Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 25 august – 3 septembrie, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, Tabăra de Medicină și Bioetică „Părintele Ilie Moldovan”.
La Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud va fi organizată „Tabăra de Medicină și Bioetică «Părintele Ilie Moldovan» – 2023”. Tabăra se adresează studenților la medicină, farmacie sau la alte facultăți din domenii înrudite cu acestea, dar și celor care activează deja în diverse ramuri ale medicinii și doresc să se îmbogățească nu doar sufletește, ci și profesional, prin împletirea armonioasă dintre credință și știință.
Pe parcursul a zece zile de tabără, participanții vor avea ocazia să se integreze în programul mănăstirii și să întâlnească profesioniști din domeniu, să împărtășească cunoștințe și să dezbată teme de interes comun, într-un cadru care are în vedere omul întreg – trup și suflet.
Fiecare zi va începe cu participarea la Sfânta Liturghie care începe în jurul orei 06:30. În cursul dimineții, tinerii vor participa la activitățile gospodărești ale mănăstirii, iar la prânz sau seara vor participa la conferințe sau workshop-uri medicale. Programul de conferințe al taberei are în vedere domenii diverse din cadrul medicinei.
Programul de conferințe al taberei are în vedere domenii diverse din cadrul medicinei
Sâmbătă, 26 august, în mijlocul tinerilor va fi prof. dr. Irinel Popescu, medic primar chirurgie generală, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, supranumit „părintele transplantului hepatic” din România, coordonatorul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice Sanador, membru al Academiei Române, fondator al Medicinei Robotice din România. Domnul profesor va susține, începând cu ora 14:00, conferința „Știința și credința din perspectiva actului terapeutic”.
Duminică, 27 august, de la ora 14:00, dr. Marius Smărăndoiu, medic generalist și dentist implantolog, cadru asociat la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu la disciplina Prim-ajutor și fondator al Clinicii CasaDente din Sibiu, va susține un „Workshop de Urgențe Medicale”.
Dr. Michael-Bogdan Mărgineanu, cercetător postdoctoral în neuroștiința cancerului la Institutul „Francis Crick” din Londra și șef de lucrări în cadrul disciplinei Fiziologie la Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, va vorbi luni, 28 august, de la ora 14:00, despre „Metabolismul energetic și apărarea antioxidantă: particularități în cancer și sistemul nervos”.
Marți, 29 august, începând cu ora ora 18:30, dr. Ciprian Fișcă, medic specialist cardiolog, membru în echipa de specialiști a Centrului medical „Lotus” și a Clinicii „RegenMed” din Târgu-Mureș, va susține Workshop-ul „Electrocardiograma, o altă matematică”.
Dr. Ioana Natalia Miloș, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, medic primar endocrinolog, doctor în medicină, având competențe în ecografia generală, le va face tinerilor o „Introducere în fiziologia sistemului endocrin”, miercuri, 30 august, de la ora 14:00.
Dr. Monica-Daniela Cotarcă, asistent universitar la Departamentul de Științe Funcționale, disciplina Fiziologie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și cercetător științific postdoctoral oncogen la „Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului” din Timișoara, va susține joi, 31 august, de la ora 14:00, conferința „O abordare colaborativă de cercetare în studiul detecției și clasificărilor tumorilor craniene utilizând tehnici Deep Learnig Machine. Principii de bioetică medicală”.
Vineri și sâmbătă vor fi abordate probleme de bioetică medicală. Invitați sunt Oana Iftime, biolog cu activitate în domeniul didactic, protecţia naturii şi bioetică, și Alexandru Iftime, biolog cu activitate în domeniul studiilor zoologice, protecţia naturii, bioetică şi antropologia culturală.
Ambii sunt autori și coautori de manuale școlare, de lucrări apologetice și de popularizare a ştiinţei şi vor susține două conferințe: una vineri, 1 septembrie, de la ora 18:00, cu titlul „Paradigme actuale în raportarea la darul vieţii – de la reproducerea umană asistată la moartea cerebrală” și alta sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 14:00, intitulată „Îngrijirea sănătăţii în lumea contemporană, între scientism şi influenţele New Age”.
Prezența la conferințele nu este condiționată de participarea la întreaga tabără. Cei care doresc să ajungă la conferințe, sunt rugați să anunțe la numărul de telefon: 0720014355 (Maria), se arată în comunicatul emis de Mănăstirea Oaşa redacției EVZ.ro