Survivor România 2022. Au curs râuri de lacrimi. Doar în filme mai vezi așa ceva

Survivor România 2022. Au curs râuri de lacrimi. Doar în filme mai vezi așa cevaSursa: Survivor România

O nouă eliminare șocantă a avut loc la Survivor România, marți seară. Ana Dobrovie a părăsit competiția și urmează să se întoarcă în țară. Aceasta a știut că telespectatorii de acasă au taxat-o pentru vorbele aruncate în momente nepotrivite.

Ediția de marți seară de la Survivor România a venit la pachet cu povești de viață impresionante, lacrimi și decizii șocante. Concurenții s-au luptat din greu pentru a obține victoria în proba de comunicare, iar Războinicii s-au bucurat de marele succes. Aceștia au primit un premiu de proporții, au citit mesajele familiei și ale prietenilor.

Ramona Crăciunescu a fost în centrul atenției. Concurenta a recunoscut că a ascuns o traumă fără margini.

O altă surpriză pentru concurenți și telespectatori a fost eliminarea. În urma consiliului, cea care a obținut cele mai puține voturi a fost Ana Doborvie. Aceasta a izbucnit în lacrimi și le-a mulțumit producătorilor și colegilor pentru o aventura de neuitat. Concurenta a mărturisit că se aștepta să părăsească competiția. A înțeles că nu a fost potrivit să vorbească pe lângă subiect sau să se bage în discuții ce nu îi aduc beneficii.

În ediția de marți, Ana Dobrovie a atacat-o pe Alexandra Duli. Concurenta a declarat că relația dintre Ionuț Popa și Alexandru Delea este mai mult decât o simplă prietenie. Cei trei au negat afirmațiile făcute de colega lor. Razboinii au declarat că Ana a fost eliminată pentru că a avut o atitudine rece și nu a reușit să se apropie de ei.

Drama Ramonei Crăciunescu

După reușita de marți, Războinicii au primit mesaje de la apropiați. Un moment emoționant a fost când Ramona Crăciunescu a deschis scrisoarea. Aceasta a povestit despre tragedia care i-a marcat viața.

Aceasta a povestit că rulota în care se afla, la mare, cu familia ei, a luat foc. În urma incendiului, fetița ei de 6 ani s-a stins din viață. Iubitul său a decedat la doar o săptămână de la incident.

"Poza aceasta ar fi fost completă dacă în ea se afla și fiica mea. Avea șase ani când a trecut dincolo, când a avut loc accidentul. Eram în weekend la mare cu toții, eu, iubitul meu și copiii. Era ultima seară pe care o petreceam acolo. În timp ce îi făceam baie fetiței am observat o lumină foarte puternică. Am ieșit, deja luase foc toată rulota.

Am încercat să îl sting, dar mi-a luat foc tot părul. M-am rostogolit pe jos ca să sting flăcările și să pot intra după fetiță...dar, în foc nu poți intra...A fost o explozie. Băiatul a apucat să iasă, că era fix în spatele meu, și prietenul meu ieșise, dar era ars pe brațe... Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva...să simtă că este atât de neputincios", a povestit Ramona, printre lacrimi.

Ne puteți urmări și pe Google News