Ei bine, da cinste nu faceţi nimeni că plec ?

Un cetăţean a adus bandiţilor ţuică şi le-a dat câţiva covrigi, pentru care bandiţii au mulţumit.

Când Sdrelea a ciocnit cu Cimpoeru, zise :

– Noroc, mă, poate ne o eşi cu plin mai târziu !

Când trenul a pornit din gară, bandiţii au strigat: Să ne vedem sănătoşi !

Sdrelea şi un fost servitor al său – Iubirea bandiţilor de cai

În gară la Săruleşti pe peron era un tînăr. Văzând pe Sdrelea la fereastra vagonului îi zise :

  • Hei nea Dumitre, îţi place acum cum staî ca tîlharii ?

Acesta era un tânăr care fusese în serviciul lui Sdrelea când acesta era măcelar cu coşu în Bucureşti.

Sdrelea recunoscându-l îi răspunse:

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE