Din cele 12.000 de locuri disponibile în 1992, tabăra mai are azi doar 504, iar administratorii ei speră să câştige la Loto ca s-o poată extinde.
Zece „Eugenia“, trei perechi de pantaloni, cinci tricouri, o rochiţă şi sandale Guban. În cel mai fericit caz. Te mulţumeai şi cu tenişi de la Drăgăşani, strămoşii converşilor încălţaţi azi de tinerii emo. Trusoul de vacanţă, înghesuit într-o huidumă de geamantan, care în restul anului stătea cocoţat pe dulapul din dormitor, pleca cu trenul în tabără. Părinţii strângeau cureaua şi cedau rugăminţilor neîncetate, udate în lacrimi mari, ca acelea ale campionilor când iau o medalie de aur. Victorie, plecai în tabără! Ca să ajungi pe litoral, era cel mai greu... Trebuia să-i convingi că nu te vei îneca, că nu vei ieşi din cuvântul tovarăşei învăţătoare şi că anul viitor vei fi mai bun decât Stănescu Elena şi că vei lua premiul întâi. Trecea 15 iunie şi aterizai ca prin vis pe un peron prăfuit de gară, alături de douăzeci de colegi, mai mici sau mai mari. Teribili mai erau cei mari... Părinţi de vacanţă Din cele trei tabere din localitatea din nordul litoralului - „Albatros“, „Lebăda“ şi „Delfinul“ - a mai rămas funcţională doar ultima dintre ele. Născută în anii ’60, tabăra „Delfinul“ nu a murit odată cu Ceauşescu, a supravieţuit unei presupuse epidemii de salmonella, în spatele căreia apropiaţii locului spun că ar sta dorinţa rechinilor imobiliari de a pune mâna pe cele 130 de hectare ale complexului, şi astăzi continuă să primească mii de copii. 4.000 numai anul ăsta.
Are şi părinţi tabăra asta. „Tatăl“ e profesorul Octavian Rusu, Tavi pentru prieteni, care vine la „Delfinul“ de peste treizeci de ani şi se ocupă, în mod voluntar, alături de soţia sa, Diana - „colega mea de cameră de-o viaţă“ după cum singur precizează - de supravegherea şi instruirea elevilor veniţi la mare. Pe „mamă“ o cheamă Fenia Zacusai, a pierdut şirul anilor de când e în tabără şi stă numai în bucătărie. E şefa cantinei şi e mândră de asta. „Au trecut prin faţa mea zeci de generaţii. S-au schimbat copiii, ca timpurile, dar niciunul nu s-au plâns vreodată de mâncarea mea“, mărturiseşte, cu bucurie, femeia şi ochii albaştri ca marea de la Năvodari îi râd în cap. Nostalgiile şi câştigul la Loto
Profesorul Rusu face un soi de navetă între Bucureşti şi litoral. „Vin aici din ’70. Un singur an am lipsit, în 1988, când mi-a demolat Ceauşescu casa“, oftează temerarul dascăl. „Când văd ce e acum, mă doare în suflet. În 1992, erau 12.000 de locuri. Azi mai avem doar 504. Sunt 1,5 km de plajă doar ai taberei. Avem terenuri de sport abia recondiţionate, policlinică cu două Salvări perfect dotate şi 12 cadre medicale“, se destăinuie, cu năduf, Rusu. „După incidentul de anul trecut, cu salmonella, care a fost un subterfugiu să închidă tabăra şi să înhaţe terenul, ne-a fost şi mai greu. Am plănuit cu colegii să jucăm la Loto şi toţi banii să-i investim aici“, declară profesorul. Moştenire de la Dinu Pe cei care au avut părinţi de treabă şi i-au trimis când erau pionieri la „Delfinul“, decorul de azi nu i-ar surprinde. E adevărat, nu mai sunt doisprezece, ci şapte paturi în cameră, dar baia e tot la comun, la capătul coridorului.
Ne puteți urmări și pe Google News
În apă, copiii nu mai intră la semnalul steguleţului albastru, pentru că doar aşa aveau loc, dar nici azi nu fac baie de capul lor. „Sunt supravegheaţi în permanenţă şi au program fix de plajă. E prea cald şi au venit aici să mai facă şi altceva, nu doar să zacă la soare“, continuă profesorul. Clanţele sunt încă pline de pastă de dinţi, băieţii fumează tot în balcon, ascunşi după prosop, iar discoteca s-a mutat din sala de mese pe un platou special amenajat. „Începe pe la nouă, când se face întuneric...“, ne şopteşte, din fugă, un băieţel grăsuţ. Diana Rusu are în grijă antrenarea copiilor în tot soiul de activităţi, unele desfăşurate în amfiteatrul complexului, construit de Dinu Patriciu şi de colegii lui de la facultatea de Arhitectură, conform memoriei celor doi voluntari. „Am organizat mai multe concursuri, toate pentru a le spori capacităţile de comunicare, spontaneitatea şi pentru a-i feri de autismul social, tot mai întâlnit“, conchide „colega de cameră“ a profesorului Rusu. Vorba cântecului...
Au rămas şi poveştile de amor estival, inocent şi mistuitor „până când trenul îi va despărţi“. Ana e din grupul din Harghita şi când o întrebăm ce îi place în tabără, priveşte enigmatic spre mare. Noi am zice că i-a căzut cu tronc unul dintre băieţii de la Botoşani. Ea ne spune că o încântă plaja liniştită şi înviorarea de dimineată. Ceaiul nu mai vine în căni din metal şi nici nu mai mănânci marmeladă. Au trecut ani şi meniul s-a schimbat. E cu unt. Şi cu multe altele. „Măcar de-ar mânca ei cât le dăm noi!“, oftează „mama“ Fenia, din bucătărie. Şi fredonează, parcă în asentimentul nostru, „La revedere tabără, dragă/La revedere, noi plecăm...“.
AMINTIRI
Pe aripile muzicii Vacanţa petrecută în tabăra din Năvodari era o tradiţie în trecut, când nu existau AquaMagic, telegondola şi ski-jeturile. „Am fost la „Delfinul“ prin ’93 şi ţin minte că cea mai mare distracţie seara era discoteca. Asta când nu ne duceau în excursii la Mamaia. Ştiu că niciodată nu era aglomerat, cum sunt cluburile de azi, era la modă muzica pop, care cerea spaţiu, şi astfel puteai să-ţi arăţi talentele în voie... dacă le aveai“, povesteşte o fostă elevă, azi o nostalgică incurabilă. „În fiecare seară cântau, obsesiv deja, Ace of Base. Cred că am dezvoltat un comportament condiţionat - de fiecare dată când aud de Năvodari, în cap începe să-mi cânte de nicăieri «It’s a beautiful world, o-oh-oh...», melodia lor. Cert e că erau peste tot. În cameră, băieţii de la Oradea aveau un dublu-casetofon şi «atacau» cu caseta cu Ace of Base. Erau în top şi prindea la fete, pentru că am pus ceva scrisori la poştă. Către Oradea. La câteva am primit şi răspuns, dar Ace of Base s-au demodat şi m-am reorientat“, ne povesteşte fata, cu un oarece tremur în glas.
DETALII Oferta de vacanţă
Anul acesta, şase zile de vacanţă la mare în tabăra „Delfinul“ au costat între 312 şi 378 de lei, în funcţie de perioadă. Din aceşti bani, copiilor le este asigurată cazarea în camere cu cinci sau şapte paturi şi cele trei mese zilnice: la orele 8.00, 13.00 şi 18.30. Până în prezent, vara aceasta în tabără la Năvodari au prins forţe noi aproximativ 3.500 de copii, urmând ca, până la sfârşitul sezonului, să mai vină alţi peste 500, potrivit conducerii complexului. O săptămână de vacanţă în tabăra de la mare poate fi savurată concomitent de puţin peste 500 de copii. În vremurile sale bune, capacitatea de cazare se ridica la 12.000 de locuri. Astfel, o mare parte din cele 130 de hectare de spaţii verzi, terenuri de fotbal, volei, baschet, handbal şi plajă sunt astăzi pustii şi nu pot primi copii deoarece majoritatea necesită investiţii mari pentru a putea fi folosite. Tabăra de la Năvodari a fost înfiinţată în anii ’60, fiind proprietatea Uniunii Generale a Sindicatelor din România. În prezent, locul de odihnă aparţine societăţii SIND România.
TRADIŢIE. Cana de ceai şi „Eugenia“ rezistă şi azi
LA CULCARE. La „Delfinul“, elevii dorm câte şapte în cameră
Recomandările noastre
