PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Legile Justiței: PNL, către societatea civilă: Mențineți presiune pe guvernanți în asaltul lor asupra Justiției

Legile Justiței: PNL, către societatea civilă: Mențineți presiune pe guvernanți în asaltul lor asupra Justiției

„Toţi oamenii responsabili din ţară să ia atitudine" faţă de „asaltul" pe care majoritatea PSD-ALDE îl va da la adresa Justiţiei, luni, prin votul final asupra celor trei legi referitoare...

Cum s-a trezit MONSTRUL din Marian OPRIȘAN

Cum s-a trezit MONSTRUL din Marian OPRIȘAN

Primarul PSD din Focșani, Cristi Misăilă, a trecut, la cererea lui Marian Oprișan, pe lista de persoane care vor fi date afară din locuințele ANL un consilier local PNL, pe...

AVERTISMENTUL lui Orban: TOȚI angajații RISCĂ o AMENDĂ de 10.000 RON! Aflați MOTIVUL

AVERTISMENTUL lui Orban: TOȚI angajații RISCĂ o AMENDĂ de 10.000 RON! Aflați MOTIVUL

Președintele PNL – l-am numit pe Ludovic Orban – avertizează (pe Facebook) că, potrivit deciziilor Guvernului Dăncilă, toți angajații din România riscă să primească o amendă de 10.000 ron, dacă...

PNL sau viziunea bolșevică asupra presei. România lui Cristoiu

PNL sau viziunea bolșevică asupra presei. România lui Cristoiu

Un clișeu de istorie literară spune că opera capătă la un moment dat un destin propriu, care scapă minimului control al autorului. Vineri, 9 martie 2018, i-am luat lui Sebastian...

Un primar PNL LOVEȘTE CU BESTIALITATE o femeie care îi cere informații despre ajutorul social - VIDEO ȘOCANT

Un primar PNL LOVEȘTE CU BESTIALITATE o femeie care îi cere informații despre ajutorul social - VIDEO ȘOCANT

Un primar PNL a bătut fără milă o femeie, după ce aceasta ar fi îndrăznit să-i ceară informații despre ajutorul acordat de stat conform Legii 416/2000. Primarul liberal al comunei...

Orban: PNL NU va vota acordarea de PENSII SPECIALE pentru primari!

Orban: PNL NU va vota acordarea de PENSII SPECIALE pentru primari!

Președintele PNL – l-am numit pe Ludovic Orban – anunță, pe Facebook, că liberalii nu vor vota acordarea pensiilor speciale pentru primari și por susține, în mod constant, eliminarea tuturor...

Liderul PNL, Ludovic Orban, întâlnite cu o delegație FMI

Liderul PNL, Ludovic Orban, întâlnite cu o delegație FMI

Liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, va avea miercuri o întrevedere cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional,conform Biroul de presă al PNL. La întâlnirea care va avea loc la...

Dreapta își încălzește prezidențiabilii

Dreapta își încălzește prezidențiabilii

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, propunerea ca președintele Klaus Iohannis să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2019. Întrebat dacă a discutat cu Iohannis dacă doreş- te...

Filmul imploziei din PNL după achitarea lui Orban

Filmul imploziei din PNL după achitarea lui Orban

Conducerea națională a PNL va analiza, săptămâna viitoare, confl ictul intern apărut în organizația județeană Neamț, unde liberalii și-au pedepsit primarul reședinței de județ pentru că are probleme penale și...

TNL acuză USR de blat cu USR: „Inconștiență sau rea-credință și bătaie de joc?”

TNL acuză USR de blat cu USR: „Inconștiență sau rea-credință și bătaie de joc?”

Președintele TNL, Mara Mareș, a acuzat USR că a votat „cot la cot” cu PSD împotriva inițiativei sale legislative potrivit căreia taxa percepută pentru echivalarea diplomelor obținute de absolvenții românii...

PNL s-a decis! Vezi poziția liberalilor pe proiectul de lege privind pensile speciale pentru aleși locali

PNL s-a decis! Vezi poziția liberalilor pe proiectul de lege privind pensile speciale pentru aleși locali

Partidul Naţional Liberal nu susţine inițiativa legislativă privind pensiile speciale pentru aleşii locali, iar liberalilor care au depus proiectul li s-a cerut retragerea semnăturilor, a declarat, marţi, vicepreşedintele PNL Laurenţiu...

Moțiunea de cenzură a PNL clatină Opoziția

Moțiunea de cenzură a PNL clatină Opoziția

Partidele din opoziție au intrat într-o dispută generată de declanșarea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Viorica Dăncilă în această sesiune parlamentară. Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a spus în week-end...

Dragnea îl pune pe Orban cu BOTUL PE LABE: „La ce nivel a ajuns PNL...”

Dragnea îl pune pe Orban cu BOTUL PE LABE: „La ce nivel a ajuns PNL...”

Liviu Dragnea i-a răspuns președintelui PNL, Ludovic Orban, care le-a transmis membrilor din partid să „iasă cu parul” împotriva liderului PSD. Șeful PSD a reacționat, luni seara, în direct la...

PMP: „Nu poţi aştepta lângă tine parteneri politici de încredere, atâta vreme cât îi denigrezi în public"

PMP: „Nu poţi aştepta lângă tine parteneri politici de încredere, atâta vreme cât îi denigrezi în public"

Deputatul PMP Adrian Todoran a reacționat, luni, faţă de declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL, Raluca Turcan, făcute duminică în cadrul Consiliului Național al partidului, conform căreia liberalii constituie singura formaţiune politică în...

Cei de la PNL i-a ÎNTRECUT în RIDICOL pe cei de la PSD: „...s-au ţicnit de tot”

Cei de la PNL i-a ÎNTRECUT în RIDICOL pe cei de la PSD: „...s-au ţicnit de tot”

Ca să nu se lase mai prejos faţă de PSD, cei din PNL la o consfătuire duminicală: „au votat că Iohannis e candidatul lor la preşedinţie în 2019. Asta în...

FIREA, ATAC la adresa unui CONSILIER PNL, dupa ANCHETA DNA

FIREA, ATAC la adresa unui CONSILIER PNL, dupa ANCHETA DNA

Procurorii DNA au început o serie de verificări la o instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București (PMB), instituție condusă de Gabriela Firea. Consilierul Ciprian Ciucu (PNL) a anunţat, luni,...

Credeţi că după discursul lui Orban, PNL va genera opoziţie puternică?

Credeţi că după discursul lui Orban, PNL va genera opoziţie puternică?

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, 11 martie, că liberalii nu trebuie să mai piardă timpul cu jocuri de culise în contextul în care alegerile prezidenţiale sunt programate în...

Iohannis s-a dus la schi în timp ce PNL îi anunţa candidatura la viitoarele prezidenţiale!

Iohannis s-a dus la schi în timp ce PNL îi anunţa candidatura la viitoarele prezidenţiale!

Consiliul Naţional al PNL a decis, ieri, să meargă din nou pe mâna lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2019, acesta urmând să facă tandem cu Ludovic Orban, pe...

Limbaj de MAHALA și ACUZAȚII GRAVE, în direct: „Ești un LĂTRĂU!” Cine a făcut SPECTACOL la televizor

Limbaj de MAHALA și ACUZAȚII GRAVE, în direct: „Ești un LĂTRĂU!” Cine a făcut SPECTACOL la televizor

Scandal de proporții, duminică seara, la Antena 3. Cornel Nistorescu a avut un schimb de replici foarte dur cu PNL-istul Ionel Dancă. Jurnalistul l-a făcut „lătrău” pe purtătorul de cuvânt...

Orban IESE LA ATAC: „Gata cu BLATURILE! Fiecare șef de organizație să dea cu PARUL în șeful PSD”

Orban IESE LA ATAC: „Gata cu BLATURILE! Fiecare șef de organizație să dea cu PARUL în șeful PSD”

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a ieșit duminică la atac cerându-le liberalilor să înceteze cu „blaturile” și precizând că de astăzi partidul este în ofensivă. Ludovic Orban a precizat în încheierea...