Elena Merişoreanu, despre relaţia cu nepoţii săi. Ce dezvăluie artista
Elena Merișoreanu a dezvăluit că, în cariera ei care se întinde la peste 50 de ani, a pus pe primul loc muzica, abia apoi familia. Doar că acum vrea să...
Elena Merișoreanu a dezvăluit că, în cariera ei care se întinde la peste 50 de ani, a pus pe primul loc muzica, abia apoi familia. Doar că acum vrea să...
Fostul președinte Traian Băsescu a împlinit, ieri, 67 de ani. Prezență tumultoasă și inedită pe scena politică așa a fost și pe vremea când era ministru, primar al Capitalei și...
Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, își botează duminică fetița de patru luni, într-o zi cu semnificație importantă pentru credincioși, întrucât o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva....
Ionela Prodan este în prezent internată la Spitalul Elias, cu teribilul diagnostic de cancer pancreatic. Aceasta a dezvăluit că și-a făcut testamentul, în care și-a menționat toți cei patru nepoței....
Elena, fiica mai mică a lui Traian Băsescu, a aflat că în luna iunie va aduce pe lume o fetiță, al treilea copil al brunetei. Potrivit jurnaliștilor Cancan.ro, nu prea...
O poveste sfâșietoare a înduioșat inimile telespecatorilor. O bunică își crește singură nepoții, părinții lor refuzând să aibă grijă de ei și propunându-i acesteia să îi dea în grija statului....
Ștefan Gros, hunedoreanul care în octombrie anul acesta va împlini un secol de viață, spune că abia așteaptă să fie, din nou, strategul celei mai mari stâne din Retezatul Mic....
Cu ocazia împlinirii a 65 de ani, fostul președinte Traian Băsescu a mărturisit, pe Facebook, că cea mai mare bucurie a sa sunt nepoții. ”Azi, când împlinesc 65 de ani,...
Bunicii nu sunt o prioritate… Tinerii români consideră singurătatea una dintre cele mai grele poveri ale bătrâneții, însă doar 23% dintre ei își vizitează săptămânal bunicii, arată un studiu al...
Bunicile care au fumat în timpul sarcinii pot avea nepoţi predispuşi la astm bronşic, chiar dacă mamele nu au avut acest viciu, potrivit cercetătorilor. Faptul că obişnuinţele pe care părinţii...
Cel mai important romancier african al momentului Nuruddin Farah autorul romanului „Ascuns la vedere”, poate fi citit şi în România. Romanul „Ascuns la vedere” o are în centru pe Bella,...
Un bărbat în vârstă de 38 de ani s-a înecat, în această dimineaţă, în zona digului din Năvodari. Bărbatul intrase în mare, împreună cu nepoţii săi, pentru a face o...
Adriana Iliescu are 77 de ani, iar fiica sa Eliza, doar 10. Cea mai bătrână mamă din România visează să-și apuce ziua în care i se vor naște nepoții. „Problema...
Fostul preşedinte a postat pe pagina sa de Facebook două fotografii în care apare alături de soţia, fiicele şi nepoţii săi în faţa bradului împodobit, alături de mesajul "Crăciun în...
O treime din populația Rusiei își dorește ca nepoţii şi copiii să lucreze pentru serviciile de securitate ale statului, arată un sondaj publicat vineri de Centrul pentru studierea opiniei publice...
Un stilou de șase metri înălțime și o pânză de două sute de metri pătrați au făcut deliciul craiovenilor. Lângă cele două, au fost puse de Casa de Cultură Traian...