Erdogan, care va benefi cia de puteri discreționare, ambiționează să devină liderul lumii islamice sunnite, după modelul sultanilor. El a salutat asistența cu semnul Frăției Musulmane. Economia turcă se află în pragul colapsului.

Istoria Turciei începe „o eră nouă”, a declarat luni Recep Tayyip Erdogan în fața Parlamentului din Ankara, cu ocazia depunerii jurământului pentru un nou mandat de președinte.

Aflat la conducerea țării din 2003, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca președinte, Erdogan, acum de 64 de ani, a fost reales pe 24 iunie cu 52,5% din voturi ca șef al statului. Unul cu puteri discreționare, asemenea unui Sultan.

După depunerea jurământului, Erdogan și soția sa Emine au vizitat mausoleul lui Mustafa Kemal, zis Atatürk („Părintele turcilor”), fondatorul Turciei moderne și republicane. A urmat apoi o ceremonie demnă de încoronarea unui Sultan, organizată în imensul palat al lui Erdogan din Bestepe, la periferia Ankarei, la care au participat zece mii de invitați.

Gen Soliman Magnificul

Printre liderii străini prezenți la fastuoasa serbare desfășurată în grădina palatului s-au numărat președintele Iranului, Hassan Rouhani, președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, președintele Sudanului, Omar Al-Bashir, premierii ungar, Viktor Orban, rus, Dmitri Medvedev și fostul premier italian Silvio Berlusconi. Uniunea Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru imigranți, Dimitris Avramopoulos.

Erdogan, în costum închis la culoare, și Emine, într-un caftan alb cu negru și basma albă, și-au făcut o intrare spectaculoasă în grădină, în aplauzele asistenței, fiind flancați de două rânduri de lăncieri în costume de epocă otomane, ce păreau ieșiți direct dintr-un episod cu Soliman Magnificul.

„Democrația este ca un tramvai. Când ajungi, te dai jos”

Cel mai important punct al ceremoniei a fost, fără îndoială, discursul în care Erdogan a făcut aluzii cât se poate de transparente privind intenția sa de a renunța la sistemul politic republican. Astfel, el a promis că va „da țării o față nouă după nouăzeci și cinci de ani de Republică”.

Până în 2023, aceasta va deveni o „Turcie puternică”, „una dintre primele puteri ale lumii”. „Paranteza” Republicii, create în 1923 de Atatürk, a fost închisă definitiv: „Lăsăm definitiv în urmă sistemul care în trecut a costat mult țara, provocând haos politic și economic.”

Erdogan a promis și „democrație”, însă este greu de crezut că a folosit acest termen în accepțiunea sa occidentală, asociat cu pluralismul politic și cu controlul reciproc al instituțiilor statului. Cu câțiva ani în urmă, Erdogan spunea: „Democrația este ca un tramvai. Îl folosești să te ducă unde ai nevoie și după aia te dai jos.”

Numeroși observatori au subliniat că încă din 2002 curentul conservator-islamist visa să închidă „paranteza kemalismului” și să revină la imperialismul otoman. Nu întâmplător acest pas a fost făcut de cel poreclit „Sultanul”.

De pildă, într-o cores pondență de la Istanbul, Le Monde notează: „În ochii simpatizanților Partidului Dreptății și Dezvoltării (AKP), creat de Erdogan și alți câțiva tovarăși de idei în 2001, proiectul modernizator al lui Atatürk este uzat. Laicitatea, ancorarea țării aproape exclusiv de Occident, nu își mai au rostul. În concepția lor, din cauză că au privit prea mult către Vest, turcii s-au rupt de moștenirea otomană și de rădăcinilor lor islamice.”

Pumnul dictaturii și palma musulmană

​„Noua Eră” a lui Erdogan își are simbolistica ei. Șeful statului și-a încheiat discursul făcând cu mâna semnul „Rabia”: degetul mare îndoit în palmă și celelalte patru degete ridicate în sus. Acesta a fost semnul de recunoaștere și de adunare al Frăției Musulmane în timpul loviturii de stat a armatei egiptene împotriva președintelui islamist Mohamed Morsi, în vara anului 2013. Numele semnului provine de la piața Rabaa Al-Adawlya din Cairo, principalul loc de adunare al Fraților Musulmani. În orașul Düzce, există chiar și un monument dedicat Rabia.

Semnele unui faliment de stat

Lira turcească s-a prăbușit dramatic, cu 3,9% față de dolarul american, imediat după aflarea veștii privind numirea lui Berat Albayrak în postul de ministru al Finanțelor. La rândul său, Charles Robertson, economist șef al băncii de investiții Renaissance Capital, a comentat pentru Financial Times: „Dl. Erdogan se joacă cu focul numindu-și ginerele ministru de Finanțe, însărcinat să păzească vistieria guvernului. Cine va fi vocea rațională în acest cabinet? Tentația de a continua cu politici și mai neortodoxe crește categoric.”

Inflația în Turcia a ajuns la 15% și se așteaptă creșterea ei în lunile următoare. Lira s-a devalorizat cu 19% de la începutul anului, devenind una dintre cele mai neperformante monede din lume. Investițiile străine fug, speriate de nesiguranța economică. „Turcia ar putea fi următoarea țară care să se dezintegreze”, spune Marie Owens Thomson, economist șef la Indosuez Wealth Manager din Geneva, citată de New York Times. „Prezintă toate semnalmentele unui început de faliment de stat.”

Ginerele, paznic la vistierie

După ceremonia de învestire, a fost anunțat și noul guvern, alcătuit din șaptesprezece miniștri, spre deosebire de vechiul cabinet, care număra douăzeci și șase. Condus personal de Erdogan, el păstrează miniștriicheie din echipa anterioară, oameni fideli președintelui: Mevlüt Cavușoglu la Externe, Süleyman Soylu la Interne și Abdulhamit Gül la Justiție.

Acest lucru arată că nici politica externă, de sfidare a aliaților occidentali (în ciuda apartenenței – încă – la NATO), nici linia dură, de zdrobire a oricărei opoziții, din politica internă, nu se vor schimba. Din cauza crizei economice care se agravează pe zi ce trece în Turcia, foarte așteptată a fost nominalizarea ministrului de Finanțe.

Vestea că acesta este Berat Albayrak (foto), ginerele lui Erdogan, a provocat frisoane pe piață. Fost ministru al Energiei în vechiul guvern, căsătorit cu fiica cea mare a președintelui, Esra, Albayrak este considerat o stea în plină ascensiune pe scena politică turcă și este numit „Moștenitorul”.

Numele său este implicat în procesul din Statele Unite al omului de afaceri turc Reza Zarrab, acuzat că a pus la cale o schemă de ocolire a sancțiunilor financiare împotriva Iranului. Potrivit lui Zarrab, Albayrak ar fi făcut presiune asupra băncii de stat turce Halk pentru a derula operațiunea.