PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Rareș Bogdan, dezvăluiri-bombă despre traseul său politic: „Râdeam de Dragnea, îl tratam cu ironie. Îi voi stinge lumina la birou!”

Rareș Bogdan, dezvăluiri-bombă despre traseul său politic: „Râdeam de Dragnea, îl tratam cu ironie. Îi voi stinge lumina la birou!”

Cea mai nouă achiziție a PNL, Rareș Bogdan, a dezvăluit care sunt adevăratele motive pentru care s-a lăsat angrenat în lupta politică, dar și care este principalul său adversar. De...

Doliu în PNL. Anunțul a fost făcut la miezul nopții. „Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe familiei îndurerate”

Doliu în PNL. Anunțul a fost făcut la miezul nopții. „Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe familiei îndurerate”

Doliu în PNL. Din păcate, ieri, Ștefan Holban, membru al partidului care a candidat la alegerile locale pentru primăria din Suraia, Vrancea, a murit. Pentru toți cei care îl cunoșteau,...

Scandal între PSD și PNL în direct: „Ar trebui să mergeți la medic”

Scandal între PSD și PNL în direct: „Ar trebui să mergeți la medic”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a avut, marți seară, un schimb de replici cu secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, la postul de televiziune România TV. Codrin Ștefănescu:...

Câți bani au luat PSD, PNL și USR de la stat? Sumele au crescut enorm

Câți bani au luat PSD, PNL și USR de la stat? Sumele au crescut enorm

Peste 13 milioane de lei au primit PSD, PNL, USR, ALTE și PMP în luna martie, sub formă de subvenții de la stat, iar mai mult de jumătate din această...

Liberalii, atacați de USR, caută gâlceavă la Poștă

Liberalii, atacați de USR, caută gâlceavă la Poștă

PNL, care a început să aibă probleme cu proprii primari, pe care îi lovește brusc boala în timpul turneului liderilor și candidaților pentru PE prin țară, a început săptămâna cu...

Afirmații usturătoare din partea purtătorului de cuvânt al PNL. Ministrul Finanțelor, numit bufon

Afirmații usturătoare din partea purtătorului de cuvânt al PNL. Ministrul Finanțelor, numit bufon

Atac fără precedent din partea liberalilor. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a susținut luni, pe Facebook, că execuția bugetară pentru primele două luni ale anului 2019 este o...

Epidemiile de sezon au lovit trei sferturi dintre primarii PNL Timiș, chiar în plină campanie pentru europarlamentare

Epidemiile de sezon au lovit trei sferturi dintre primarii PNL Timiș, chiar în plină campanie pentru europarlamentare

Șase edili liberali s-au îmbolnăvit chiar în momentul lansării candidaților pentru alegerile europarlamentare. Boala a lovit „drept la țintă” în rândul edililor timișeni ai PNL. Însă, boala a trecut miraculos...

PNL dă în judecată PSD. Luptă grea la vârful piramidei politice

PNL dă în judecată PSD. Luptă grea la vârful piramidei politice

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat că partidul său va da în judecată PSD pentru transformarea Poștei Române într-o filială. PNL va da în judecată PSD pentru „transformarea Poştei Române...

„Pactul de neagresiune” dintre partidele din opoziție a picat. Declarația care poate sădi dușmănia între PNL și USR: „Nu au făcut nimic ani de zile!”

„Pactul de neagresiune” dintre partidele din opoziție a picat. Declarația care poate sădi dușmănia între PNL și USR: „Nu au făcut nimic ani de zile!”

Deputatul Iulian Bulai a lansat, luni, un atac dur la adresa PNL. Mărul discordiei este moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta este nemulțumit că PNL a solicitat sprijinul...

Rareș Bogdan, anunț emoționant în plină campanie electorală. „Fetița mea se va naște după europarlamentare”

Rareș Bogdan, anunț emoționant în plină campanie electorală. „Fetița mea se va naște după europarlamentare”

Rareș Bogdan, locul 1 pe lista PNL la alegerile europarlamentare, a declarat, duminică, la Cluj, în fața a peste 6.000 de liberali din nord-vestul României că „a venit momentul eliberării...

Răzvan Cuc ar putea rămâne fără minister? Săptămână de foc în Parlament

Răzvan Cuc ar putea rămâne fără minister? Săptămână de foc în Parlament

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor va fi supus primului test de încredere. Moţiunea simplă pe Transporturi, iniţiată de PNL şi PMP, va fi dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor şi va...

Un nume greu al PSD, atac virulent către oficialii europeni: „Nu vă voi permite să vă purtați ca niște stăpâni!”

Un nume greu al PSD, atac virulent către oficialii europeni: „Nu vă voi permite să vă purtați ca niște stăpâni!”

Deputatul Liviu Pleșoianu a lansat un atac la adresa liderului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber. Acesta le-a promis românilor că dacă îl vor sprijini, nu le va mai permite...

Rareș Bogdan devoalează planul PSD: „Vor să încătușeze opoziția și presa! Să înceapă Revoluția!”

Rareș Bogdan devoalează planul PSD: „Vor să încătușeze opoziția și presa! Să înceapă Revoluția!”

Jurnalistul Rareş Bogdan, cel care deschide lista PNL pentru alegerile europarlamentare, a participat la întâlnirea organizațiilor PNL din regiunea Nord-Vest. Acesta a lansat un atac virulent la adresa PSD, despre...

Chris Terheș atacă speranța PNL: „Nu are un minim habar despre democrație!”

Chris Terheș atacă speranța PNL: „Nu are un minim habar despre democrație!”

Părintele Chris Terheș, unul dintre candidații eligibili ai pentru alegerile europarlamentare, a lansat un atac la adresa lui Rareș Bogdan, cap de listă al PNL. Terheș este indignat de afirmația...

Teodorovici iese la atac după anunuțul depunerii unei noi moțiuni pentru demiterea sa: ”Petrică însuși poate fi chiar… lupul paznic la oi!?”

Teodorovici iese la atac după anunuțul depunerii unei noi moțiuni pentru demiterea sa: ”Petrică însuși poate fi chiar… lupul paznic la oi!?”

Teodorovici îi răspunde lui Cîţu, potrivit Mediafax, după anunţul privind depunerea unei noi moţiuni pentru demiterea ministrului de Finanţe: V-aţi gândit că Petrică însuşi poate fi chiar..lupul paznic la oi!?...

Un lider politic aruncă bomba. Declarația care poate dezbina opoziția: „Nu avem prieteni!”

Un lider politic aruncă bomba. Declarația care poate dezbina opoziția: „Nu avem prieteni!”

Unul dintre liberalii care ocupă o poziție eligibilă pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, Vasile Blaga, a declarat că partidul din care face parte nu are prieteni în această campanie...

Rareș Bogdan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri a avut jurnalistul în 2018

Rareș Bogdan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri a avut jurnalistul în 2018

Fostul prezentator de televiziune și actual membru al PNL, Rareş Bogdan, și-a făcut publică declarația de avere pentru anul 2018. Acesta are un venit anual de 745.102 lei. Cea mai...

Un tramvai din Craiova a deraiat. Ce a spus un deputat PNL despre acest incident

Un tramvai din Craiova a deraiat. Ce a spus un deputat PNL despre acest incident

Un tramvai al Regiei Autonome de Transport Craiova a deraiat, sâmbătă dimineața, în zona Băniei. Momentul a fost surprins de deputatul PNL, Nicolae Giugea, care a postat pe Facebook pozele...

PNL pierde un lider important. Și-a anunțat demisia: „Am decis să renunţ”

PNL pierde un lider important. Și-a anunțat demisia: „Am decis să renunţ”

Primarul PNL Dragoș Chitic și-a anunțat, vineri seară, demisia din fruncția de președinte al Oragnizației municipale PNL Piatra-Neamț. El a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook. Edilul a motivat...

Rareș Bogdan atacă PSD: „Nici un caz care trebuie trecut cu vederea”

Rareș Bogdan atacă PSD: „Nici un caz care trebuie trecut cu vederea”

Candidatul PNL pentru alegerile europarlamentare Rareș Bogdan a comentat, vineri, la o conferință a partidului la Lugoj, cazul Laurei Codruța Kovesi, declarând că „este un caz emblematic despre modul în...