curtea constitutionala

O NOUĂ SESIZARE la CCR din partea lui IOHANNIS. Președintele CONTESTĂ faptul că LEGEA referitoare la CSM a fost adoptată fără a fi REEXAMINATĂ

O NOUĂ SESIZARE la CCR din partea lui IOHANNIS. Președintele CONTESTĂ faptul că LEGEA referitoare la CSM a fost adoptată fără a fi REEXAMINATĂ

În sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis se contestă faptul că, deşi legea a fost trimisă spre reexaminare, Senatul a adoptat legea în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de...

RĂZBOIUL dintre PSD și PREȘEDINTE pe tema FINANȚĂRII PARTIDELOR POLITICE a fost închis de Curtea Constituțională

RĂZBOIUL dintre PSD și PREȘEDINTE pe tema FINANȚĂRII PARTIDELOR POLITICE a fost închis de Curtea Constituțională

Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său, se arată în motivarea deciziei, publicată azi, prin care Curtea Constituţională a României a...

În mintea Prokurorului știința dreptului e strâmbă. Comentariu de Ingrid Mocanu

În mintea Prokurorului știința dreptului e strâmbă. Comentariu de Ingrid Mocanu

Nenorocirea acestui neam a fost aceea că cei care s-au cocoțat în funcții l-au considerat foarte neinstruit, foarte ușor de manipulat și de dus de nas. Așa se face că...

Instanța supremă SESIZEAZĂ CCR, după MODIFICĂRILE aduse Codului penal. Mișcarea vine la doar câteva ore după ce Opoziția a IEȘIT LA ATAC cu aceeași mutare

Instanța supremă SESIZEAZĂ CCR, după MODIFICĂRILE aduse Codului penal. Mișcarea vine la doar câteva ore după ce Opoziția a IEȘIT LA ATAC cu aceeași mutare

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au sesizat CCR, joi, pentru ca judecătorii constituționali să cerceteze aspectele care ar putea contraveni legii fundamentale. „Joi, 5 iulie...

Opoziția MERGE la CCR pentru Codul penal. PNL, PMP și USR sesizează instnața constituțională: „Au fost ÎNCĂLCATE FLAGRANT Regulamentele Parlamentului”

Opoziția MERGE la CCR pentru Codul penal. PNL, PMP și USR sesizează instnața constituțională: „Au fost ÎNCĂLCATE FLAGRANT Regulamentele Parlamentului”

Deputaţii PNL, USR şi PMP au depus joi, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr....

Comisia de la Veneția a decis: „Deciziile CCR sunt OBLIGATORII”

Comisia de la Veneția a decis: „Deciziile CCR sunt OBLIGATORII”

Într-un răspuns către președintele CCR, Valer Dorneanu, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, arată că deciziile CCR sunt obligatorii și trebuie implementate. Într-un răspuns către președintele CCR, Valer Dorneanu,...

Curtea Constituțională a României a primit REPLICA. Ce a declarat COMISIA de la VENEȚIA

Curtea Constituțională a României a primit REPLICA. Ce a declarat COMISIA de la VENEȚIA

Surse din cadrul Comisiei de la Veneția au declarat pentru Q Magazine că președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, a trimis zilele trecute o scrisoare către judecătorii Curții Constituționale din România. Scrisoarea...

Zi crucială: CCR dezbate o sesizare privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

Zi crucială: CCR dezbate o sesizare privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

Curtea Constituţională a României dezbate astăzi sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex. Pe 7 iunie, CCR a decis să repună pe rol această sesizare,...

Un GREU din PSD anunță MOMENTUL DECISIV pentru noul Cod penal votat. Când poate INTRA ÎN VIGOARE?  „Rămâne să vedem...”

Un GREU din PSD anunță MOMENTUL DECISIV pentru noul Cod penal votat. Când poate INTRA ÎN VIGOARE? „Rămâne să vedem...”

Parlamentarul PSD Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri că era „previzibilă” poziţionarea preşedintelui Klaus Iohannis faţă de adoptarea în Camera Deputaţilor a Codului penal. Vicepreședintel Senatului susține acest lucru pentru că...

PNL și USR primește o LOVITURĂ DURĂ! CCR a decis ACUM: „Se respinge!” BREAKING NEWS

PNL și USR primește o LOVITURĂ DURĂ! CCR a decis ACUM: „Se respinge!” BREAKING NEWS

Judecătorii Curții Constituționale au dezbătut, miercuri, sesizarea depusă de PNL și USR privind Legea 304/2004. CCR a respins obiecția de neconstituționalitate depusă de PNL și USR, potrivit informațiilor obținute de...

ATAC DUR dinspre CCR, după MODIFICAREA CODURILOR PENALE în Parlament: „S-au făcut PRAF! Este REGRETABIL”

ATAC DUR dinspre CCR, după MODIFICAREA CODURILOR PENALE în Parlament: „S-au făcut PRAF! Este REGRETABIL”

Fostul președinte al CCR DESFIINȚEAZĂ decizia de modificare a Codurilor Penale: „S-au făcut PRAF! Este REGRETABIL” Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a criticat miercuri adoptarea în Parlament a...

MOBILIZARE în PNL, după adoptarea Codului penal. Orban ANUNȚĂ ASEDIUL: „Este împotriva cetățenilor români!”

MOBILIZARE în PNL, după adoptarea Codului penal. Orban ANUNȚĂ ASEDIUL: „Este împotriva cetățenilor români!”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a reacționat extrem de dur, după adoptarea noului Cod penal. Prin acest act, liberalul susține că PSD și ALDE nu au ținut în niciun punct cont...

Un reprezentant al PSD îi dă REPLICA lui IOHANNIS. " Îmi e GREU să cred că este cu adevărat SINCER”

Un reprezentant al PSD îi dă REPLICA lui IOHANNIS. " Îmi e GREU să cred că este cu adevărat SINCER”

Prima reacţie din partea PSD după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că va contesta Codul Penal şi Codul de Procedură Penală la Curtea Constituţională a României, informează Ştiripesurse.ro....

Kovesi a făcut dosare pentru a ŞANTAJA. Şoros VREA Roşia Montană. Austriecii şi ruşii VOR Marea Neagră. Cu toţii VOR ceva de la NOI

Kovesi a făcut dosare pentru a ŞANTAJA. Şoros VREA Roşia Montană. Austriecii şi ruşii VOR Marea Neagră. Cu toţii VOR ceva de la NOI

O analiză extrem de dură a fost făcută de politicianul Gelu Vişan despre realitatea din România, cea pe care mulţi nu doresc să o vadă strict din interese personale. În...

VESTE importantă de la CCR. Se admite sesizarea ICCJ pe cea mai IMPORTANTĂ lege

VESTE importantă de la CCR. Se admite sesizarea ICCJ pe cea mai IMPORTANTĂ lege

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate,...

Breaking News! Iohannis ATACĂ la CCR înființarea Fondului Suveran de Investiții

Breaking News! Iohannis ATACĂ la CCR înființarea Fondului Suveran de Investiții

Curtea Constituțională a primit o sesizare din partea lui Klaus Iohannis, președintele României, privind neconstituționalitatea legii privind înființarea Fondului Suvern de Dezvoltare și Investiții – S.A. De asemenea, Klaus Iohannis...

„Eșarfa neargă” fluturată de deputații PNL la dezbaterile pe Codul Penal. Liberalii vor ataca la CCR legislația penală

„Eșarfa neargă” fluturată de deputații PNL la dezbaterile pe Codul Penal. Liberalii vor ataca la CCR legislația penală

Deputatul liberal Ioan Cupşa a anunţat, miercuri, că PNL va ataca la CCR modificările la Codul penal, iar liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a precizat că formaţiunea sa nu va...

Kovesi recunoaște, judecătorii CCR au decis, Guvernul semnalează: „Decizia Instanței are putere de lege”

Kovesi recunoaște, judecătorii CCR au decis, Guvernul semnalează: „Decizia Instanței are putere de lege”

Laura Codruța Kovesi a recunoscut că decizia unei instanțe are putere de lege. Afirmația a fost făcută chiar anul trecut, într-un interviu acordat pentru Adevărul Laura Codruța Kovesi a recunoscut...

Iohannis SOMAT de la BRUXELLES să o revoce pe KOVESI:”Atitudinea președintelui nu poate fi acceptată”

Iohannis SOMAT de la BRUXELLES să o revoce pe KOVESI:”Atitudinea președintelui nu poate fi acceptată”

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa consideră că președintele României nu mai trebuie să tragă de timp în privința aplicării deciziei Curții Constituționale a României, cu privire la revocarea procurorului șef al...

ULTIMATUM pentru Iohannis! Se anunță o PERIOADĂ GREA pentru șeful statului: „Să considerăm că s-a resetat ceasul”

ULTIMATUM pentru Iohannis! Se anunță o PERIOADĂ GREA pentru șeful statului: „Să considerăm că s-a resetat ceasul”

Un membru al CSM a lansat, marți, un scenariu bombă, în legătură cu anunțul pe care președintele Klaus Iohannis trebuie să-l facă după decizia Curții Constituționale. Victor Alistar a declarat...