Surprize de proporții în prima lună a Anului Nou! ANM a emis alerta pentru ianuarie 2022. La ce să ne așteptăm

Surprize de proporții în prima lună a Anului Nou! ANM a emis alerta pentru ianuarie 2022. La ce să ne așteptăm Sursa: arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna ianuarie 2022 şi vine cu vești extrem de bune pentru toate zonele tarii.

Meteorologii de la ANM au emis prognoza pentru prima lună a anului 2022. Experții au anunțat temperaturi mult mai mari decât în mod obișnuit pentru prima lună a anului nou.

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale acestei perioade dar nu va fi lipsită de precipitații în anumite zone. Dar, în general, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo: 3 – 10 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cu excepția regiunilor vestice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, mai ales în nord-est. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile centrale și nord-estice, dar și deficitar în cele vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prognoza meteo: 10 – 17 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunilie intracarpatice, dar local și în cele estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo: 17 – 24 ianuarie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo: 24 - 31 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor avea o tendință deficitară în toată țara.

Prognoza meteo: Bucureşti

În Bucureşti, cerul va avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă  se va situa în jurul valorii de 13 grade și temperatura minimă este de -2°C (pentru o temperatură medie de -0°C).

Cum va fi noaptea dintre ani

În noaptea dintre ani ne vom bucura de temperaturi de primăvară în majoritate regiunilor, gradele înregistrate fiind pozitive în aproape toată țara.

Finalul de an și primele 2 - 3 zile din anul viitor vor fi cu temperaturi de primăvară, posibile maxime în sud de 10 - 12 grade Celsius. Și noaptea de Revelion va fi caldă, minime de 2 grade în nord...8 grade în vest, sud-vest. Ulterior, valorile diurne vor scădea, astfel că în intervalul 7 - 9 ianuarie, media maximelor va fi de 4...5 grade în sud și mai scăzute în nord, centru și la munte, a explicat Oscar Stanciu.