Superliga. Oțelul Galați - Universitatea Cluj, 0-1. Echipa lui Sabău a urcat, din nou, pe primul loc
- Raluca Dan
- 21 februarie 2025, 23:33
Universitatea Cluj. Sursa foto: Facebook/FC Universitatea Cluj Universitatea Cluj a ajuns pe primul loc în Superliga de fotbal, în urma victoriei obținute în deplasare împotriva echipei Oțelul Galați. Meciul, care a avut loc vineri seara pe stadionul Oţelul - Galaţi, s-a finalizat cu scorul 1-0 (1-0).
Gol unic, marcat de Universitatea Cluj
Golul unic al meciului a fost marcat de slovacul Andrej Fabry (20), aflat la debutul său pentru Universitatea Cluj, din centrarea lui Alexandru Chipciu. Ambele echipe au lovit câte o bară, gazdele prin Samuel Teles (87), iar oaspeții prin Dan Nistor (55).
În cadrul acestui meci, atacantul Jovan Markovic a debutat pentru Oțelul.
„U” a obținut o singură victorie în ultimele cinci deplasări, înregistrând două egaluri și două înfrângeri. De asemenea, în tur, Universitatea a câștigat cu scorul de 2-0, iar Oțelul a adunat un singur punct în ultimele patru etape.
Clujeni au redevenit lideri, cu 51 de puncte. Oamenii lui Sabău sunt urmați de FCSB (49) și Universitatea Craiova (48), dar ambele formații au un meci mai puțin disputat.
Declarațiile antrenorului echipei clujene înainte de meci
În istoria întâlnirilor directe, cele două echipe s-au confruntat de 36 de ori în competiția internă, înregistrând câte 14 victorii pentru fiecare echipă și 8 egaluri. Cea mai recentă întâlnire a avut loc în luna octombrie, la Cluj, unde echipa antrenată de Sabău s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile lui Mamadou Thiam și Dan Nistor.
„Ne-am atins un prim obiectiv frumos, ne-am făcut fericiți fanii noștri, așa că nu avem voie să-i dezamăgim. Și când nu câștigăm, echipa trebuie să arate bine din punct de vedere mental, al curajului de a juca fotbal. Să ne îmbunătățim jocul și să nu considerăm că din acest moment totul e foarte simplu și că intrăm în vacanță. Nu vreau să văd o astfel de atitudine și de gândire. Noi trebuie să creștem ca echipă, vrem să schimbăm ADN-ul acestui club
Mă aștept la un examen al maturității, iar eu o să trag niște concluzii. Jucătorii, din punct de vedere valoric, au arătat că ne putem bate pentru obiective mai mari, așa că nu vreau să arătăm diferit. Nu vreau o stare de relaxare, bazată pe faptul că orice vine e un bonus. Eu nu gândesc așa. Atunci când sunt meciuri oficiale, nu poți să spui că nu există presiune.
Avem foarte mulți lideri în teren și în echipă și trebuie să se vadă o bună organizare, comunicare foarte multă și implicare. Să se vadă acea ambiție, iar clubul și fanii noștri să știe că merită să investească în fiecare dintre noi”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei din Cluj, înaintea meciului cu Oțeul.

Ioan Ovidiu Sabău l-a criticat pe Valentin Gheorghe după eșecul de la baraj. Sursa Foto: Arhiva EVZ