Înainte de ’89 existau peste o sută de ferme sericicole. Acum mai sunt nouă crescători în toată ţara. Din sute de livezi de dud au rămas câteva hectare. Cu toate acestea, profitul poate depăşi 150%.

Unii cresc albine, alţii hamsteri sau porumbei. Combină plăcerea cu utilul. Hobby-ul cu afacerea. Alţii, ceva mai ciudaţi, au ales nişte insecte. Fiinţe delicate şi total inofensive. Atâta doar că sunt la fel de sensibile ca nişte bebeluşi. Mănâncă de cinci ori pe zi şi, când dorm, nu trebuie cu niciun chip deranjate.

Trebuie să le ţii la căldură, dar să le şi fereşti de caniculă. Aşternutul trebuie schimbat regulat. Alt fel, mor. În urmă cu 20 de ani erau peste o sută de ferme care le creşteau. Azi, în toată ţara, mai sunt doar nouă „damblagii” care au făcut dintr-o pasiune o afacere. Se numesc sericicultori. Adică, cresc viermi de mătase. Din 20 de grame, 25 de kile de gogoşi

Ploieşteanul Vasile Dinu, tehnician electronist la bază şi amploaiat navetist în pragul pensionării la primăria lui Chiliman, are 63 de ani şi, de 17, în fiecare vară cumpără câteva zeci de grame de ouă de viermi de mătase. Anul ăsta a luat 60 de grame de la Sericarom, unica producătoare de ouă ale fluturelui „Bombyx mori L.”.

„Nici nu-mi mai amintesc cum am început. Am citit, prin ’93, într-un ziar de firma asta. M-am dus la Băneasa şi au fost prietenoşi. Mi-au explicat tot. Am luat 20 de grame şi i-am crescut într-un garaj din Plopeni. Am scos o recoltă foarte bună: 25 de kile de gogoşi crude de mătase. M-au felicitat. În ’94, cu 50 de grame am obţinut un profit de 150%. Apoi, a căzut piaţa. Chinezii produceau ieftin şi ne-au omorât cu preţu’! Trei ani am stat”, îşi aminteşte crescătorul de viermi.

Somnul viermişorilor

Când intri în şopronul de lângă o mică livadă de duzi, închiriat de nea Dinu la marginea comunei Ceptura, judeţul Prahova, ai senzaţia unui incubator de „coconi” din SF-ul „Alien”. Pe nişte rafturi, lungi de 20 de metri şi late de patru, nişte viemişori, nu mai mari de doi centimetri, dorm adânc.

„Aţi nimerit la «somnul II», din cele patru vârste ale lor. În primele trei «somnuri» au 24 de ore de odihnă, la interval de patru-cinci zile în care mănâncă non-stop. Trebuie să-i hrăneşti ca pe nou-născuţi, de trei ori ziua şi de două ori noaptea. La ultimul dorm două zile. Acu’ le dau 25 de kile de frunze de dud dar, când o să fie de un deget lungime, o să mănânce de zece ori pe atât”, explică sericicultorul privindu-şi drăgăstos „odraslele”.

Peste vreo trei săptămâni, dacă vei intra în şopronul din Ceptura, o să ai senzaţia unei ploi mocăneşti. E vorba de zgomotul produs de „fălcile” viermişorilor.

Livezile au ajuns butoaie de ţuică

„În general, am mers pe profit. Am investit zece milioane la o serie din trei şi am scos 20. Numa’ anul trecut am pierdut vreo şapte. Acu’ am băgat 15 şi sper să scot 40. Cheltuiala înseamnă, pe lângă larvele eclozate şi chiria pe magazie, două ajutoare, hârtia de aşternut şi materialele de îngogoşare. Şi dezinfectante. Că dacă dau şoarecii, furnicile sau vrăbiile peste ei e prăpăd”, turuie nea Dinu.

„Mă speriase rău ploaia aia cu cenuşă vulcanică. Se băşicaseră frunzele. Da’ şi-au revenit”, respiră uşurat „tăticul” viermişorilor. Livada arată destul rău. Copacii n-au mai fost curăţaţi de ani buni. „Dudele nu produc decât ţuică şi dulceaţă. Da’s greu de adunat. Iar livezile de duzi s-au cam dus. S-au retrocedat şi oamenii le-au tăiat să facă butoaie de ţuică”, oftează nea Dinu.

În loc de mătase, lânişoară

Pentru Vasile Dinu, hobby-ul e o afacere relaxantă. „Îmi iau concediu, închiriez o magazie lângă o plantaţie de duzi şi stau cu viermii. Păcat că singura filatură de mătase, de la Lugoj, s-a închis acum zece ani. Acum vând gogoşile la Sericarom, care dă crisalidele în industria farmaceutică. Mătasea se dă pe un darac de lână şi iese un fel de lânişoară. Nu-i păcat?”, cere din ochi o confirmare Vasile Dinu.

Înainte de ’89, Sericaromul avea în toată ţara peste 4.500 de hectare de plantaţii de duzi. „Astăzi, mai avem sub unu la sută, din care doar două la Băneasa”, mărturiseşte Gabriel Lenghel, directorul Sericaromului.

De pe 18 mai, din cauza datoriilor li s-a tăiat şi curentul. Urmează să se oprească şi apa. În plin sezon. „Nu sunt bani”, dă din umeri Gabriel Lenghel. De nervi, directorul şi-a luat concediu.

„Urlă de nu poţi sta lângă ei!”

Sericicultorul prahovean este vehement: „S-au tăiat, s-au făcut vile... În ’90 erau zeci de oameni, şi acum mai sunt şase!”. Prin ’94, s-a trezit cu un cârd de femei pe cap: „Culegeam frunzele pentru viermi, în pădure la Păuleşti, şi au sărit la mine că le stric dudele de ţuică!”.

Altădată, l-au întrebat unii cum află dacă le e foame micuţilor săi. „Păi, când sunt hămesiţi, urlă de nu poţi să stai lângă ei! Te muşcă de degete, de răi ce sunt”, le-a spus mucalit nea Dinu. Nici azi nu ştie dacă l-au crezut ăia sau nu.

SPECIALIST

A mai rămas un singur tip de vierme

Alexandra Matei e doctor în sericicultură. E specialista nr. 1 în viermii „Bombyx mori L”.

„În România, erau trei tipuri de viermi. Ăsta care mănâncă dud şi alte două care se hrăneau cu ricin şi stejar. Se mai creşte doar Bombyx. Înainte de ’89, se vindeau sute de kilograme de ouă. Anul ăsta s-a dat un kil, la nouă crescători. Erau o sută de ferme. Dintr-un gram se obţin două kilograme de gogoşi crude. Din nouă kilograme de gogoşi crude rămâne un kilogram de gogoşi uscate. Din trei kile de gogoşi uscate se iese un kilogram de fir de mătase. Ce folos, dacă în România nu mai există nicio filatură!”, e revoltată experta.