Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

George Maior le ia fața lui Dragnea și Grindeanu la întâlnirea cu Trump

George Maior le ia fața lui Dragnea și Grindeanu la întâlnirea cu Trump

Liderul PSD zboară astăzi la Washington pentru ceremonia de învestire a preşedintelui SUA. Premierul a primit şi el o invitaţie similară, dar nu a decis dacă va face deplasarea, în...

Dragnea: Vreau ca PSD să conducă şi comisia SIE

Dragnea: Vreau ca PSD să conducă şi comisia SIE

Șeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că vrea ca PSD să conducă şi Comisia pentru controlul SIE şi că această comisie ar putea să îşi mărească numărul de...

Ce CREDE Dragnea despre CHEMAREA în Parlament a șefului SRI, Eduard Hellvig

Ce CREDE Dragnea despre CHEMAREA în Parlament a șefului SRI, Eduard Hellvig

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este de părere că o discuţie "lămuritoare" dintre noua comisie parlamentară de control a activităţii SRI şi directorul serviciului, Eduard Helvig, ar trebui să aibă...

Liviu Dragnea spune CINE L-A AMENINȚAT cu închisoarea. Ce știe despre PRIETENIA lui Coldea cu Sebastian Ghiță

Liviu Dragnea spune CINE L-A AMENINȚAT cu închisoarea. Ce știe despre PRIETENIA lui Coldea cu Sebastian Ghiță

Liviu Dragnea a dat mai multe declarații după ședința de Plen în care s-au votat comisiile de control ale SRI și SIE. Pe lângă subiectul comisiilor de control ale SRI...

Ce a răspuns preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, întrebat dacă i-a fost INTERCEPTAT telefonul

Ce a răspuns preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, întrebat dacă i-a fost INTERCEPTAT telefonul

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, luni, componenţa Comisiei de control al SRI, care îl va avea ca preşedinte pe Adrian Ţuţuianu. Întrebat dacă a discutat cu...

Liviu Dragnea: "Am auzit pe cineva care chiar nu înţelege absolut deloc ce înseamnă gaură sau negaură"

Liviu Dragnea: "Am auzit pe cineva care chiar nu înţelege absolut deloc ce înseamnă gaură sau negaură"

Parlamentul a aprobat, luni, anchetarea de către comisiile de buget a situaţiei privind nerealizarea unor venituri de către Guvernul Cioloş. Dragnea s-a arătat deranjat de interpretările opoziţiei. După ce PNL,...

Iohannis a ANUNȚAT de ce NU MERGE la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Iohannis a ANUNȚAT de ce NU MERGE la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Administrația prezidențială a făcut precizări în legătură cu motivul pentru care șeful statului Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia de învestire a președintelui SUA, Donald Trump. "În legătură cu...

Dragnea CERE Curții de Conturi un control în legătură cu GAURA din bugetul pe 2016

Dragnea CERE Curții de Conturi un control în legătură cu GAURA din bugetul pe 2016

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni o scrisoare către Curtea de Conturi a preşedintelui forului legislativ, Liviu Dragnea, prin care acesta solicită "anchetarea de urgenţă" a rectificării bugetare...

PMP nu va vota înfiinţarea unei comisii pentru a analiza "aşa-zisa gaură de 10 miliarde de lei"

PMP nu va vota înfiinţarea unei comisii pentru a analiza "aşa-zisa gaură de 10 miliarde de lei"

Deputaţii PMP nu vor vota înfiinţarea comisiei parlamentare pentru a analiza lipsa celor 10 miliarde de lei în bugetul de stat pe anul 2016, potrivit unui comunicat de presă. De...

ANUNȚUL de ULTIMA ORĂ al Ralucăi Turcan cu privire la COMISIA de ANCHETĂ în cazul dispariției a 10 miliarde euro din bugetul pe 2016

ANUNȚUL de ULTIMA ORĂ al Ralucăi Turcan cu privire la COMISIA de ANCHETĂ în cazul dispariției a 10 miliarde euro din bugetul pe 2016

Raluca Turcan a anunţat luni că liberalii vor vota împotriva unei comisii de anchetă privind dispariţia a 10 miliarde de lei din bugetul pe anul 2016, pentru că este o...

EVZ a avut dreptate! ANI l-a declarat INCOMPATIBIL pe cumătrul lui Liviu Dragnea. Primarul din Zimnicea primea chirie de la Tel Drum, firma de casă a liderului PSD

EVZ a avut dreptate! ANI l-a declarat INCOMPATIBIL pe cumătrul lui Liviu Dragnea. Primarul din Zimnicea primea chirie de la Tel Drum, firma de casă a liderului PSD

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anunțat, astăzi, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului din Zimnicea, Petre Parvu. Edilul este acuzat că a încheiat contracte, în numele...

PSD A DAT LOVITURA ÎN STATELE UNITE: Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu zboară la Washington pentru o cină cu Donald Trump

PSD A DAT LOVITURA ÎN STATELE UNITE: Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu zboară la Washington pentru o cină cu Donald Trump

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat EVZ că va pleca mâine în Statele Unite, după ce americanii l-au invitat la ceremonia de inaugurare a mandatului noului preşedinte al Statelor Unite,...

Dragnea şi Grindeanu, invitaţi la ceremonia de învestire lui Donald Trump

Dragnea şi Grindeanu, invitaţi la ceremonia de învestire lui Donald Trump

Administrația republicană a lui Donald Trump i-a invitat pe Liviu Dragnea, președinte PSD, și Sorin Grindeanu, premierul României, la ceremonia de învestire din 20 ianuarie, potrivit unor surse citate de...

Cioloș ÎI DĂ REPLICA lui Dragnea: "Răspunsuri pentru comisia despre nimic"

Cioloș ÎI DĂ REPLICA lui Dragnea: "Răspunsuri pentru comisia despre nimic"

Fostul premier Dacian Cioloș îi dă replica liderului PSD, Liviu Dragnea, după ce acesta l-a acuzat că guvernarea sa a lăsat o gaură de 10 miliarde în buget. "În urma...

Dragnea îl ACUZĂ pe Klaus Iohannis: E mai rău decât anormal, e ineficient

Dragnea îl ACUZĂ pe Klaus Iohannis: E mai rău decât anormal, e ineficient

​Preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, la Antena 3, că nu a mai vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis de la învestirea Guvernului, subliniind că este "ineficient" faptul...

Îl vrea înapoi. După ce l-au dat AFARĂ din PSD, Dragnea îl REACTIVEAZĂ pe Geoană. Vezi ce FUNCŢIE i-a promis în Guvern

Îl vrea înapoi. După ce l-au dat AFARĂ din PSD, Dragnea îl REACTIVEAZĂ pe Geoană. Vezi ce FUNCŢIE i-a promis în Guvern

Liviu Dragnea afirma înainte de campania electorală că fostul șef al PSD, Mircea Geoană, va face parte din echipa formată după alegerile parlamentare. Deși mulți credeau că Liviu Dragnea și-a...

Kelemen Hunor: Proiectul de buget pe 2016 a fost greșit făcut

Kelemen Hunor: Proiectul de buget pe 2016 a fost greșit făcut

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la RFI, că proiectul de buget pentru anul trecut a fost conceput "greşit". El a precizat că Uniunea susține o anchetă parlamentară a comisiilor...

Parlamentul decide, astăzi, componenţa comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Cine ar putea prelua conducerea

Parlamentul decide, astăzi, componenţa comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Cine ar putea prelua conducerea

Plenul comun al Parlamentului votează luni componenţa comisiilor pentru controlul Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe. Şefia Comisiei SRI ar urma să revină PSD, pentru Gabriel Vlase...

Liviu Dragnea mărturiseşte că A FOST AMENINŢAT: "voi fi trimis la închisoare în aprilie-mai!"

Liviu Dragnea mărturiseşte că A FOST AMENINŢAT: "voi fi trimis la închisoare în aprilie-mai!"

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a mărturisit, la Antena 3, că a primit tot felul de ameninţări cu închisoarea şi cu momentul în care va fi încarcerat. „Primesc ameninţări. Ultimele...

Liviu Dragnea: Ultimele zvonuri sunt că o sa fiu băgat în puşcărie în aprilie-mai

Liviu Dragnea: Ultimele zvonuri sunt că o sa fiu băgat în puşcărie în aprilie-mai

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că primeşte ameninţări şi "informaţii" că o să fie condamnat la închisoare cu executare în noul dosar de corupţie în care este trimis în...