Susținut de Orban, Mihai Chirica a făcut anunțul. Decizia va fi adoptată rapid
- Ionel Sclavone
- 5 martie 2020, 07:23
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a anunțat că va candida pentru un nou mandat, susținut de PNL sau chiar ca membru al acestui partid. Contestat de organizația PNL Iași din cauza apartenenței la PSD, Mihai Chirica a obținut susținerea conducerii centrale a partidului.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că PNL va lua o decizie rapidă în privința candidaturii sale, urmând ca aceasta să fie adusă la cunoștința opiniei publice. El a avansat două ipoteze, fie va candida susținut de PNL, fie ca membru cu drepturi depline.
„Înţeleg că va fi o decizie cât se poate de rapidă în interiorul PNL. Voi candida fie susţinut de PNL, dar posibil şi ca membru PNL, asta va fi decizia lor. Este o experienţă pe care vreau s-o trec cu succes. Vorbim de un parteneriat pe care l-am legat pe termen lung şi sper să fie în beneficiul ieşenilor, nu al meu“, a declarat Mihai Chirica.
El a precizat că nu are nimic împotrivă să semneze o adeziune la PNL, dacă vor fi îndeplinite cerințele din parteneriatul pe care l-a propus liberalilor. Surse din PNL Iaşi susțin că în zilele următoare urmează o întrunire a Biroului Permanent Judeţean, în cadrul căruia urmează să fie discutată acceptarea lui Mihai Chirica.
Mai mulți lideri PNL din Iași și-au exprimat, zilele trecute, nemulțumirea în legătură cu intenția conducerii partidului de a-l primi pe Mihai Chirica. Prim-vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru a caracterizat această decizie drept „o eroare politică majoră”, comparându-l cu Radu Mazăre sau cu Olguța Vasilescu.