Liviu Dragnea

Politican român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Liviu Dragnea-„Liberalii şi PDL-iştii nu pot rămâne împreună. Categoric, fuziunea nu va avea loc”

Liviu Dragnea-„Liberalii şi PDL-iştii nu pot rămâne împreună. Categoric, fuziunea nu va avea loc”

Liviu Dragnea pare convins că, de săptămâna viitoare, noua construcţie politică PNL nu se va concretiza. „ De luni, nu vor rămâne lucrurile aşa. Tensiunile în interiorul ACL sunt uriaşe....

Runda a doua Ponta - Iohannis la postul B1 TV: meci egal

Runda a doua Ponta - Iohannis la postul B1 TV: meci egal

Confruntarea de ieri seară de la postul B1 TV dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis nu a fost difuzată de celelalte televiziuni de știri, cu excepția Digi 24. Acestea și-au...

Dragnea: Mircea Govor e un om foarte glumeţ, DNA îl anchetează pentru nişte declaraţii

Dragnea: Mircea Govor e un om foarte glumeţ, DNA îl anchetează pentru nişte declaraţii

"DNA îl anchetează pentru nişte declaraţii sau aşa-zise declaraţii. E o înregistrare apărută. Să-l cerceteze, nu ştiu ce a făcut", a spus Dragnea, citată de Mediafax. Jurnaliştii i-au menţionat că...

Liviu Dragnea, despre implicarea preoţilor de partea lui Ponta: "De ce să nu aibă dreptul să-şi apere credinţa ortodoxă, de ce trebuie să fim mai UMILI?"

Liviu Dragnea, despre implicarea preoţilor de partea lui Ponta: "De ce să nu aibă dreptul să-şi apere credinţa ortodoxă, de ce trebuie să fim mai UMILI?"

"Vreau să spun un lucru în care cred foarte mult şi îl spun nu cu patimă, ci ca o constatare: De ce dacă preoţii de la alte culte religioase îşi...

Liviu Dragnea: Dacă Ponta pierde alegerile, îmi asum şi eu

Liviu Dragnea: Dacă Ponta pierde alegerile, îmi asum şi eu

"Sunt absolut convins că Victor Ponta va câştiga alegerile, dar, dinante de a începe campania electorală, de a se structura votul şi a vedea că ne îndreptăm aproape sigur către...

Bihor: Dragnea îi cere lui Iohannis să înceteze dezbinarea dintre ardeleni şi restul ţării

Bihor: Dragnea îi cere lui Iohannis să înceteze dezbinarea dintre ardeleni şi restul ţării

"Aseară, la Timişoara, am văzut nişte pancarte pe care scria 'Republica Banat'. Eu vreau să-i atenţionez că generează un fenomen extrem de periculos pentru că şi ceilalţi români care nu...

Jurnaliștii vor confruntări televizate între Ponta și Iohannis

Jurnaliștii vor confruntări televizate între Ponta și Iohannis

Staff-urile de campanie ale celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, s-au întâlnit, ieri, la sediul central al PNL, pentru a discuta pe tema organizării unor...

Dacă Ponta ia Cotroceniul, Dragnea devine șeful PSD

Dacă Ponta ia Cotroceniul, Dragnea devine șeful PSD

Potrivit premierului, imediat ce va deveni președintele României, va demisiona din funcția de președinte al PSD. Conducerea partidului o va ceda actualului președinte executiv Liviu Dragnea și secretarului general Andrei...

Liviu Dragnea: Noi vream patru dezbateri electorale dar la televizor. " Iohannis are o problemă cu spaţiile, merge după regulile feng-shui?"

Liviu Dragnea: Noi vream patru dezbateri electorale dar la televizor. " Iohannis are o problemă cu spaţiile, merge după regulile feng-shui?"

"În continuare noi dorim patru dezbateri. Dl Iohannis are o problemă cu spaţiile, merge după regulile feng-shui? Un studio de televiziune nu e bun? Nu prea înţelegem lucrurile astea. Eu...

Dragnea: Constat că Teleorman a devenit atracţie turistică pentru votanţii lui Iohannis

Dragnea: Constat că Teleorman a devenit atracţie turistică pentru votanţii lui Iohannis

"Mie mi s-a părut puţin ciudat la Cluj de exemplu 25.000 de oameni au votat pe listele suplimentare brusc. Şi în Telorman au fost foarte mulţi pe listele suplimentare. Noi...

Dragnea acuză TURISMUL ELECTORAL de la Teleorman: O să fim mai atenţi în turul doi de unde vin autocare, microbuze, trenuri

Dragnea acuză TURISMUL ELECTORAL de la Teleorman: O să fim mai atenţi în turul doi de unde vin autocare, microbuze, trenuri

"Mie mi s-a părut puţin ciudat, la Cluj, 25.000 de oameni au votat pe listele suplimentare brusc. Şi la Teleorman au fost mulţi pe listele suplimentare. Bine, noi am fost...

Tesediști, eroii Revoluției vă imploră: nu-i mai pomeniți!

Tesediști, eroii Revoluției vă imploră: nu-i mai pomeniți!

Cel puțin 150 de studenți nu au putut vota duminica trecută la secția de votare din Grozăvești. La 21.00 porțile li s-au închis în nas și au fost trimiși de...

PSD vrea voturile „saltimbancului” Dan Diaconescu

PSD vrea voturile „saltimbancului” Dan Diaconescu

Strategia PSD de „unificare” a candidaților care au ieșit din cursa pentru Cotroceni în primul tur al alegerilor prezidențiale a continuat, ieri, cu o nouă rundă de negocieri, de data...

Dragnea despre PP-DD: E greu să cred că partidul poporului român îl va sprijini pe Iohannnis

Dragnea despre PP-DD: E greu să cred că partidul poporului român îl va sprijini pe Iohannnis

Liviu Dragnea s-a întâlnit la sediul central al PSD cu secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu, împreună cu care a stabilit acţiunile comune din perioada următoare, premergătoare alegerilor din 16...

PSD negociază cu PP-DD sprijinul pentru finala prezidenţială

PSD negociază cu PP-DD sprijinul pentru finala prezidenţială

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlni cu secretarul general al PPDD, Liviu Neagu. Liviu Dragnea a venit miercuri dimineaţă la sediul central al PSD, unde are programate o...

Unii baroni ai PNL s-au chinuit mai ceva ca Ponta să-l învingă pe Iohannis în turul I

Unii baroni ai PNL s-au chinuit mai ceva ca Ponta să-l învingă pe Iohannis în turul I

„Unii dintre noi ne așteptăm la un scor mai bun, la o diferență mai mică între cei doi protagoniști. Personal, aș fi vrut să fie cinci-șase procente și cred că...

Strategia PSD pentru turul II

Strategia PSD pentru turul II

Potrivit unor surse social-democrate, aceștia speră să strângă cât mai multe voturi de la Călin Popescu Tăriceanu și Dan Diaconescu, al căror electorat este mai degrabă apropiat de Victor Ponta...

În județe, Ponta- Iohannis: 27-12

În județe, Ponta- Iohannis: 27-12

Victor Ponta a reușit să iasă învingător în 27 de județe, în timp ce Klaus Ioha nnis, doar în 12. În două județe din Secuime, Harghita și Covasna, învingător a...

Ponta, așteptat pe ritmuri populare

Ponta, așteptat pe ritmuri populare

Tu Ardeal, tu Ardeal” sunt versurile unei melodii populare care te întâmpină la sediul PSD, cu câteva ore înainte de anunțarea exitpoll- urilor. Chiar la intrarea în curte, pe partea...