Constanta

Parchetul lui Kovesi SUFERĂ umilință peste umilință. DNA a strâns peste 120 de ACHITĂRI în numai șase luni. Ultimul nume, Dănuț Căpățînă

Parchetul lui Kovesi SUFERĂ umilință peste umilință. DNA a strâns peste 120 de ACHITĂRI în numai șase luni. Ultimul nume, Dănuț Căpățînă

De la începutul anului 2018 Direcția Națională Anticorupție (DNA) a strâns peste 120 de achitări, dintre c care ultimele sunt cele din dosarul lui Sebastian Ghiță și cu achitarea fostului...

ATENTAT la SĂNĂTATEA PUBLICĂ în CONSTANȚA. Spații comerciale închise de OPC din cauza mizeriei

ATENTAT la SĂNĂTATEA PUBLICĂ în CONSTANȚA. Spații comerciale închise de OPC din cauza mizeriei

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Constanța, au închis două spații comerciale și au amendat firma care le deține cu 35.000 de lei din cauza condițiilor înfiorătoare de mizerie în...

TRENUL REGAL, vizită la CONSTANȚA, în anul CENTENAR

TRENUL REGAL, vizită la CONSTANȚA, în anul CENTENAR

Sute de localnici au întâmpinat Trenul Regal, la Cernavodă și Medgidia, urmând să ajungă și la Constanța, reprezentanții Casei Regale fiind întâmpinați cu pâine și sare. Trenul Regal parcurge simbolic...

Arest prelungit pentru opt constănțeni, specializați în furturi de terminale Pay Point. Au, la activ, 125 de furturi și tâlhării

Arest prelungit pentru opt constănțeni, specializați în furturi de terminale Pay Point. Au, la activ, 125 de furturi și tâlhării

Polițiștii constănțeni au reușit să instrumenteze întreaga activitate infracțională a unui grup organizat format din 8 bărbați, specializați în furturi de aparate pay point și în tâlhării, fapte comise în...

Cetățean ceh reținut, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri

Cetățean ceh reținut, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri

Procurorii DIICOT Constanța au reținut un cetățean ceh, prins în flagrant în portul Tomis în timp ce încerca să vândă, contra sumei de 3800 de euro, o cantitate însemnată de...

Reprezentanți ai Casei Regale așteptați la bordul fregatei “Regele Ferdinand”

Reprezentanți ai Casei Regale așteptați la bordul fregatei “Regele Ferdinand”

Portul militar Constanța va fi gazda unui eveniment inedit, care va avea loc vineri după amiază când, după încheierea călătoriei de la București la Constanța cu Trenul Regal, Majestatea Sa...

COPIL ÎNECAT pe plaja din CONSTANȚA

COPIL ÎNECAT pe plaja din CONSTANȚA

Un echipaj medical SMURD intervine pentru salvarea unui copil de 7 ani, scos la țărm de valurile mării pe plaja Modern din Constanța. O persoană a sunat la 112, după...

PRIMUL VAL de CANICULĂ din ROMÂNIA. ANM anunță TEMPERATURI RECORD - Cea mai SUFOCANTĂ ZI din ACEASTĂ LUNĂ

PRIMUL VAL de CANICULĂ din ROMÂNIA. ANM anunță TEMPERATURI RECORD - Cea mai SUFOCANTĂ ZI din ACEASTĂ LUNĂ

Caniculă în România. Meteorologii de la ANM avertizează că vom avea partea de temperaturi record pentru această perioadă. Care va fi cea mai SUFOCANTĂ zi? Meteorologii avertizează că în această...

A rămas văduvă iar fiica a fugit de acasă. Mama tinerei o caută cu disperare

A rămas văduvă iar fiica a fugit de acasă. Mama tinerei o caută cu disperare

Veronica Zamfir, fiica fostului jurnalist Marius Zamfir, care a murit de cancer în 2010, este dată dispărută din Bucureşti de miercuri seara. Veronica Zamfir, fiica fostului jurnalist Marius Zamfir, care a...

Felix Stroe: “Vom continua lupta împotriva Securității de tip nou. Vom ieși din nou în stradă”

Felix Stroe: “Vom continua lupta împotriva Securității de tip nou. Vom ieși din nou în stradă”

Președintele organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, care la mitingul din Capitală împtriva abuzurilor a participat cu peste 6000 de membri și simpatizanți este încântat de capacitatea de mobilizare...

Simona Halep, apariție FABULOASĂ la Paris. Românca a realizat o sesiune foto cu trofeul Roland Garros

Simona Halep, apariție FABULOASĂ la Paris. Românca a realizat o sesiune foto cu trofeul Roland Garros

Zeci de jurnaliști, fotoreporteri și cameramani au participat, astăzi, la o ședință foto ce-a avut-o în prim-plan pe Simona Halep. Din postura de câștigătoare a turneului Roland Garros, Simona Halep...

Cum se CIRCULĂ? Situația de pe AUTOSTRADĂ pune PROBLEME pentru ȘOFERI. Peste 60 de kilometri AFECTAȚI de FENOMEN

Cum se CIRCULĂ? Situația de pe AUTOSTRADĂ pune PROBLEME pentru ȘOFERI. Peste 60 de kilometri AFECTAȚI de FENOMEN

Vizibilitatea este scăzută, duminică dimineaţa, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi pe A4 Ovidiu - Agigea, din cauza ceţii, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit...

De ce merg PSD-iștii din Constanța la miting: Pentru un loc de muncă sigur, pentru un salariu decent

De ce merg PSD-iștii din Constanța la miting: Pentru un loc de muncă sigur, pentru un salariu decent

Peste 6000 de membri și simpatizanți ai PSD Constanța participă la mitingul împotriva abuzurilor, ajungând în Capitală cu trenurile, autocarele sau autoturismele proprii. Într-o comună din nordul județului Constanța, de...

Felix Stroe iese la rampă. PSD Constanța nu amenință pe nimeni să vină la miting

Felix Stroe iese la rampă. PSD Constanța nu amenință pe nimeni să vină la miting

În jur de 6600 de membri și simpatizanți PSD din județul Constanța participă, sâmbătă, la mitingul “împotriva abuzurilor”, din Capitală. În urma informațiilor apărute pe rețelele de socializare cum că...

ACCIDENT la Constanța. MAMĂ și COPIL, LOVIȚI de un AUTOCAR

ACCIDENT la Constanța. MAMĂ și COPIL, LOVIȚI de un AUTOCAR

O femeie și fiul ei, de 7 ani, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța, cu politraumtisme, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un...

Trimis în judecată de DNA, fost ȘEF al VĂMII Constanța, ACHITAT de instanță

Trimis în judecată de DNA, fost ȘEF al VĂMII Constanța, ACHITAT de instanță

Un fost șef al Vămii Constanța, trimis în judecată de procurorii DNA, în urmă cu trei ani, pentru abuz în serviciu, a fost achitat de magistrații Tribunalul în timp ce...

Militar găsit DECAPITAT la Constanța. Martorii au rămas șocați de ce au văzut

Militar găsit DECAPITAT la Constanța. Martorii au rămas șocați de ce au văzut

Bărbatul găsit decapitat zona Km 4 - 5 din municipiul Constanța a fost identificat. Acesta avea 28 de ani, era divorțat și lucra ca militar la Unitatea de Logistică din...

PRIMARII și PREȘEDINȚII CJ primesc PENSII SPECIALE. Vicepremierul Paul Stănescu vrea pensii decente pentru aleșii locali

PRIMARII și PREȘEDINȚII CJ primesc PENSII SPECIALE. Vicepremierul Paul Stănescu vrea pensii decente pentru aleșii locali

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor județene au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie specială pentru limită de vârstă, au stabilit membrii Comisiei specială pentru elaborarea Codului administrativ, din Camera...

DELFINARIUL  din Constanța, în GREVĂ

DELFINARIUL din Constanța, în GREVĂ

Nemulțumiți de scăderea salariilor și sistarea sporurilor pentru condiții de muncă, cei 72 de angajați ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Constanța, au intrat în grevă japoneză, activitatea Delfinariului...

Paul Stănescu: “Abuzurile de acum nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin. Nu toți românii sunt hoți în țara asta”

Paul Stănescu: “Abuzurile de acum nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin. Nu toți românii sunt hoți în țara asta”

Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, susține organizarea mitingului împotriva abuzurilor, din 9 iunie. El crede că lumea trebuie să iasă în stradă pentru a sprijini “democrația” și nu abuzurile de „tip...