dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Constanţa

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Constanţa

Procurorii DNA percheziţionează în această dimineaţă Consiliul Judeţean Constanţa şi alte două sedii ale unei fundaţii culturale din subordinea instituţiei. Ancheta DNA Constanţa îl vizează tot pe baronul PSD Nicuşor...

Omul de afaceri Iorgu Ganea, reținut de DNA, în dosarul CFR

Omul de afaceri Iorgu Ganea, reținut de DNA, în dosarul CFR

Omul de afaceri Iorgu Ganea a fost reținut joi de procurorii DNA în dosarul privind fapte de corupție în domeniul transportului feroviar privat de călători și al subvențiilor, au declarat...

Judecătorul care l-a achitat pe Marian Oprişan, găsit nevinovat de Consiliul Superior al Magistraturii

Judecătorul care l-a achitat pe Marian Oprişan, găsit nevinovat de Consiliul Superior al Magistraturii

Inspecţia Judiciară, sesizată de şefa DNA, îl cercetase anterior pe judecătorul Lucian Buta şi propunea sacţionarea magistratului pentru nesoluţionarea cu celeritate a dosarelor şi pentru folosirea unor "expresii inadecvate" în...

Şefa Serviciului urmărire transporturi din CFR, reţinută de procurorii DNA

Şefa Serviciului urmărire transporturi din CFR, reţinută de procurorii DNA

Şefa Serviciului urmărire transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu, a fost reţinută de procurorii DNA, fiind acuzată de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii. Șefii CFR-ului au devalizat...

CSM nu-l sancţionează pentru tergiversarea dosarului pe judecătorul care l-a achitat pe Marian Oprişan

CSM nu-l sancţionează pentru tergiversarea dosarului pe judecătorul care l-a achitat pe Marian Oprişan

Secţia de judecători în materie disciplinară a CSM a decis, miercuri, să nu îl sancţioneze pe magistratul Lucian Buta de la Judecătoria Cluj, cel care a decis achitarea lui Marian...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. La o adică, Elena Udrea a făcut un Denunț la DNA împotriva lui Traian Băsescu!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. La o adică, Elena Udrea a făcut un Denunț la DNA împotriva lui Traian Băsescu!

Dacă ar fi să credem unor ştiri neduse pînă la capăt, Elena Udrea a fost citată să se prezinte miercuri, 18 februarie 2015, la DNA, pentru a da amănunte despre...

Noile cereri DNA în cazul Elenei Udrea vor fi discutate luni de Camera Deputaţilor

Noile cereri DNA în cazul Elenei Udrea vor fi discutate luni de Camera Deputaţilor

Cele două cereri de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute, vor fi dezbătute şi votate luni, de la...

Cum motivează DNA pericolul social în cazul cumnatului lui Victor Ponta.“Și-au concertat eforturile pentru fraudarea banilor din fonduri europene”

Cum motivează DNA pericolul social în cazul cumnatului lui Victor Ponta.“Și-au concertat eforturile pentru fraudarea banilor din fonduri europene”

Procurorii DNA solicită judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, reţinut în noaptea de...

Drumurile lui Nicușor Constantinescu merg către buzunarul de la piept al lui Dragnea

Drumurile lui Nicușor Constantinescu merg către buzunarul de la piept al lui Dragnea

Curtea de Conturi a descoperit cum zece milioane de lei au plecat din bugetul C.J. Constanța în sfera de interes a lui Liviu Dragnea. Banii au fost catalogați drept „cheltuieli...

Liviu Munteanu, unul dintre inculpaţii din dosarul cumnatului lui Victor Ponta, a recunoscut faptele şi scapă de arestare

Liviu Munteanu, unul dintre inculpaţii din dosarul cumnatului lui Victor Ponta, a recunoscut faptele şi scapă de arestare

Liviu Munteanu, unul dintre oamenii de afaceri reţinuţi în dosarul privind fraudarea unor fonduri europene, în care este implicat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând...

Vlasov, către magistrați: Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată

Vlasov, către magistrați: Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti să-l achite în dosarul în care este acuzat de...

Elena Udrea merge la DNA pentru audieri în denunțul făcut împotriva generalului Florian Coldea

Elena Udrea merge la DNA pentru audieri în denunțul făcut împotriva generalului Florian Coldea

Elena Udrea a fost citată la ora 9:30 la Direcția Națională Anticorupție, unde va fi audiată în cazul denunțului făcut împotriva generalului SRI Florian Coldea, potrivit avocatului acesteia, Marius Striblea....

Percheziții DNA la Ministerul Transporturilor

Percheziții DNA la Ministerul Transporturilor

Procurorii DNA efectuează în această dimineață o serie de percheziții la Ministerul Transporturilor, precum și la mai multe societăți din București și Ilfov, transmite B1 TV. Vom reveni cu amănunte

Vladimir Ciorb, administrator a trei firme, REȚINUT în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta

Vladimir Ciorb, administrator a trei firme, REȚINUT în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta

Vladimir Ciorbă, administrator şi asociat la trei firme, vizat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatului lui Victor Ponta, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti. Potrivit Mediafax, Ciorbă a fost...

Cumnatul lui Victor Ponta, anchetat pentru afaceri penale. A fost sprijinit de Baronul de Prahova și de Sebastian Ghiță

Cumnatul lui Victor Ponta, anchetat pentru afaceri penale. A fost sprijinit de Baronul de Prahova și de Sebastian Ghiță

O anchetă a procurorilor DNA dezvăluie că politicieni locali au favorizat firma unei rude a premierului României. Dosarul vizează deturnarea de fonduri europene, dintr-un contract public de 10 milioane de...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. A început numărătoarea inversă pentru premierul Victor Ponta!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. A început numărătoarea inversă pentru premierul Victor Ponta!

Ceasul meu deșteptător e un aparat pus pe Radio România Actualități, singura sursă de știri în care am încredere. Am verificat-o mai ales în campania electorală, un examen de probitate...

Arpad Paszkany a fost audiat la DNA

Arpad Paszkany a fost audiat la DNA

Omul de afaceri clujean Arpad Pasykanz a fost audiat astăzi la DNA, în calitate de martor. Paszkany a fost audiat în calitate de martor într-un dosar mai vechi care ar...

Procurorii DNA anchetează meciul Dinamo - Lazio, 1-3, din 2007

Procurorii DNA anchetează meciul Dinamo - Lazio, 1-3, din 2007

Procurorii DNA cercetează evenimentele petrecute la partida pierdută de Dinamo, în 2007, în fața italienilor de la Lazio Roma, în preliminariile Ligii Campionilor. Dinamo - Lazio s-a jucat la data...

Sebastian Ghiță, citat la DNA Ploiești

Sebastian Ghiță, citat la DNA Ploiești

Deputatul Sebastian Ghiță a fost chemat la DNA Ploiești. Acesta a declarat că a fost citat în calitate de suspect. Vom reveni cu amănunte

Audieri pe bandă rulantă la DNA. Familia Cocoș, fostul ministru Ariton și soțul Alinei Bica dau explicații

Audieri pe bandă rulantă la DNA. Familia Cocoș, fostul ministru Ariton și soțul Alinei Bica dau explicații

Mircea Octavian Bica, soţul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, este audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mircea Bica este audiat în dosarul în care Alina Bica este cercetată pentru...