Taiwan va putea achiziționa și 11 sisteme Himars (High mobility artillery rocket system), un lansator de rachete multiplu montat pe șasiul unui camion și armamentul legat de acest sistem, echipamente de recunoaștere MS-110, echipamente de imagistică destinate consolidării capacităților de recunoaștere ale aviației taiwaneze, scrie Le Figaro.
Washingtonul a întrerupt relațiile diplomatice cu Taipei în 1979 pentru a recunoaște Beijingul, dar rămâne cel mai puternic aliat al insulei și primul său furnizor de arme.
Administrația președintelui Donald Trump a accelerat vânzările de arme către insulă în ultimii ani. Taiwan a finalizat recent un contract masiv de achiziție pentru 66 de avioane de luptă F-16 de nouă generație, care poate fi actualizat la 90 de avioane.
Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Robert O'Brien, a sfătuit săptămâna trecută Taiwanul să se „întărească” pentru a se proteja de invazia Chinei, considerând în același timp că este puțin probabilă o astfel de invazie înainte de „10 sau 15 ani”.