Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea, IRITAT de întrebările despre VACANȚELE sale. AVERTISMENT pentru Iohannis: Va fi ca înainte de pace

Dragnea, IRITAT de întrebările despre VACANȚELE sale. AVERTISMENT pentru Iohannis: Va fi ca înainte de pace

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost deranjat de o întrebare referitoare la informaţiile apărute despre o posibilă vacanţă a sa în Israel, alături de iubită. El a declarat că instituțiile...

DESCOPERIRE INCREDIBILĂ! Liviu Dragnea, anagramă pentru „vii greu la DNA”: „Dar și când va veni...”

DESCOPERIRE INCREDIBILĂ! Liviu Dragnea, anagramă pentru „vii greu la DNA”: „Dar și când va veni...”

Filosoful Mihai Șora a făcut o dezvăluire neașteptată, potrivit căreia numele șefului PSD ar fi o anagramă pentru „vii greu la dna“. Mihai Șora pornește de la constatarea la fel...

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, că prin încercarea miliardarului George Soros de a destabiliza PSD şi pe Liviu Dragnea se destabilizează şi Guvernul, şi ţara. Întrebat dacă Soros vrea...

Dragnea a făcut ANUNȚUL: Cu cât va crește SALARIUL MINIM în 2018

Dragnea a făcut ANUNȚUL: Cu cât va crește SALARIUL MINIM în 2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, astăzi, că salariul minim va creşte la 1.550 lei în 2018, cu toate că în noul program de guvernare depus în Parlament odată cu...

Dragnea primește o LOVITURĂ DURĂ: Plângere penală la DIICOT împotriva șefului PSD!

Dragnea primește o LOVITURĂ DURĂ: Plângere penală la DIICOT împotriva șefului PSD!

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală, la DIICOT, împotriva lui Liviu Dragnea, cerând Direcției să cerceteze presupusele legături ale liderului PSD cu Tel Drum, după dezvăluirile făcute...

Ce a DECLARAT Tăriceanu după ȘEDINȚA coaliției de guvernare

Ce a DECLARAT Tăriceanu după ȘEDINȚA coaliției de guvernare

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, că este mulţumit de ceea ce premierul Mihai Tudose a prezentat în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare. „Am discutat câteva chestiuni importante,...

Ce LE-A SOLICITAT Tudose liderilor coaliției de guvernare, Dragnea și Tăriceanu

Ce LE-A SOLICITAT Tudose liderilor coaliției de guvernare, Dragnea și Tăriceanu

Premierul Mihai Tudose le-a solicitat, luni, liderilor coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, un „dialog permanent”, iar săptămânal vor fi ședințe de informări, iar lunar ședințe de...

Întâlnire CRUCIALĂ. Ce se va DISCUTA în ședința coaliției de guvernare

Întâlnire CRUCIALĂ. Ce se va DISCUTA în ședința coaliției de guvernare

Coaliția de guvernare se va reuni astăzi, într-o ședință, pentru a discuta concluziile primei săptămâni de guvernare, dar şi calendarul pentru perioada următoare. „Luni vom avea o coaliţie în care...

„Mi s-au cerut DENUNȚURI împotriva lui PONTA, DRAGNEA și GHIȚĂ!” Încă o mărturie CUTREMURĂTOARE care CONFIRMĂ Operațiunea „Noi suntem Statul!” (XXIII)

„Mi s-au cerut DENUNȚURI împotriva lui PONTA, DRAGNEA și GHIȚĂ!” Încă o mărturie CUTREMURĂTOARE care CONFIRMĂ Operațiunea „Noi suntem Statul!” (XXIII)

Câteodată, hazardul face casă bună cu meseria de jurnalist. Episodul de astăzi din serialul „Noi suntem Statul” s-a născut dintr-o întâlnire fortuită la malul mării. El este însă extrem de...

Gospodina de la Interne

Gospodina de la Interne

Nici nu mai are importanță acum motivul pentru care Liviu Dragnea, președintele PSD, a impus- o pe vechea lui cunoștință din Teleorman ca ministru peste o cohortă de generali și...

DNA oferă muniţie contestatarilor lui Dragnea. Cine vrea mazilirea preşedintelui PSD

DNA oferă muniţie contestatarilor lui Dragnea. Cine vrea mazilirea preşedintelui PSD

Noul dosar DNA privitor la contractele Tel Drum şi afacerile din Brazilia intensifică nemulţumirile din PSD Faptul că DNA a confirmat în mod oficial, la sfârşitul săptămânii trecute, că lucrează...

Topul neroziilor spuse cu ochii larg deschişi | ROMANIA LUI CRISTOIU

Topul neroziilor spuse cu ochii larg deschişi | ROMANIA LUI CRISTOIU

Motto: Tristă mai e România noastră! Pe unii îi bate soarele în cap. Pe alții însă, umbra Pădurii Băneasa 1După publicarea de către Rise Project a Documentului clasificat din 2011...

DRAGNEA vorbeşte despre AFACERILE din BRAZILIA

DRAGNEA vorbeşte despre AFACERILE din BRAZILIA

Liviu Dragnea, preşedintele PSD-ului, vorbeşte în direct despre acuzaţiile care i se aduc cu privire la potenţialele afaceri pe care le-ar avea în Brazilia. Ştire în curs de actualizare Întrebat...

S-au adeverit previziunile lui Grindeanu în ceea ce-l priveşte pe noul premier Tudose

S-au adeverit previziunile lui Grindeanu în ceea ce-l priveşte pe noul premier Tudose

Aproape tot ceea ce a declarat fostul premier Sorin Grindeanu imediat după ce a fost îndepărtat de la guvernare a început să se adeverească. A spus public faptul că lui...

Afacerile MURDARE pe care Dragnea le-a făcut cu MILIONARUL SINUCIGAȘ Costel Comana

Afacerile MURDARE pe care Dragnea le-a făcut cu MILIONARUL SINUCIGAȘ Costel Comana

Liviu Dragnea a făcut afaceri cu milionarul Costel Comana, despre care jurnaliștii de la Rise Project susțineau că îl însoțește pe șeful PSD în deplasările sale în Brazilia. Comana ar...

Grindeanu a DEZVĂLUIT culisele numirii lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției

Grindeanu a DEZVĂLUIT culisele numirii lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției

Fostul premier, Sorin Grindeanu, a spus cum s-a decis ca fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, să își depună portofoliul, iar în locul său să fie numit Tudorel Toader. Grindeanu...

Dragnea, INTANGIBIL pentru „NEPRIHĂNITA” Kovesi. Partidele de tenis cu Coldea și Maior, dezvăluite de EVZ, îi asigură PROTECȚIA

Dragnea, INTANGIBIL pentru „NEPRIHĂNITA” Kovesi. Partidele de tenis cu Coldea și Maior, dezvăluite de EVZ, îi asigură PROTECȚIA

Președintele PSD Liviu Dragnea este intangibil datorită legăturilor cu șefii serviciilor și ai justiției, descrise de Dan Andronic în serialul „Noi suntem Statul!”, spune fostul președinte Traian Băsescu. „Dragnea! Foarte...

Prin descinderea comandoului ANAF, Liviu Dragnea a vrut să afle cine e în spatele Rise Project | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Prin descinderea comandoului ANAF, Liviu Dragnea a vrut să afle cine e în spatele Rise Project | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Pentru opinia publică, Judecătorul Suprem al celor zise sau făcute de către guvernanţi, de către politicieni, descinderea ANAF n-a trecut drept o coincidenţă. Vineri după amiază, cînd tocmai îmi făceam...

Șeful STS, la Guvern. DISCUȚII între Opriș și premierul Tudose legate de ANAF

Șeful STS, la Guvern. DISCUȚII între Opriș și premierul Tudose legate de ANAF

Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Marcel Opriș, participă la discuțiile de la Guvern pe care premierul Mihai Tudose le are cu șeful ANAF, Bogdan Stan, și ministrul de Finanțe,...

Măsurile PNL cu privire la firmele care au contracte pe BANI PUBLICI

Măsurile PNL cu privire la firmele care au contracte pe BANI PUBLICI

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat vineri, pe Facebook, că liberalii lucrează la un proiect pentru transparentizarea acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici. "Vă anunţ că lucrăm la...