Superliga: FC Rapid, 2-3 cu Universitatea Craiova în penultima etapă. Trei goluri au fost marcate din penalti. Mutu: O seară ciudată

Superliga: FC Rapid, 2-3 cu Universitatea Craiova în penultima etapă. Trei goluri au fost marcate din penalti. Mutu: O seară ciudată Sursa foto: inquamphotos.com

Formaţia FC Rapid a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), de echipa Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a noua play-off-ului Superligii.

Universitatea Craiova au rămas în inferioritate numerică în minutul 47, când a fost eliminat Căpăţînă.

Pentru craioveni au marcat Ivan ’42 (penalti), ’52 şi Creţu ’65. FC Rapid a înscris prin Dugandzic, în minutele 33 şi 59, ambele goluri din penalti.

Tehnicianul echipei Rapid, Adrian Mutu, a declarat luni seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-3, că jucătorii săi au greşit, însă adversarii nu au arătat fair-play într-un moment în care ar fi trebuit să o facă.

Ne puteți urmări și pe Google News

“E o seară ciudată. În prima repriză am făcut un joc bun, mi-a plăcut echipa, iar a doua repriză după eliminarea lor am făcut o mare greşeală, am luat gol, iar apoi nu ştiu de ce s-au oprit băieţii. Jucătorii Craiovei ar fi trebuit să fie fair-play şi să oprească această fază. Erau deja acolo pentru că toată echipa era pe loc. Dacă erau net superiori n-aveam nicio problemă. Aşa mă deranjează foarte tare. În primul rând că ai mei s-au oprit şi pentru că adversarii ar fi trebuit să oprească mingea. La golul doi greşeala ne-a costat, în rest am dominat. Interpretarea fazei la golul trei nu trebuie să o mai repetăm vreodată pentru că, cu băieţii buni nu câştigi niciun trofeu”, a spus Mutu.

FC Rapid- Universitatea Craiova, 2-3

Mutu a menţionat că vor fi schimbări la Rapid înaintea noului sezon. “Suntem pe final de sezon, bineînţeles că vor fi schimbări. Facem o evaluare, ştim ce avem de făcut, unde trebuie să intervenim pentru a juca la anul aşa cum vrem să jucăm”.

Penultima etapă a play-off-ului a decis campioana Superligii, Farul Constanţa. Farul a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa FCSB. Sâmbătă, CFR Cluj s-a impus în deplasare în faţa formaţiei Sepsi.

Superliga

Clasament: 1. Farul Constanţa – 50 de puncte, 2. FCSB – 46, 3. CFR Cluj – 42, 4. Universitatea Craiova – 40, 5. FC Rapid – 35, 6. Sepsi – 26.

Ultima etapă a play-off-ului programează, în 28 mai, de la ora 21.00, următoarele partide: CFR Cluj – Farul, FCSB – FC Rapid, Universitatea Craiova – Sepsi.