Paul Stănescu: “Abuzurile de acum nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin. Nu toți românii sunt hoți în țara asta”

Paul Stănescu: “Abuzurile de acum nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin. Nu toți românii sunt hoți în țara asta”

Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, susține organizarea mitingului împotriva abuzurilor, din 9 iunie. El crede că lumea trebuie să iasă în stradă pentru a sprijini “democrația” și nu abuzurile de „tip stalinist”.

La mitingul PSD de sâmbătă, din Capitală, numai din județul Olt vor participa 10.000 de reprezentanți ai filialei din care vicepremierul Paul Stănescu provine. “Vom vedea, după, cât de util este, dar eu cred că trebuie să se audă și vocea celor care susțin, în România, democrația și nu Securitatea. Am văzut cu toții toate abuzurile care se întâmplă, care s-au întâmplat și probabil că se întâmplă și în continuare, lucruri care probabil nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin”, a declarat, astăzi, la Constanța, vicepremierul Paul Stănescu.

Vorbind despre experiența sa în administrația centrală, “atât ca senator dar și ca ministru”, Paul Stănescu nu este mulțumit de ceea ce se întâmplă. “Eu cred că trebuie să trăim într-o țară normală, că toată lumea trebuie să respecte legea. Cine nu respectă legea să se ducă acolo unde i-e locul. Dar nu toți oamenii sunt hoți în această țară. Nu există așa ceva”, a subliniat vicepremierul Stănescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Vicepreședintele PSD susține că “trebuie să avem demnitate și trebuie să terminăm odată cu toate abuzurile care se întâmplă în această țară”.  El crede că, “cel puțin din 2000, din păcate, nu guvernele, nu cei care  care au fost vremelnic și au avut guvernarea, au avut puterea. Au guvernat dar puterea cred că a fost în altă parte și nu se poate așa ceva într-o democrație cum suntem și noi, astăzi, și vrem să fim o țară la fel ca toate celelalte țări din Uniunea Europeană”.