SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

China amenință cu un conflict global. De unde va începe, de fapt, al treilea război mondial

China amenință cu un conflict global. De unde va începe, de fapt, al treilea război mondial

Noul ministru de Externe al Chinei a avertizat SUA cu posibile confruntări, dacă nu își revizuiește calea. Oficialul chinez acuză liderii americani pentru creșterea tensiunilor dintre Washington și Beijing. Qin...

Puya și-a jignit soția în fața camerelor de filmat. Reacția artistului a fost taxată dur de fanii competiției America Express

Puya și-a jignit soția în fața camerelor de filmat. Reacția artistului a fost taxată dur de fanii competiției America Express

Puya și soția sa, Melinda Grădescu, formează una dintre echipele din competiția America Express. În cadrul unei probe mai dificile, rapperul și-a ieșit din minți și a jignit-o pe soția...

China se pregăteşte de război

China se pregăteşte de război

Beijingul a decis alocarea a 225 miliarde de dolari pentru cheltuiele militare, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii 4 ani. Prim-ministrul Li Keqiang, a reiterat faptul că obiectivul...

Despre victorie, pace și noua ordine după război

Despre victorie, pace și noua ordine după război

,,Este timpul ca Statele Unite și aliații lor să sape adânc și șă acorde Ucrainei tot sprijinul necesar pentru victorie. America trebuie să demonstreze că rămâne forța conducătoare în lupta...

Donald Trump, atac la adresa colegilor. Partidul Republican este condus de „monștri” și „imbecili”

Donald Trump, atac la adresa colegilor. Partidul Republican este condus de „monștri” și „imbecili”

Donald Trump a declarat că el este singurul candidat pentru funcția de președinte al SUA care poate să scape țara de democrații care se implică prea mult în războiul din...

Un tânăr din SUA, înfiat atunci când era mic, și-a căutat familia biologică din România printr-un grup de pe Facebook

Un tânăr din SUA, înfiat atunci când era mic, și-a căutat familia biologică din România printr-un grup de pe Facebook

Pe numele său Adrian Hampu, un bărbat în vârstă de 34 de ani, ce a locuit toată viața în SUA, și-a căutat recent familia în România, după ce a aflat...

Cum și-a pierdut cel mai bogat om al lumii „averea” în doar două minute: „A fost o surpriză destul de mare”

Cum și-a pierdut cel mai bogat om al lumii „averea” în doar două minute: „A fost o surpriză destul de mare”

Cel mai bogat om din lume, considerat așa însă doar pentru câteva clipe, a reușit să-și piardă banii din cont în doar două minute. Interesant este că nici măcar nu...

„Nehotărârea Germaniei cu privire la Ucraina este periculoasă, având în vedere situația militară din război” - La Razón

„Nehotărârea Germaniei cu privire la Ucraina este periculoasă, având în vedere situația militară din război” - La Razón

Vizita cancelarului german Olaf Scholz la Washington pentru a se întâlni cu președintele american Joe Biden dobândește un simbolism enorm după ce ambele țări au aprobat expedierea de tancuri în...

Profitorii mondiali ai războiului ucrainean

Profitorii mondiali ai războiului ucrainean

Este clar că războiul din Ucraina nu poate rămâne "o operațiune militară rusească sau americană" de dimensiuni limitate. Aproape toată lumea spune că războiul este o luptă geopolitică globală pentru...

Nu este obligatoriu ca Suedia şi Finlanda să adere în acelaşi timp

Nu este obligatoriu ca Suedia şi Finlanda să adere în acelaşi timp

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că "Este important ca Finlanda şi Suedia să adere. Nu este important dacă în acelaşi timp...

Oficialii din Siria s-au aprins după ce şeful statului major american a făcut o vizită în rândul kurzilor

Oficialii din Siria s-au aprins după ce şeful statului major american a făcut o vizită în rândul kurzilor

Damascul a condamnat duminică vizita surpriză a şefului statului major al armatei SUA la o bază militară din nord-estul Siriei, zonă controlată de forţele kurde, considerând-o drept "ilegală", potrivit presei...

Afirmații false despre Biden, Zelenski, FBI și copii, aruncate în spațiul public. Video viral cu minciunile lansate de politicieni

Afirmații false despre Biden, Zelenski, FBI și copii, aruncate în spațiul public. Video viral cu minciunile lansate de politicieni

Republicanii fac afirmații false despre Biden, Zelensky, FBI și copii, răstălmăcind o declarație făcută de președintele Volodimir Zelenski în 24 februarie, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina....

Donald Trump are soluția pentru a pune capăt războiului din Ucraina. „Nu-mi va lua mai mult de o zi”

Donald Trump are soluția pentru a pune capăt războiului din Ucraina. „Nu-mi va lua mai mult de o zi”

Donald Trump declară că el este singurul care poate pune capăt războiului din Ucraina și o va face chiar mai repede decât se așteaptă oricine, deoarece știe cum să abordeze...

Coreea de Nord amplifică războiul rece cu SUA. Acuzații tăioase lansate de la Phenian

Coreea de Nord amplifică războiul rece cu SUA. Acuzații tăioase lansate de la Phenian

Coreea de Nord a acuzat sâmbătă SUA de ceea ce a numit colapsul sistemelor internaţionale de control al armelor şi a afirmat că armele nucleare ale Phenianului sunt răspunsul potrivit...

Moldova ajutată de SUA pentru a contracara atacurile cibernetice. Atacurile ransom tratate de SUA drept amenințări la adresa securității naționale

Moldova ajutată de SUA pentru a contracara atacurile cibernetice. Atacurile ransom tratate de SUA drept amenințări la adresa securității naționale

Amenințările cibernetice par să fie o reală preocupare pentru SUA. Astfel că generalul Mario Wilian J, Hartman, cel care se ocupă de misiuni cibernetice din partea SUA a avut o...

Ministerul Apărării denunţă un nou fake news. Nu există nicio înțelegere pentru „o bază secretă în Delta Dunării”

Ministerul Apărării denunţă un nou fake news. Nu există nicio înțelegere pentru „o bază secretă în Delta Dunării”

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că știre falsă care acreditează, fără niciun fundament real, ideea că guvernele României și SUA ar fi încheiat un acord secret cu privire la construirea...

Prima ființă care a ajuns în spațiu, moartă în chinuri cumplite. Marea minciună susținută de sovietici

Prima ființă care a ajuns în spațiu, moartă în chinuri cumplite. Marea minciună susținută de sovietici

La ordinul lui Nikita Hrușciov, fostul lider al URSS-ului, savanții sovietici au trebuit să conceapă într-un timp foarte scurt un plan pentru a trimite o ființă în spațiul cosmic. Personajul...

Avertisment. Îndulcitorii din băuturile energizante pot prova atac de cord

Avertisment. Îndulcitorii din băuturile energizante pot prova atac de cord

Îndulcitorii utilizați în băuturile fără zahăr ar putea crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral. Cercetătorii au descoperit că eritritolul – o substanță chimică folosită în unele...

Înghețata cu aromă de greier face furori în Germania. În SUA, la modă sunt greierii trași în ciocolată

Înghețata cu aromă de greier face furori în Germania. În SUA, la modă sunt greierii trași în ciocolată

După făina cu aromă de greier, acum autoritățile vin cu alte propuneri interesante. A fost aprobată pentru comercializare înghețata cu gust de greier. În gelaterie dintr-un mic orășel din Germania...

Mutare neașteptată la Antena 1. Andreea Bălan ar putea să îi ia locul unei cunoscute artiste

Mutare neașteptată la Antena 1. Andreea Bălan ar putea să îi ia locul unei cunoscute artiste

Reprezentanții postului de televiziune ar putea face o schimbare importantă în următoarea perioadă și să o înlocuiască pe una dintre cele mai îndrăgite artiste. Andreea Bălan este pregătită să apară...