Susţinătorii mineritului în Roşia strâng rândurile

Susţinătorii mineritului în Roşia strâng rândurile

Grupul de susţinere a proiectului minier Roşia Montană speră să grăbească decizia autorităţilor în ceea ce priveşte investiţia din Munţii Apuseni.

În competiţia contra cronometru pentru revitalizarea localităţilor cu tradiţie minieră din munţii Apuseni, o serie de reprezentanţi ai societăţii civile au decis înfiinţarea Grupului de susţinere a proiectului minier de la Roşia Montană.

Acţiunile se vor îndrepta atât spre publicul larg, clarificând detaliile tehnice insuficient explicate până în prezent, cât şi spre mediul politic, zonă în care Grupul intenţionează să stabilească întâlniri pentru a impulsiona demararea cât mai rapidă a proiectului minier.

Grupul are deja 48 de membri

48 de organizaţii - sindicate, asociaţii patronale, primării de oraşe şi comune din comunităţi cu tradiţie minieră şi nu numai, fundaţii şi organizaţii nonguvernamentale din diverse medii - sunt primii membri ai Grupului care s-a lansat săptămâna trecută.

"Pot spune că, după 12 ani de la iniţierea sa, Proiectul Roşia Montană este acum un proiect matur. A ajuns să exceadă reglementările în vigoare, în privinţa siguranţei. Partea rea este că amânarea exagerată a deciziei politice, în ciuda conformărilor la cerinţele impuse, a oferit timpul pentru radicalizarea opozanţilor proiectului. De aceea am decis ca noi, independent de compania care propune proiectul minier, să cerem factorilor decizionali să permită neîntârziat lansarea unui proiect economic strategic, iar proiectul Roşia Montană este singurul gata de implementare", afirmă Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Intreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România, membru al consiliului coordonator al organizaţiei.

Andrioaiei: "Beneficiile" proiectului se văd deja

La rândul său, Tiberiu Andrioaiei, vicepreşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, consideră că beneficiile proiectului se văd deja. "Până acum, constructorii români au fost deja implicaţi în acest proiect, peste 130 de companii de construcţii de toate dimensiunile, peste 12 case de arhitectură şi peste 2.500 de muncitori au lucrat în proiect", a explicat Andrioaiei.

Membrii Grupului au explicat că, până acum, lipsa unei coagulări a părerilor celor care susţin proiectul minier a lăsat loc unui adevărat "delict de opinie din partea celor care se opun şi care transmit mesaje menite să inducă publicul în eroare". Aceştia au adăugat că încearcă să aducă adevărul în faţa opiniei publice. "Prin schimbarea atitudinii populaţiei, sperăm să grăbim o decizie", a declarat Ion Popescu, pre şedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, care face, de asemenea, parte din noua organizaţie.

“Ştim că aurul nu va fi o veşnicie la Roşia"

Potrivit primarului loca lităţii Roşia Montană, Eugen Furdui, zona se confruntă cu o lipsă acută a locurilor de muncă, cu care se luptă peste 80% dintre locuitori. Iar, în opinia acestuia, reluarea exploatării aurului va revigora nivelul de trai şi va oferi oamenilor din zonă răgazul necesar să poată învăţa noi meserii.

"Ştim că aurul nu va fi o veşnicie la Roşia, dar în perioada cât va fi exploatat vom acumula suficiente resurse financiare pentru a restaura pa trimoniul şi suficient timp pentru a ne pregăti pentru alte activităţi decât mineritul. Să oprim investiţia minieră şi să trăim doar din turism e imposibil", explică edilul, în replică la alternativa de dezvoltare exclusiv turistică pe care o propun opozanţii proiectului. 6.000 de locuri de muncă directe şi indirecte se vor crea în faza de dezvoltare a minei

CALCUL

Proiectul minier "Roşia Montană" în cifre

Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în care statul deţine o participaţie de aproximativ 20%, a estimat zăcământul minier de la Roşia Montană la 314 tone de aur şi 1.480 tone de argint.

Potrivit calculelor experţilor independenţi, investiţia de la Roşia Montană va genera o contribuţie totală estimativă la Produsul Intern Brut de 19 miliarde de dolari. Şi, potrivit REMGC-ului, doar în primii doi ani de la demararea proiectului, în faza de dezvoltare a minei, vor fi create peste 6.000 de locuri de muncă directe şi indirecte şi se va investi un milion de dolari în fiecare zi.

Ne puteți urmări și pe Google News