Reuniunile NATO la nivel înalt încep de obicei cu un spectacol dramatic și se termină adesea printr-o fotografie de familie fericită. De data aceasta spectacolul s-a încheiat înainte chiar ca reuniunea să fi început.
În ajunul conferinței de la Vilnius, în Lituania, toți ochii erau fixați pe perspectivele de aderare ale Ucrainei. Însă și aderarea Suediei era incertă, blocată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Erdogan era conștient că Vilnius va fi momentul în care va putea smulge concesii maxime de la Occident. Totuși, deblocarea candidaturii Suediei a survenit mai devreme decât se aștepta toată lumea. Erdogan a negociat dur, dar, în culise, președintele Biden și echipa lui au muncit din greu pentru a obține aprobarea președintelui turc și merită aplaudați pentru efortul lor. Competiția politică necruțătoare cu China și Rusia nu-i conferă Americii luxul de a-și menține politica de distanțare socială față de Erdogan, în ciuda istoricului lui odios în materie de democrație, scrie washingtonpost.com.
În ultimele zile Erdogan a renunțat la platitudinile NATO despre solidaritate alianței și a forțat Occidentul să-i răspundă la revendicări. S-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a declarat că Ucraina e pregătită să fie membru NATO, doar pentru a afirma apoi că Suedia nu e încă pregătită pentru a adera la alianță - că trebuie să acționeze mai mult în privința „terorismului” (aluzie la faptul că Suedia le permite simpatizanților Partidului Muncitorilor din Kurdistan - PKK - să organizeze proteste la Stockholm). Ulterior, el a cerut ca NATO să trimită „un mesaj clar și puternic” în favoarea aderării Turciei la UE - chiar dacă acesta e cel mai probabil doar un vis iluzoriu.
În spatele acestei întregi fanfaronade publice, cea mai importantă doleanță a lui Erdogan e limpede de multă vreme: are nevoie ca SUA să-i vândă avioane F-16. Turcia a făcut o gafă strategică în 2017, cumpărând rachete S-400 de la Rusia doar pentru a fi apoi lovită de sancțiuni americane. Acum, când Ankara are nevoie cu disperare să-și modernizeze flota militară aeriană, a solicitat formal să cumpere avioane F-16 noi și să-și modernizeze 80 de aparate pe care deja le deține.
Administrația Biden e de multă vreme în favoarea tranzacției, însă Congresul o blochează. Mulți congresmeni consideră Turcia un „aliat necredincios”, iar lideri ai legislativului s-au declarat rezervați din cauza regresului democratic al Turciei și a tonului ei amenințător față de vecini, inclusiv Grecia. Conform surselor mele, Casa albă a reușit în weekend să convingă unii lideri ai Congresului - și în special pe președintele Comitetului de Relații Externe al Senatului, democratul Robert Menendez - că e mai bine ca Turcia să fie menținută în NATO prin aprobarea tranzacției.
Declarația formală a lui Biden
Erdogan i-a mulțumit anume lui Biden duminică pentru eforturile lui de a aproba vânzarea de avioane. Iar luni după-amiaza, când secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunțat că Turcia va ratifica aderarea Suediei, declarația formală a lui Biden a fost: „Sunt pregătit să colaborez cu președintele Erdogan și [Turcia] la îmbunătățirea apărării și descurajării în regiunea euro-atlantică”. Poate că tranzacția cu avioane nu va avea loc imediat, dar e probabil ca Ankara să fi primit asigurări solide că îi vor fi livrate într-un final.
E posibil totodată ca Erdogan să fi obținut unele concesii și de la Europa. În cadrul anunțului, Suedia a acceptat să sprijine extinderea aranjamentului de liber schimb al UE cu Turcia. Cum Washingtonul va fi făcut și el lobby în culise, înțeleg că și alte state UE sunt deschise la negocieri.
E un moment important - și o ocazie de se încerca inversarea derapajului Turciei. Erdogan a dat deja de înțeles în acest weekend că poate fi un partener crucial pentru Europa, demonstrând solidaritate în privința Ucrainei. El a semnat cu Zelenski noi acorduri militare și de reconstrucție și i-a permis să repatrieze câțiva comandanți militari ucraineni care erau ținuți la Istanbul conform termenilor unui schimb de prizonieri cu Rusia. Acel gest a înfuriat Kremlinul.
Erdogan e conștient că echilibristica lui geopolitică necontenită l-a înstrăinat de Europa, cea mai mare piață de export a Turciei. Alianța lui intermitentă cu Vladimir Putin s-a bazat pe calculul greșit că țările NATO n-ar fi unite în susținerea Ucrainei și că Europa nu s-ar simți chiar atât de amenințată de agresiunea rusă. În definitiv, Erdogan e totuși un pragmatic. Cu Rusia instabilă în pragul porții și cu o economie internă deficientă, el e conștient că Turcia are nevoie de relații mai bune cu Vestul.
Summitul de la Vilnius
La Vilnius, Erdogan va fi tratat ca un om de stat și va putea profita de acest moment pentru a încerca să încheie și alte înțelegeri. Însă fereastra de oportunitate pentru ameliorarea relațiilor cu NATO și Occidentul nu va rămâne deschisă veșnic. Pentru un dezgheț mai aprofundat Turcia va trebui să fie dispusă să lucreze și la problemele ei interne. Dacă Ankara dorește liberalizarea vizelor UE pentru cetățenii turci, va trebui să opereze modificări substanțiale la legea antiteroristă draconică a Turciei. În ce-i privește, europenii ar face bine să examineze cu atenție ce are Erdogan de fapt de oferit.
Înțelegerea privitoare la Suedia are potențialul de a apropia Turcia și mai mult de Ucraina și de a-i permite să împingă Rusia înapoi în Siria și Marea Neagră. Ceea ce nu-i lucru mărunt, iar administrația Biden ar trebui să fie mândră de această realizare.
Biden și Erdogan se vor întâlni față în față la Vilnius, iar Erdogan ar putea fi invitat la Casa Albă anul acesta. Dacă Turcia și Occidentul își vor juca bine cărțile, am putea vedea curând o reașezare mai generală a lucrurilor. (Traducerea- Rador)