Alertă la școala de vară a PSD. Mai multor femei li s-a făcut rău. Au acuzat stare de leșin

Alertă la școala de vară a PSD. Mai multor femei li s-a făcut rău. Au acuzat stare de leșin

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară la școala de vară a PSD organizată pe litoral zilele acestea, după ce două dintre participante au solicitat intervenția medicilor, simțindu-se rău.

Președintele OFSD Constanța, Mariana Gâju spune că nu e vorba de nicio toxiinfectie alimentară. Aceasta arată că două femei, mai în vârstă, reprezentanta revoluționarilor, și o membră de la organizația PSD a Sectorului 6, ar fi prezentat doar simptome de oboseală. ”Acum cele două femei sunt deja la lucrările celei de a treia zile a Școlii politice de vară a femeilor social democrate, care se desfășoară la Pavilionul Expozițional din Mamaia”, a mai arătat Gâju.

În data de 29 august au debutat lucrările Şcolii de Vară a femeilor social-democrate, iar vineri, 30 august, au avut loc alegeri pentru conducerea judeţeană a PSD Constanţa. În cadrul şcolii de vară sunt prezente 300 de femei social-democrate din toată ţara, cazate majoritatea în staţiunea Mamaia. Sâmbătă, 31 august, la Pavilionul Expoziţional a fost chemată Ambulanţa, după ce mai multe femei au acuzat vărsături.

Femeile care se simţeau rău le-au spus cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa că au mâncat aseară la un local, după care, azi, au sosit la Pavilionul Expoziţional, pentru a continua lucrările Şcolii de vară, scrie Replica Online.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceeași sursă menționaeză că medicii au acordat ajutor unui număr de 3 persoane care prezentau ”dureri abdominale, vărsături”, diagnosticul pue în fişa de intervenţie fiind ”colică abdominală”.