PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Marcel Ciolacu nu crede în conspirații. Ce spune despre înlăturarea sa de la putere

Marcel Ciolacu nu crede în conspirații. Ce spune despre înlăturarea sa de la putere

Marcel Ciolacu a declarat că nu crede în conspirații. Premierul se referă la zvonul că ar exista forţe străine care vor să îl îndepărteze de la putere, inclusiv partidul pe...

Sorin Grindeanu, despre posibila debarcare a lui Marcel Ciolacu: „Eu nu pot să vorbesc”

Sorin Grindeanu, despre posibila debarcare a lui Marcel Ciolacu: „Eu nu pot să vorbesc”

Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, a făcut câteva comentarii pe marginea zvonului că unii dintre membrii PSD ar dori debarcarea lui Marcel Ciolacu din fruntea partidului.   Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, a...

Florin Roman îl atacă pe Vasile Dîncu și îl compară cu Liviu Dragnea

Florin Roman îl atacă pe Vasile Dîncu și îl compară cu Liviu Dragnea

Florin Roman, vicepreședintele PNL, reacționează la declarațiile social-democratului Vasile Dîncu, care a susținut că Marcel Ciolacu ar trebui să remedieze acum ceea ce au stricat patru premieri anterior lui. În...

Marcel Ciolacu, iritat de laudele PNL privind intrarea în Schengen: „E drum lung!”

Marcel Ciolacu, iritat de laudele PNL privind intrarea în Schengen: „E drum lung!”

Marcel Ciolacu afirmă că intrarea în Schengen reprezintă un succes al acestui guvern și consideră că nu este necesar ca întreaga coaliție să se laude cu această realizare. Ciolacu a...

Marcel Ciolacu, reproșuri la adresa partenerilor de coaliție. Ce-l nemulțumește la Nicole Ciucă

Marcel Ciolacu, reproșuri la adresa partenerilor de coaliție. Ce-l nemulțumește la Nicole Ciucă

Premierul Ciolacu a lansat vineri o serie de reproșuri la adresa partenerilor de coaliție din PNL și în consecință și la adresa lui Nicolae Ciucă. Principalele nemulțumiri vizează două aspecte...

Ciolacu, înțepături pentru PNL: Comasarea alegerilor nu este o urgență

Ciolacu, înțepături pentru PNL: Comasarea alegerilor nu este o urgență

Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu consideră că este momentul în care să se discute despre comasarea alegerilor din acest an. Politicianul consideră că, în ciuda discuțiilor din spațiul public, nu...

PNL, 21% în sondaje. Ionuț Stroe: Un semnal bun, acum, la începutul de an electoral

PNL, 21% în sondaje. Ionuț Stroe: Un semnal bun, acum, la începutul de an electoral

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat joi despre sondajul care dă PNL cu 21% că este un punct de plecare şi un semnal bun, acum, la început...

Bucureștenii, îndemnați să-și spună părerea despre Nicușor Dan. Testul PNL

Bucureștenii, îndemnați să-și spună părerea despre Nicușor Dan. Testul PNL

PNL Bucureşti a lansat o campanie online menită să afle părerea bucureștenilor despre primarul general Nicușor Dan. Autorii inițiativei vor să afle dacă actualul primar ar merita un nou mandat...

PNL depășește pragul psihologic de 20% la europarlamentare. Este singura formațiune politică ce își păstrează poziția

PNL depășește pragul psihologic de 20% la europarlamentare. Este singura formațiune politică ce își păstrează poziția

PNL depășește pragul psihologic de 20%, în preferințele românilor pentru alegerile europarlamentare de la începutul verii, fiind cotat cu 21% în ultimul sondaj Avangarde. PNL este cotat cu 21%, în...

Sondaj Avangarde pentru europarlamentare: PSD - 31%, PNL - 21%, AUR - 19%

Sondaj Avangarde pentru europarlamentare: PSD - 31%, PNL - 21%, AUR - 19%

Ultimul sondaj realizat de Avangarde a analizat intenția de vot a electoratului român în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Partidul Social Democrat este...

Fuga de George Simion de Ziua Națională. Semnele unei rupturi. Reportaj politic de la Iași

Fuga de George Simion de Ziua Națională. Semnele unei rupturi. Reportaj politic de la Iași

Ieri, Iașiul a fost un oraș frumos, împodobit, cu oameni liniștiți. Simpozioane, cuvântări, steaguri, discursuri. Dar și politicieni. Mai mult sau mai puțin prezenți. Ziua Națională sărbătorită la Iași a...

Clotilde Armand, acuzată de calomnie. Dan Podaru o somează să prezinte dovezi cu privire la acuzațiile aduse PNL

Clotilde Armand, acuzată de calomnie. Dan Podaru o somează să prezinte dovezi cu privire la acuzațiile aduse PNL

Clotilde Armand e acuzată de Dan Podaru că a manipulat opinia publică, a dezinformat și a calomniat, în ultima ei apariție la TV. Consilierul local al PNL susține că edilul...

George Tuță, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1. Cum vrea s-o învingă pe Clotilde Armand

George Tuță, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1. Cum vrea s-o învingă pe Clotilde Armand

Filiala Sector 1 a Partidului Național Liberal a transmis că George Tuţă, în calitate de președinte, va candida pentru funcția de primar al sectorului, intrând astfel într-o competiție strânsă cu...

Nicolae Ciucă avertizează asupra creșterii extremismului în contextul problemelor din democrație

Nicolae Ciucă avertizează asupra creșterii extremismului în contextul problemelor din democrație

Prezent marți la Iași, Nicolae Ciucă a atras atenția că în situațiile în care democrația manifestă anumite fragilități, extremismul și naționalismul găsesc un teren propice să se dezvolte. În acest...

Nicolae Ciucă, apel la calm de 24 Ianuarie. Politicianul liberal își dorește o sărbătoare liniștită

Nicolae Ciucă, apel la calm de 24 Ianuarie. Politicianul liberal își dorește o sărbătoare liniștită

Nicolae Ciucă face apel la calm înainte de sărbătoarea Micii Uniri de la 24 Ianuarie. El a făcut referire la protestele transportatorilor și fermierilor, care se desfășoară în aceste zile...

Nicolae Ciucă, la inaugurarea aeroportului Iași: Administrația liberală, model de angajament și responsabilitate

Nicolae Ciucă, la inaugurarea aeroportului Iași: Administrația liberală, model de angajament și responsabilitate

Nicolae Ciucă laudă administrațiile liberale, despre care spune că reprezintă un model de dezvoltare comparabile cu cele din statele dezvoltate europene. Politicianul PNL a luat parte la inaugurarea Terminalului 4...

Aeroportul Iași devine al doilea din țară ca mărime. Inaugurarea se va face în prezența conducerii PNL

Aeroportul Iași devine al doilea din țară ca mărime. Inaugurarea se va face în prezența conducerii PNL

Consiliul Județean Iași, condus de liberalul Costel Alexe inaugurează un nou terminal al aeroportului Iași care, astfel, va deveni al doilea ca mărime din țară, după Otopeni. La eveniment se...

Ciucă susține ideea UDMR de modificare a calendarului alegerilor prezidențiale

Ciucă susține ideea UDMR de modificare a calendarului alegerilor prezidențiale

Nicolae Ciucă este de acord cu proiectul legislativ inițiat de UDMR conform căruia data alegerilor prezidențiale ar trebui stabilită cu 90 de zile înainte de încheierea mandatului președintelui în funcție....

Un primar PNL din Oradea s-a bătut cu un om de afaceri în toaleta unui restaurant

Un primar PNL din Oradea s-a bătut cu un om de afaceri în toaleta unui restaurant

Dănuț Sferle, un om de afaceri, acuză un primar PNL din Dobrești pentru că l-a bătut în toaleta unui restaurant. Cei doi au neînțelegeri vechi, legate de taxe și datorii...

Rareș Bogdan, reacţie dură după negocierile cu fermierii: M-am trezit cu tone de lături pe cap

Rareș Bogdan, reacţie dură după negocierile cu fermierii: M-am trezit cu tone de lături pe cap

Rareș Bogdan a declarat că Nicolae Ciucă a fost cel care a negociat împreună cu Marcel Ciolacu lunea trecută cu fermierii. El a cerut acea 100 euro în plus. Şi...