După ce s-a despărțit, în condiții nu tocmai bune, de bașkanii turci de la Rizespor, antrenorul din România mărturisește că își dorește să revină, cât mai curând, în Super Lig și să își ia revanșa.
Marius Șumudică și-a luat adio de la gruparea de pe „Yeni Rize Șehir Stadium”, la capătul unui mandat foarte scurt, care s-a întins pe o durată de mai puțin de două luni de zile.
Chiar dacă a fost contestat dur de președintele trupei din orașul Rize, Hasan Kartal, pentru modul în care a colaborat cu jucătorii alb - verzi, tehnicianul în vârstă de 50 de ani dezvăluie că nu duce lipsă de oferte din campionatul turc. „În momentul de față, din semnalele pe care le am, cred că mă voi întoarce în Turcia” a fost răspunsul scurt pe care l-a oferit Șumudică.
„Șumi” a spus pas lui Dinamo București
La revenirea în țară, „Șumi” a dezvăluit că nu va lua în calcul nicio ofertă până în pauza competițională din vară, dar, între timp, s-a răzgândit. Antrenorul care a cucerit titlul în Liga I, în sezonul 2015 - 2016, pe banca celor de la Astra Giurgiu, afirmă însă răspicat că nu se gândește nicidecum să încheie o înțelegere cu o formație din România.
De altfel, Șumudică le-a spus deja pas celor din conducerea lui Dinamo București. La scurt timp după ce Jerry Gane și-a anunțat oficial plecarea de la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, în urma eșecului suferit de „câinii roșii”, în fața nou - promovatei FC Argeș, suporterii din DDB au încercat să ia legătura cu „Șumi”.
Șumudică e în contact și cu formații din Polonia și Rusia
De serviciile tehnicianului născut la București s-au interesat, între timp, și câteva echipe din Orientul Mijlociu. Antrenorul de 50 de ani a declarat, de asemenea, că se află în contact și cu formații din prima divizie din Polonia și din Rusia.
„Sunt în discuții destul de avansate cu o echipă din Polonia și cu una din Rusia. E o formație clasată la mijlocul clasamentului în Rusia, dar nu e ușor să accept această propunere” a precizat Șumudică într-un interviu acordat celor de la Digisport.