rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia ia amploare. Mai mulți morți după un schimb de focuri

Conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia ia amploare. Mai mulți morți după un schimb de focuri

Autoritățile armene și azere au confirmat marți că șapte soldați din cele două țări au murit într-un schimb de focuri de la granița dintre Azerbaidjan și Armenia. Incidentul a avut...

Asociațiile de presă braziliene cer eliberarea ziaristului american arestat în Rusia

Asociațiile de presă braziliene cer eliberarea ziaristului american arestat în Rusia

Asociațiile de presă braziliene au difuzat o notă în care resping arestarea unui reporter al cotidianului american "Wall Street Journal" în Rusia, sub acuzația de spionaj pentru SUA. Evan Gerchkovitch,...

Război în Ucraina, ziua 413. Evgheni Prigojin se laudă că deține 80% din Bahmut. Investigarea scurgerilor de informații secrete de la Pentagon va dura luni

Război în Ucraina, ziua 413. Evgheni Prigojin se laudă că deține 80% din Bahmut. Investigarea scurgerilor de informații secrete de la Pentagon va dura luni

Luptele grele continuă în zona Bahmut, unde armata ucraineană a lansat un contraatac în partea vestică a orașului. Orașul ucrainean a fost supus unor bombardamente intense. În acest context, Canada...

„Un risc foarte grav pentru securitatea naţională”: alarma Pentagonului după scurgerea de documente clasificate

„Un risc foarte grav pentru securitatea naţională”: alarma Pentagonului după scurgerea de documente clasificate

Scurgerile ar putea pune în pericol surse ale serviciului de informaţii american şi să furnizeze Rusiei informaţii preţioase despre starea trupelor ucrainene. Aparenta scurgere de documente clasificate americane, în special...

Evgheni Prigojin își pregătește lansarea în politică. Patronul Wagner negociază preluarea unui partid politic

Evgheni Prigojin își pregătește lansarea în politică. Patronul Wagner negociază preluarea unui partid politic

Oligarhul Evgheni Prigojin, finanțatorul companiei de mercenari Wagner, este hotărât să se implice în alegerile politice din Rusia. În acest sens, el caută să preia controlul unui partid, Rusia Justă...

Dramele războiului din Ucraina. Povestea luptătoarei care și-a pierdut soțul la trei zile după ce s-au căsătorit în asediul de la Azovstal

Dramele războiului din Ucraina. Povestea luptătoarei care și-a pierdut soțul la trei zile după ce s-au căsătorit în asediul de la Azovstal

Printre cei 100 de prizonieri eliberați în ultimul schimb dintre Rusia și Ucraina se află și o femeie, luptătoare în regimentul Azov, cu o poveste deosebit de tristă. Valeria Karpilenko,...

Ipoteză năucitoare. Planurile militare ucrainene au fost scurse de politicieni de la Washington

Ipoteză năucitoare. Planurile militare ucrainene au fost scurse de politicieni de la Washington

Mai multe planuri militare ucrainene, care se refereau la contraatacul mult anunțat, au ajuns în presa din Statele Unite. Scurgerea de informații este considerată cea mai mare de la scandalul...

Serviciile secrete ruse îi dau lui Putin doar anumite informații. Liderul de la Kremlin este ținut într-un cocon informațional

Serviciile secrete ruse îi dau lui Putin doar anumite informații. Liderul de la Kremlin este ținut într-un cocon informațional

Fostul guvernator al provinciei Lugansk, din estul Ucrainei, Serghei Gaidai a dezvăluit că președintele rus primește doar anumite informații de la serviciile secrete ruse, fiind rupt complet de realitatea de...

Misiunea UE în Armenia ar putea arunca umbră asupra acordului Azerbaidjan- UE privind gazele naturale

Misiunea UE în Armenia ar putea arunca umbră asupra acordului Azerbaidjan- UE privind gazele naturale

Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene (UE) în Armenia și raportul Parlamentului European, care condamnă încălcările drepturilor omului în Azerbaidjan, ar putea arunca o umbră asupra acordului ue privind gazele...

Un document clasificat a scos la iveală faptul că Egiptul voia să furnizeze Rusiei rachete și praf de pușcă

Un document clasificat a scos la iveală faptul că Egiptul voia să furnizeze Rusiei rachete și praf de pușcă

Un document secret a deschis drumul negocierilor privind armele furnizate de Egipt către Rusia, unde președintele egiptean Abel Fattah El-Sisi plănuia să furnizeze Kremlinului zeci de mii de rachete. Unul...

Viziunea Chinei despre noua ordine mondială începe să prindă viață

Viziunea Chinei despre noua ordine mondială începe să prindă viață

Beijingul a avut parte de o săptămână agitată în materie de diplomație. Președintele Xi Jinping l-a însoțit pe omologul său francez, președintele Emmanuel Macron, în vizita sa oficială de trei...

Ucraina acuză că, în Bahmut, Rusia apelează la tactici ce vizează „distrugerea totală”

Ucraina acuză că, în Bahmut, Rusia apelează la tactici ce vizează „distrugerea totală”

Un comandant ucrainean a declarat că, în vederea cuceririi Bahmutului, Rusia apelează la tactici vizând ‘distrugerea sa totală’, orașul fiind deja adus la ruină după luni întregi de lupte crâncene...

Despre grupul Wagner și amurgul ,,zeului’’ Evgheni Prigojin

Despre grupul Wagner și amurgul ,,zeului’’ Evgheni Prigojin

,,Domnul Prigojin, șeful grupului Wagner este, după părerea mea, un criminal de război. Poate ar fi inoportun ca eu, judecător, să spun acest lucru înainte de a avea toate probele...

SUA au fost luate prin surprindere în privinţa „păcii chineze"

SUA au fost luate prin surprindere în privinţa „păcii chineze"

În articolul "Primăvara Orientului Mijlociu" subliniam că odată cu slăbirea hegemoniei SUA în regiune a început să adie un vânt de pace şi menţionam opt procese de normalizare a relaţiilor....

Război Rusia-Ucraina: Macron: „Nu este momentul pentru negocieri, dar le pregătim"

Război Rusia-Ucraina: Macron: „Nu este momentul pentru negocieri, dar le pregătim"

"Nu este momentul pentru negocieri, dar le pregătim, ucrainenii rezistă și îi ajutăm", a declarat Macron. Președintele francez Emmanuel Macron a făcut un bilanț al discuțiilor purtate în China. "Cred...

Papa Francisc amintește de Acordul de la Belfast din 1998 și se roagă pentru pace în Ucraina

Papa Francisc amintește de Acordul de la Belfast din 1998 și se roagă pentru pace în Ucraina

Dumnezeu trebuie întâlnit prin mărturie. De aici pornește mesajul Papei Francisc, citit credincioșilor de la fereastra biroului din Palatul Apostolic de la Vatican. "Astăzi, Evanghelia ne face să retrăim întâlnirea...

Razăboi în Ucraina - ziua 410. La Bahmut a fost trimis „generalul de fier”. Ucraina a strâns 200.000 de soldați

Razăboi în Ucraina - ziua 410. La Bahmut a fost trimis „generalul de fier”. Ucraina a strâns 200.000 de soldați

Comandantul Grupului de Forțe de Est, generalul-colonel Oleksandr Syrsky, se află la Bahmut, unde coordonează apărarea orașului. De partea cealaltă, Prigojin a anunțat că gruparea Wagner nu poate câștiga lupta...

Breaking news. Explozie puternică la Moscova. Mai multe echipaje de salvatori intervin în centrul orașului. Autoritățile păstrează tăcerea. Video

Breaking news. Explozie puternică la Moscova. Mai multe echipaje de salvatori intervin în centrul orașului. Autoritățile păstrează tăcerea. Video

O nouă explozie a zguduit centrul Moscovei, capitala Rusiei. Mai multe mașini de pompieri și ambulanțe s-au îndreptat spre zona în care se află Camera Civică, Presa rusă nu a...

Ucraina susține că Rusia ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online

Ucraina susține că Rusia ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online

Administraţia de la Kiev a acuzat, luni, Rusia că ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online, dar, în acelaşi timp, Kievul şi-a modificat planurile operaţionale în contextul...

Biserica Ortodoxă legată de Patriarhia Moscovei a fost interzisă și în provincia ucraineană Rivne

Biserica Ortodoxă legată de Patriarhia Moscovei a fost interzisă și în provincia ucraineană Rivne

Consiliul Legislativ din provincia ucraineană Rivne, situată în partea de vest a Ucrainei, a votat luni în unanimitate în favoarea interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care este legată istoric de Patriarhia...