SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Zăcămintele din Marea Neagră se joacă la masa diplomatică. Ministrul Federal de Externe al Austriei vine intempestiv la București

Zăcămintele din Marea Neagră se joacă la masa diplomatică. Ministrul Federal de Externe al Austriei vine intempestiv la București

Legea offshore, în varianta modificată de trei comisii din Camera Deputaților, a fost adoptată în urmă cu o săptămână de acest for, care a fost cameră decizională. În varianta primită...

Trump, elefantul din magazinul de porțelanuri al Majestății Sale, Regina. Pulsul planetei

Trump, elefantul din magazinul de porțelanuri al Majestății Sale, Regina. Pulsul planetei

Președintele Donald Trump este orice, numai un delicat, un diplomat și un împătimit al etichetei nu. Din contra, abordările sale abrupte seamănă cât se poate de mult cu elefantul care...

UN FOST DIRECTOR al CIA îl acuză pe Trump de TRĂDARE

UN FOST DIRECTOR al CIA îl acuză pe Trump de TRĂDARE

Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, de luni, de la Helsinki, a încins rețelele de socializare din America. Un fost director al CIA, John Brenan, a sugerat, pe Twitter,...

Îngenuncherea Americii: un Trump neexperimentat, pradă ușoară pentru Putin

Îngenuncherea Americii: un Trump neexperimentat, pradă ușoară pentru Putin

Întâlnirea Trump-Putin putea să fie locul unde nu s-a întâmplat nimic. Unde se juca celebra scenetă a relansării relațiilor pe baza temelor comune, unde subiectele de divergență erau negate, un...

Primul interviu cu Trump la bordul Air Force One pentru o televiziune britanică: Migraţia în masă DISTRUGE Europa. Luaţi exemplul Ungariei

Primul interviu cu Trump la bordul Air Force One pentru o televiziune britanică: Migraţia în masă DISTRUGE Europa. Luaţi exemplul Ungariei

Interviul lui Morgan cu Trump va fi difuzat pe Good Morning Britain. Jurnalistul a scris pe reţelele de socializare: Am terminat un interviu de 30 de minute cu președintele Donald...

Cel mai AVANSAT SUPERCOMPUTER din lume se numeşte SUMMIT. Este mai rapid decât ORICE A CUNOSCUT LUMEA până acum

Cel mai AVANSAT SUPERCOMPUTER din lume se numeşte SUMMIT. Este mai rapid decât ORICE A CUNOSCUT LUMEA până acum

Este uimitor cât de rapid poate fi computerul Summit, cel mai avansat din lume la ora aceasta. A fost construit de Oak Ridge National Laboratory cu aportul companiilor IBM şi...

Steagurile pentru CAMPANIA lui TRUMP din 2020, produse în CHINA

Steagurile pentru CAMPANIA lui TRUMP din 2020, produse în CHINA

O fabrică din China confecţionează drapele americane şi steaguri pentru campania TRUMP 2020 în plin război comercial. SUA şi China, primele două economii ale lumii, şi-au impus reciproc tarife vamale...

FORMATUL întâlnirii TRUMP-PUTIN de la HELSINKI. Programul PAS cu PAS

FORMATUL întâlnirii TRUMP-PUTIN de la HELSINKI. Programul PAS cu PAS

Întrevederea dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, va avea loc la Helsinki, luni, 16 iulie, la ora 13:00, ora locală, (ora locală coincide cu ora...

Amnistie istorică în Coreea de Nord înainte de Ziua Națională. Surprinzător cine beneficiază

Amnistie istorică în Coreea de Nord înainte de Ziua Națională. Surprinzător cine beneficiază

Coreea de Nord a anunţat luni că va amnistia acei ''condamnaţi pentru infracţiuni contra ţării şi alte persoane'', măsură luată cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a fondării statului asiatic,...

ÎNTÂLNIRE ANEVOIOASĂ între TRUMP și PUTIN. Liderii lumii întâmpine OBSTACOLE chiar înainte de SUMMITUL EPOCAL

ÎNTÂLNIRE ANEVOIOASĂ între TRUMP și PUTIN. Liderii lumii întâmpine OBSTACOLE chiar înainte de SUMMITUL EPOCAL

Câteva mii de oameni au manifestat duminică la Helsinki, cu o zi înaintea unui summit istoric care va avea loc în capitala Finlandei între preşedintele american Donald Trump şi omologul...

CAP sau PAJURĂ cu LIBERTATEA unei femei

CAP sau PAJURĂ cu LIBERTATEA unei femei

Două poliţiste din Statele Unite au fost suspendate și sunt cercetate disciplinar după ce au dat cu banul pentru a vedea dacă reţin sau nu o femeie care a depăşit...

EXISTĂ DOVEZI CLARE  despre LEGĂTURA între CANCER și telefoanele mobile. Numai că aceste studii se ASCUND

EXISTĂ DOVEZI CLARE despre LEGĂTURA între CANCER și telefoanele mobile. Numai că aceste studii se ASCUND

Renunțăm prea uşor la ideea că telefoanele mobile sunt periculoase pentru sănătatea noastră, iar noile studii arată că există o legătură strânsă între cancer şi aceste obiecte care au devenit...

Trump face ANUNȚUL ce SPERIE jumătate din SUA. Va fi încă un RĂZBOI pe VIAȚĂ și pe MOARTE. „Nu văd pe NIMENI să mă POATĂ ÎNVINGE!”

Trump face ANUNȚUL ce SPERIE jumătate din SUA. Va fi încă un RĂZBOI pe VIAȚĂ și pe MOARTE. „Nu văd pe NIMENI să mă POATĂ ÎNVINGE!”

Preşedintele american Donald Trump a făcut anunțul care sperie pe cel puțin jumătate dintre alegătorii americani: va candida pentru un nou mandat. Trump a afirmat că intenţionează să candideze din...

12 SPIONI ruși dați în vileag înaintea ÎNTÂLNIRII TRUMP-PUTIN

12 SPIONI ruși dați în vileag înaintea ÎNTÂLNIRII TRUMP-PUTIN

Statele Unite ale Americii au inculpat 12 spioni ruşi pentru spargerea reţelei informatice a Partidului Democrat în 2016. formulate în cadrul investigaţiei cu privire la amestecul Federaţiei Ruse în alegerile...

Un oficial al Kremlinului DEZVĂLUIE formatul summit-ului Putin - Trump

Un oficial al Kremlinului DEZVĂLUIE formatul summit-ului Putin - Trump

Summitul ruso-american începe la ora 13:00 (13:00 ora Moscovei, ora 10:00 GMT), luni, 16 iulie, la Helsinki, și va avea loc în Palatul Prezidențial, informează Yuri Ushakov. Ushakov a reamintit...

Trump, ATAC INCENDIAR la primarul Londrei: A făcut o treabă foarte PROASTĂ în ceea ce privește CRIMINALITATEA şi TERORISMUL

Trump, ATAC INCENDIAR la primarul Londrei: A făcut o treabă foarte PROASTĂ în ceea ce privește CRIMINALITATEA şi TERORISMUL

Într-un interviu pentru The Sun, președintele Trump a criticat în termeni duri pe Sadiq Khan, primarul Londrei: Uitați-vă la ceea ce se întâmplă la Londra, cred că a făcut o...

Cutremurul care prefaţează întâlnirea Trump-Putin. 12 agenţi ruşi inculpaţi pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat în alegerile din 2016

Cutremurul care prefaţează întâlnirea Trump-Putin. 12 agenţi ruşi inculpaţi pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat în alegerile din 2016

Cu trei zile înainte ca preşedinţii Trump şi Putin să se întâlnească, Departamentul de Justiţie al SUA anunţă că 12 agenţi ruşi sunt inculpaţi pentru că au piratat calculatoarele Partidului...

VIDEO. Este FASCINANT cum a CUCERIT câinele Oscar JURIUL celebrului show  America`s Got Talent

VIDEO. Este FASCINANT cum a CUCERIT câinele Oscar JURIUL celebrului show America`s Got Talent

Oscar este din rasa Golden Retriever şi a devenit cunoscut în toată lumea după ce a cântat în cadrul celebrului show american America's Got Talent 2018. Câinele a fost însoțit...

S-a produs un NOU CUTREMUR. A fost unul SERIOS. Breaking News

S-a produs un NOU CUTREMUR. A fost unul SERIOS. Breaking News

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs vineri la aproximativ 72 kilometri nord-nord-vest de localitatea Isangel din Vanuatu o ţară insulară situate în Oceanul Pacific, informează vineri Xinhua şi EFE,...

Un scriitor de numai opt ani din Oradea, premiat în America. Povestea lui Tudor Achim

Un scriitor de numai opt ani din Oradea, premiat în America. Povestea lui Tudor Achim

Roboţelul Tudor este o maşină foarte veselă, dar în acelaşi timp sufletistă. Iată lumea pe care şi-a imaginat-o Tudor Achim, un băieţel de numai opt ani, din Oradea, premiat la...