Iată cum să tratezi părul gras
Excesul de sebuum este principala cauză a îngrășării firului de păr motiv pentru care acesta are apectul lucios şi umed în acelaşi timp.
Tratamentul, în sens medical, este un set de măsuri (farmacologice, chirurgicale, psihologice, etc.) menite să combată, să amelioreze sau să prevină o boală sau afecțiune. Aceste măsuri vizează atât vindecarea completă (tratament curativ), cât și gestionarea simptomelor sau prevenirea agravării lor.
Excesul de sebuum este principala cauză a îngrășării firului de păr motiv pentru care acesta are apectul lucios şi umed în acelaşi timp.
Un medic şi o misionară infectaţi cu virusul Ebola în Liberia şi trataţi în Statele Unite au fost externaţi. Potrivit autorităților americane, este dificil să fie stabilit rolul pe care...
Este originară din Noua Zeelandă şi este produsă de albine din nectarul florilor arborelui manuka, un arbore pitic. Mierea manuka, după cum i se spune, este recunoscută pentru proprietăţile sale...
Febra hemoragică a ajuns și pe continentul european. Spania a repatriat două persoane cu febra hemoragică, în Grecia au existat două cazuri suspecte, iar România a fost ieri, timp de...
Bilanțul deceselor a ajuns la 932 în Africa de Vest. Liberia a decretat stare de urgență pentru 90 de zile, Nigeria vrea un tratament experimental american, iar Sierra Leone mobilizează...
Cei doi americani repatriaţi de SUA şi internaţi într-un spital de Atlanta, fiind infectaţi cu virusul Ebola, au fost trataţi cu un medicament exeprimental, în perioada în care s-au aflat...
Migrația românilor în străinătate pentru a-și căuta sănătatea a început acum câțiva ani, iar tendința s-a intensificat, în contextul condițiilor proaste din spitalele românești și a deficiențelor pe anumite servicii,...
Din cauza rănilor suferite în urma atentatului de viol, Diana Enache are impusă o serie de restricţii dure din partea medicilor.
Problema acestui fost ofițer, condamnat înainte de ’89 pentru aceeași faptă, este că ajunge să fie diagnosticat doar cu prilejul unei infracțiuni! Este ca și cum ai diagnostica un schizofrenic...
Specialiştii ruşi de la Centrul de Cercetare a Arcticii au creat un produs terapeutic bazat pe frunzele şi scoarţa de mesteacăn. La acest centru a fost creat un grup special...
Zeci de români au cerut bani pentru operații banale, dar și pentru tumori maligne! De la începutul anului, 42 de români au apelat la tratamente medicale în străinătate decontate de...
Aproape 50 de români au benefi ciat de servicii medicale în străinătate decontate, în baza Directivei 24. Majoritatea sunt din vestul și nordul țării, iar cele mai multe solicitări au...
S-a inventat hap-ul anti-băutură care îi vindecă pe alcoolişti să scape de dependenţă. Cercetătorii din Marea Britanie au anunţat că au elaborat o pastilă care, luată zilinic, ar putea fi...
Boala lui Sorin Şaguna s-a declanşat în preajma sărbătorilor pascale. A fost internat la Spitalul Matei Balş din capitală unde i s-a pus un prim diagnostic de toxoplasmoză,o boală pe...
Nicuşor Constantinescu a primit permisiunea de a se opera în SUA, chiar dacă sistemul românesc este dotat atât cu robotul medical necesar, cât şi cu medici de performanţă, în timp...
Bătrânii cazați la azilul de la Mănăstirea Pasărea, dar și călugărițele care îi îngrijesc, primesc din acest an tratamente și analize medicale gratuite din partea Clinicii Medicale ExMedica din București....
Radioterapia va fi mai scumpă la privat, în urma unei măsuri a Ministerului Sănătății, care pare bună doar în aparență, iar la stat, acest gen de tratament este ca și...
Austria, Germania şi Marea Britanie sunt destinaţiile preferate ale românilor care merg să se trateze în străinătate, arată un studiu efectuat de unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de...
Curtea de Apel Bucureşti a amânat judecarea contestaţiei depuse de procurorii DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care revocase măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de şeful Consiliului Judeţean Constanţa,...
Imunoterapia, care a obţinut succese remarcabile în ultimii ani, în bătălia împotriva melanomului, a fost prezentată, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revoluţionar ce oferă,...