SUA vrea să trimită 120.000 de militari în Orientul Mijlociu

SUA vrea să trimită 120.000 de militari în Orientul Mijlociu

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul.

 

În cursul unei reuniuni desfăşurate la Casa Albă, Patrick Shanahan a prezentat un plan operaţional care prevede trimiterea a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru situaţia în care Iranul ar ataca obiective americane sau ar accelera activităţile nucleare. Planul a fost revizuit la cererea unor membri radicali ai Administraţiei Donald Trump, în principal la insistenţele lui John Bolton, consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.

Pe fondul tensiunilor, Germania, Franţa şi Marea Britanie au semnalat dorinţa de menţinere a Acordului nuclear cu Iranul, contestat puternic de preşedintele SUA, Donald Trump.

"În Europa, noi considerăm acest Acord necesar pentru a avea securitate", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, citat de publicaţia Die Welt.

Statele Unite şi Iranul ar putea fi atrase "accidental" într-un conflict, în contextul tensiunilor din regiunea Golfului Persic, a avertizat Guvernul Marii Britanii. Arabia Saudită, principalul inamic al Iranului, susţine că două petroliere au fost vizate de acte de sabotaj în largul Emiratelor Arabe Unite. Incidentul s-a produs exact după ce Statele Unite avertizaseră că "Iranul sau grupuri intermediare" ar putea perturba traficul maritim în Golful Persic după impunerea de noi sancţiuni americane în contexul retragerii Washingtonului din Acordul atomic internaţional. "Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu riscul unui conflict care ar putea izbucni accidental printr-o escaladare neintenţionată care se încheie printr-un conflict", a declarat luni Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe. "Avem nevoie de o perioadă de calm pentru a ne asigura că toată lumea înţelege ce gândeşte cealaltă parte", a subliniat Jeremy Hunt, precizând că le va împărtăşi aceste preocupări partenerilor europeni şi secretarului de Stat american, Mike Pompeo.

Actele de sabotaj din zona Golfului Persic au rolul de a conduce la izbucnirea unui conflict militar, a acuzat marţi ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif. Atacurile care au vizat petroliere în largul coastelor Arabiei Saudite au rolul declanşării unui conflict, a afirmat Mohammad Javad Zarif. Ministrul iranian de Externe se află la New Delhi, unde a discutat inclusiv despre "activităţile suspecte şi despre actele de sabotaj din regiune".

Administraţia islamistă de la Teheran a refuzat orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a ameninţat că un portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.

Pe fondul tensiunilor generate de sancţiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, preşedintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. "Ceea ce aş vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune", a declarat liderul de la Casa Albă. La rândul său, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a avertizat că Statele Unite vor reacţiona "rapid şi decisiv" în cazul unui atac iranian. "Regimul de la Teheran trebuie să înţeleagă că atacurile comise de ei sau de intermediari împotriva intereselor americane ori a cetăţenilor americani vor atrage o ripostă rapidă şi decisivă din partea SUA", a declarat Pompeo.

În contextul tensiunilor cu Iranul, Statele Unite au trimis deja bombardiere B-52 la Baza aeriană Al Udeid din Qatar, iar portavionul USS Abraham Lincoln şi grupul naval aferent se deplasează spre Golful Persic.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat miercuri că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Gardienii Revoluţiei din Iran au transmis că nu vor exista negocieri cu Statele Unite. "Nu vor fi deloc negocieri cu America", a declarat generalul iranian Yadollah Javani, citat de agenţiile de presă Tasnim şi Associated Press. La rândul său, un cleric islamic radical din Iran, ayatollahul Yousef Tabatabai-Nejad, a avertizat că portavionul trimis de SUA în Golful Persic poate fi "distrus cu o singură rachetă".

Nu este clar dacă preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, un politician moderat, va accepta oferta de dialog a Washingtonulu

 

Ne puteți urmări și pe Google News