Interlopii români se înarmează cu pistoale din străinătate
Polițiștii nu mai au un control al armelor aduse în țară, cu mașina sau în colete. Singura soluție a fost percheziționarea în masă În 17 județe și în București au...
Percheziția este activitatea procesuală exercitată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul descoperirii unor obiecte, înscrisuri sau alte dovezi ce pot duce la finalizarea anchetei, care sunt ascunse de organele de cercetare penală și care, dacă ar fi descoperite, ar contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală, precum și la rezolvarea procesului, respectiv a dosarului.
Percheziția, în funcție de legătura prezentă cu derularea unui proces penal, poate fi judiciară (domiciliară, corporală, percheziția asupra vehiculelor și percheziția informatică) și extrajudiciară (percheziție vamală, percheziția efectuată la accesul într-o instituție publică, aeroport, complex sportiv etc.).
Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de agenții operativi. În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente la fața locului sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.
Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va descinde actiunea în cauză, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.
Polițiștii nu mai au un control al armelor aduse în țară, cu mașina sau în colete. Singura soluție a fost percheziționarea în masă În 17 județe și în București au...
Poliţiştii efectuează miercuri 37 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Olt şi Teleorman, la suspecţi de contrabandă cu arme. Potrivit unui...
Mai multe percheziții domiciliare se desfășoară astăzi în municipiul București și în județele Ilfov, Iași, Suceava, Hunedoara, Maramureș, Buzău și Giurgiu, fiind vizate persoane suspectate de evaziune fiscală de aproximativ...
Peste 30 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în Bucureşti şi alte şapte judeţe. Acestea fac parte dintr-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de un milion de euro....
Poliţiştii IPJ Ialomiţa efectuează, miercuri dimineaţă, 15 percheziţii la persoane bănuite de furt de energie electrică şi de instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice. "La data de 3...
Ancheta DNA în care procurorii efectuează miercuri percheziții în Capitală și patru municipii vizează un program de reabilitare școli din perioada 2011 - 2012 cu fonduri de la Banca Europeană...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție şi asimilate celor de corupție, comise...
Procurorilor DIICOT efectuează percheziţii în zece locații din Brașov, dar și în Făgăras. În vizororul anchetatorilor este şi una din societățile deținute de soțul Alinei Bica. La audieri ar urma...
Acţiunile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi sperie la propriu pe unii parlamentari. După ce au încercat să scape de arestul preventiv cu ajutorul mai multor proiecte legislative de modificare a...
Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, reţinut de DNA pentru luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Tribunalului Galaţi a dispus vineri și instituirea controlului judiciar în...
Patru persoane au fost reţinute după ce procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au descoperit în comuna Româneşti, judeţul Botoşani, o cultură indoor şi 8...
Doi hoți au fost reținuți în această dinineață, iar unul este căutat în continuare de polițiști după ce locuințele acestora au fost percheziționate de mascați. Potrivit IPJ Ilfov, perchezițiile au...
Polițiștii din Ilfov efectuează, în această dimineață, mai multe percheziții domiciliare în comuna Mogoșoaia, fiind vizate persoane suspectate de furturi din locuințe. Trei suspecți vor fi duși la audieri la...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la Primăria Tulcea şi la locuinţa primarului. Surse judiciare ale Agerpres susţin că au loc percheziţii şi la primarul din Tulcea, care ar...
Procurorii DIICOT au descins joi dimineaţa, însoţiţi de poliţişti, în 12 locaţii din Bucureşti şi Ialomiţa, la mai multe familii de romi care se ocupau cu traficul de persoane. Suspecţii...
Peste 100 de poliţişti efectuează, miercuri dimineaţă, percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prin activitatea infracţională, acestea ar fi provocat un prejudiciu de 22.000.000 de...
Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai Oficiului Fiscal Bonn-Germania, efectuează, miercuri, şapte percheziţii în Bucureşti şi judeţul Giurgiu, la persoane bănuite de evaziune fiscală cu autoturisme de lux second-hand. "La...
Un primar și un om de afaceri din satul său au pus la cale un plan pe care l-au crezut imbatabil. Ei au furat fonduri europene, 3 milioane de euro,...
Locuinţele unor persoane suspectate de consum şi trafic de droguri, au fost percheziţionate marţi dimineţa la Timişoara. Printre clienţii presupuşilor traficanţi se numără şi elevi. Poliţiştii de la Brigada de...
Poliţiştii din Ilfov efectuează, în această dimineață, opt percheziții în județele Ilfov și Giurgiu și municipiul București, șapte persoane suspectate de evaziune fiscală urmând a fi aduse la audieri. Potrivit...