Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Liviu Dragnea, baron peste două judeţe

Liviu Dragnea, baron peste două judeţe

Un nou trend este pe cale să se lanseze în PSD: baronul cu două moşii. Liviu Dragnea, stăpân absolut de ani buni în Teleorman, caută să se extindă şi în...

Liviu Dragnea, de neclintit în Teleorman

Liviu Dragnea, de neclintit în Teleorman

Candidatul Partidului Social Democrat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, a obţinut cele mai multe voturi, 42,6%, din totalul celor valabil exprimate. La finalizarea centralizării voturilor, preşedintele...