Scandalul de plagiat al premierului Victor Ponta nu este o premieră mondială. Ungaria şi Germania au trecut recent prin situaţii similare, iar un alt caz care a scăpat din vedere presei internaţionale l-a avut ca subiect pe ministrul Educaţiei din Turcia.

În toate aceste scandaluri, finalul a fost unul singur: demisia politicienilor despre care s-a dovedit că au plagiat. În Germania, presiunea publică împotriva ministrului Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a fost imensă. S-a ajuns la mitinguri la care au participat 50.000 de oameni, purtând pancarde pe care scria: SUMMA CUM FRAUDE.
Guttenberg a recunoscut “greşelile trecutului” şi a demisionat
În 2011, când a izbucnit scandalul, Guttenberg avea 39 de ani şi era văzut ca unul dintre cei promiţători politicieni germani şi ca un posibil înlocuitor al Angelei Merkel, într-un viitor apropiat.
Ministrul îşi luase doctoratul în Drept în 2007, iar cei care au verificat lucrarea au găsit zeci de pagini care nu îi aparţineau: fragmente din articole de presă, discursuri în Parlamentul german, rapoarte ale comisiilor parlamentare – şi niciuna dintre aceste surse nu era citată. Ca şi în cazul Victor Ponta, scandalul de plagiat al ministrului german a fost preluat de revista Nature.
Theodore Guttenberg a admis în primă fază că a preluat acele informaţii dar a menţionat că nu a ştiut că trebuie să citeze sursele. El a recunoscut greşeala dar că a comis-o fără intenţie. Explicaţiile n-au mulţumit comunitatea academică, iar în februarie 2011, au cerut cancelarului Angela Merkel să ia măsuri. “La sfârşitul anchetei universităţii, va exista o singură concluzie posibilă cu referire la intenţia ministrului de a înşela. Aşa ceva nu poate fi făcut neintenţionat”, se menţiona în scrisoarea deschisă semnată de mii de oameni de ştiinţă din Germania.
Presat de opinia publică, la 1 martie ministrul Apărării a demisionat. “Nu demisionez doar din cauza greşelilor trecutului, dar şi pentru că nu ştiu dacă pot să mă mai ridic la standardele şi responsabilităţile acestei funcţii”, a spus Karl-Theodor zu Guttenberg.
Preşedintele Ungariei a capitulat, dar nu a recunoscut plagiatul

Anul acesta, ultima victimă a unui scandal de plagiat a fost preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, care a demisionat pe 2 aprilie 2012. În luna ianuarie, presa maghiară a prezentat mai multe fragmente din teza de doctorat a acestuia, în care erau traduse textele altor autori despre istoria Jocurilor Olimpice. Schmitt fusese preşedintele al Comitetului Olimpic ungar. În cazul său s-au descoperit 16 pagini din lucrarea de doctorat care nu respectau standardele de citare, aparţinând unui autor german, Klaus Heinemann. Alte 180 de pagini, cu grafice şi tabele fuseseră preluate din lucrarea unui autor bulgar, Nicolay Gheorghiev.
Timp de trei luni, Pal Schmitt a refuzat să recunoască frauda, dar la sfârşitul lunii martie Parlamentul Ungariei i-a retras sprijinul. După câteva zile, preşedintele ungar a demisionat, invocând “probleme personale”, dar specificând că “are conştiinţa împăcată”.  

Ministrul Muncii din Turcia a învins lumea academică. A rămas în funcţie

În Turcia, un scandal de plagiat nu l-a împiedicat însă pe Omer Dincer să fie numit ministru al Muncii în al doilea guvern Erdogan, după alegerile din 2007. Dincer îşi luase doctoratul în Administrarea Afacerilor la Universitatea din Istanbul, în 1984. Ulterior, a avut o carieră academică de succes, în paralel cu cariera politică. A fost subsecretar de stat în primul guvern Erdogan, în 2003, şi apoi ministrul Muncii, după 2007.
Între timp, în 2005, apar informaţiile despre plagiatul lucrării sale de doctorat, Consiliul Învăţământului Superior din Turcia (YOK) anchetează cazul, dă verdictul de fraudă şi îi retrag lui Omer Dincer titlul de profesor. Ministrul a refuzat să demisioneze, atacând în instanţă decizia Consiliului academic.

În cele din urmă, YOK a declarat închis cazul de plagiat, spre disperarea mai multor academicieni turci. Consiliul Învăţământului Superior din Turcia a refuzat să precizeze, pentru revista Nature, motivele pentru care a renunţat la susţinerea dosarului în instanţă.
Ca epilog, Dincer s-a victimizat în faţa opiniei publice, susţinând că întreg scandalul a fost o campanie de defăimare a unui cerc de interese, cunoscut sub numele Ergenekon, care încerca să creeze premisele unei lovituri de stat militare.
Din Germania până în Turcia, trecând prin Ungaria, scandalurile de plagiat având ca acuzaţi figuri de primă mărime a vieţii politice, au fost rezolvate în moduri diferite: de la demisia de onoare până la sfidarea opiniei publice. Şi din acest punct de vedere, cazul Victor Ponta poate fi considerat un test pentru România.