PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Predoiu: PNL va păstra reducerea TVA la 19%,  odată ajuns la guvernare. E o "măsură sustenabilă"

Predoiu: PNL va păstra reducerea TVA la 19%, odată ajuns la guvernare. E o "măsură sustenabilă"

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, la Realitatea TV, că PNL intenţionează să păstreze, odată ajuns la guvernare, reducerea TVA la 19%, o "măsură sustenabilă, care presupune măsuri pe care...

Andrei Chiliman s-a autosuspendat din funcțiile din PNL

Andrei Chiliman s-a autosuspendat din funcțiile din PNL

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a autosuspendat din funcțiile deținute în PNL: prim-vicepreședinte la nivel național și copreședinte al filialei PNL Sector 1. "M-am autosuspendat atât din funcția de prim-vicepreşedinte...

Orban: Nu a existat o discuţie în PNL în cazul lui Ungureanu; e atributul preşedintelui să propună şeful SIE

Orban: Nu a existat o discuţie în PNL în cazul lui Ungureanu; e atributul preşedintelui să propună şeful SIE

Liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban, a declarat azi că nu a existat o discuţie în PNL cu privire la desemnarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, punctând că este atributul...

Tigăile lui Sebastian Ghiță, în New York Times: „România, de la tigăi la probleme cu legea”

Tigăile lui Sebastian Ghiță, în New York Times: „România, de la tigăi la probleme cu legea”

Victor Ponta a intrat în vizorul presei internaționale din cauza scandalului de corupţie în care e implicat Sebastian Ghiţă. Jurnaliștii de la New York Times au scris că Sebastian Ghiță...

Liberalii care l-au trântit din scaunul de premier, îl vor pe Mihai Răzvan Ungureanu șef la SIE

Liberalii care l-au trântit din scaunul de premier, îl vor pe Mihai Răzvan Ungureanu șef la SIE

Nominalizarea lui MRU, făcută de președintele Iohannis și susținută de PNL, UNPR și UDMR, ar putea schimba majoritatea parlamentară în defavoarea PSD La distanță de trei ani, Mihai Răzvan Ungureanu...

Parlamentul a votat noul Cod fiscal! TVA-ul scade la 19%, iar benzina se ieftinește

Parlamentul a votat noul Cod fiscal! TVA-ul scade la 19%, iar benzina se ieftinește

Prețurile ar trebui să se diminueze consistent de anul viitor, iar tarifele benzinei și motorinei nu vor mai include contestata taxă de 7 eurocenți, după votul de ieri din Camera...

Alina Gorghiu, în mijlocul unui scandal de plagiat

Alina Gorghiu, în mijlocul unui scandal de plagiat

O lucrare pe care a coordonat-o șefa PNL conține numeroase fragmente plagiate și 20 de pagini sunt preluate prin metoda copy-paste Copreședintele PNL Alina Gorghiu este acuzată că a coordonat...

Legile electorale, adoptate

Legile electorale, adoptate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat ieri, cu 273 de voturi „pentru”, 8 abțineri și 10 voturi „împotrivă”, proiectul de Lege privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru...

DNA îl acuză pe Sebastian Ghiță că a inițiat acțiunea „tigaia electorală”

DNA îl acuză pe Sebastian Ghiță că a inițiat acțiunea „tigaia electorală”

Deputatului i s-au interzis o serie de drepturi și averea i-a fost pusă sub sechestru. Demnitarul amenință cu plângeri la Parchet și cere ajutorul Parlamentului Procurorii DNA Ploiești au extins...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii alegerilor parlamentare

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legii alegerilor parlamentare

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat azi, cu 273 de voturi "pentru", 8 abţineri şi 10 voturi "împotrivă", proiectul de lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru...

PNL cere convocarea unui plen comun pentru votarea directorului SIE

PNL cere convocarea unui plen comun pentru votarea directorului SIE

PNL solicită ca Birourile permanente reunite să stabilească, în cursul zilei de azi, convocarea, pentru lunea viitoare, a plenului comun al Parlamentului pentru a fi dat un vot cu privire...

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu: Nominalizarea făcută de Iohannis pentru şefia SIE este ilegală

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu: Nominalizarea făcută de Iohannis pentru şefia SIE este ilegală

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, azi, că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, este ilegală din punct de...

Şeful unui post de radio acuză primarul PNL din Tecuci că i-a blocat emisia

Şeful unui post de radio acuză primarul PNL din Tecuci că i-a blocat emisia

Directorul Radio Tecuci a adresat o scrisoare deschisă unor ONG-uri, prin care reclamă faptul că emisia postului de radio pe care îl conduce ar fi fost întreruptă la ordinul primarului...

Primarul Chiliman și consilierul Moisescu, din nou la judecata Instanței Supreme

Primarul Chiliman și consilierul Moisescu, din nou la judecata Instanței Supreme

Judecătorii se pronunță pe cererile de arestare din „lotul Chiliman” în dosarul traficului de influență. Comisioanele de la Primăria Sectorului 1 ar fi ajuns la Vlad Moisescu care le împărțea...

DNA împreună cu presa pe surse, un nou record la hectar: 670 de milioane de euro prejudiciu! | ANTI-OPINIE

DNA împreună cu presa pe surse, un nou record la hectar: 670 de milioane de euro prejudiciu! | ANTI-OPINIE

Luni, 21 iunie, 2015, o zi ca oricare alta. Prima din vacanța de vară a școlarilor, una care nu lăsa să se întrevadă a fi iesită din comun, mă rog,...

EVZ a aflat de ce se teme Alina Gorghiu

EVZ a aflat de ce se teme Alina Gorghiu

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a scris zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, că social-democrații pregătesc dezvăluiri din viața sa personală și profesională.  Potrivit surselor EVZ, Alina Gorghiu (foto) a...

Alina Gorghiu sau nevoia buricului pur și simplu de a trece drept Buricul Pământului

Alina Gorghiu sau nevoia buricului pur și simplu de a trece drept Buricul Pământului

Alina Gorghiu, copreședintă a PNL și mai mult ca sigur favorita lui Klaus Iohannis la funcția de premier al Guvernului Meu, a postat luni dimineața pe facebook un text din...

SURSE: Apel la popor pentru debarcarea lui Ponta

SURSE: Apel la popor pentru debarcarea lui Ponta

PNL lansează un apel către populație în scopul strângerii de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta. Fiecare filiala PNL trebuie sa adune un procent de 6 la suta din totalul...

România interimară. Aventurile lui Victor în Serai

România interimară. Aventurile lui Victor în Serai

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pe cele mai...

Gabriel Oprea este premier interimar

Gabriel Oprea este premier interimar

Președintele Klaus Iohannis a acceptat ca vicepremierul pe securitate națională să conducă Guvernul în perioada următoare „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni (ieri - n. red.), 22 iunie...