Gheorghe Ștefan și Dinu Pescariu sunt audiați la DNA
Procurorii anticorupție îi vor audia pe cei doi. Vom reveni cu amănunte.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Procurorii anticorupție îi vor audia pe cei doi. Vom reveni cu amănunte.
Procurorii anticorupție au solicitat magistraților de la Curtea Supremă să emită un nou mandat de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, de data aceasta în dosarul "Gala Bute". Ședința de...
Nu pot să înțeleg cum este posibil să te afli în arest și, în același timp, să conduci o primărie sau un consiliu județean, structuri locale cu bugete de milioane...
La premiera de gală a filmului realizat de Tudor Giurgiu, proiecția s-a oprit de două ori. A căzut o siguranță! Luminat ca niciodată, Palatul Național al Copiilor a strălucit, luni...
Avocații Elenei Udrea încearcă să se folosească de o vulnerabilitate legislativă, pentru a anula votul de încuviințare a arestării, dat de Camera Deputaților. Avocații Elenei Udrea au contestat ieri votul...
Șefa DNA a arătat că, într-un singur dosar, intervenția procurorilor a prevenit producerea unui prejudiciu de peste 105 milioane de euro. Procurorul șef al DNA , Laura Codruța Kovesi (41...
Chiar dacă face bilanțul unui mare pas înainte în lupta împotriva corupției, raportul prezentat marți de procurorul șef al DNA este doar icnetul triumfător al lui Sisif după ce a...
„Nu știu câți procurori Panait mai există în sistem, dar mai sunt cu siguranță o grămadă de șefi ai procurorului Panait, ca tipologie”, a recunoscut fostul procuror șef al DNA,...
Elena Udrea a scris pe Facebook că, din câte se pare, nu există infractor mai mare în România, dacă împotriva sa au fost formulate de procurori opt cereri de arestare...
Teatrul Naţional Craiova oferă spectatorilor săi fideli nu numai montări memorabile, dar și întîlniri cu vedete ale vieții noastre publice sub genericul Întîlnirile Spectator. Mi-a venit și mie rîndul să...
Baronii din teritoriu și aleșii din Parlament, indiferent de culoarea lor politică, au fost decimați de rezultatele anchetelor DNA. La o simplă lecturare a listei cu președinți de Consilii județene,...
Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, printr-un ordin emis de prefectul judeţului. Suspendarea din funcţie este valabilă până la încetarea măsurii arestării...
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, va face, astăzi, declaraţii, începând cu ora 17.00, pentru a aduce mai multe clarificări în urma votului din Parlament privind solicitările DNA de arestare preventivă...
Numeroşi demnitari au subevaluat eficienţa instituţiilor şi a legislaţiei specifice şi s-au implicat în activităţi infracţionale, însă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va sprijini Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în toate...
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a lăudat marţi activitatea DNA, susţinând că, în ultima perioadă, asistăm "la o adevărată dezlănţuire inovativă a fenomenului corupţiei". În discursul ţinut...
Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, la ieşirea de la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de mai mulţi revoluţionari nemulţumiţi de modificarea Legii recunoştinţei. Ei i-au cerut prim-ministrului o întâlnire, iar...
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi că au fost atacuri publice în mod constant la adresa instituţiei pentru că anchetele au lovit în zone...
Fostul acționar al Clubului Dinamo Vasile Turcu este audiat de către procurorii DNA într-un dosar privind transferul unui jucător. Vasile Turcu a facut o dezvăluire, după ce DNA a anunțat...
După ce vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prefectul judeţului, Ion Constantin, a primit, luni, actele de la Tribunal, necesare emiterii...
Deputatul PMP a ajuns, în jurul orei 8.15, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde va fi audiată de procurori în dosarul Gala Bute. Vom reveni cu amănunte.