Noi motive de tensiune între SUA și Rusia. Criza ucraineană riscă să se acutizeze. Rusia a concentrat forțe militare la granița cu Ucraina. SUA a anunțat că urmărește cu atenție evoluția amenințării rusești în Ucraina.
Statele Unite ale Americii consideră "credibile" informaţiile despre mişcările militare ruse la frontiera cu Ucraina. Astfele, SUA au cerut Moscovei să explice aceste "provocări" şi sunt gata să se angajeze cu privire la situaţie, potrivit declaraţiilor făcute luni de Departamentul de Stat american, relatează Agerpres, citând presa internațională.
Tensiuni suplimentare între SUA și Rusia
Concentrarea de trupe ruse şi mişcările acestora la graniţa estică a Ucrainei au devenit ultimul punct de tensiune în relaţiile îngheţate dintre SUA şi Rusia. Tensiunile survin la mai puţin de trei luni după preluarea funcţiei de preşedinte al SUA de către preşedintele Joe Biden.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat într-un briefing de presă că SUA vor fi îngrijorate de orice eforturi ale Moscovei de a intimida Ucraina. Indiferent că au loc pe teritoriul Rusiei sau pe cel al Ucrainei, mai precizează sursa citată.
Ned Price a refuzat să spună dacă SUA cred că Rusia se pregăteşte să invadeze fosta republică sovietică vecină.
Mai târziu în cursul zilei de luni, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru Reuters că SUA sunt "deschise pentru implicarea cu Moscova" asupra situaţiei. Au fost confirmate astfel drept "credibile" informaţiile despre mişcările trupelor ruse de la graniţa Ucrainei şi în Crimeea, peninsula ocupată de Rusia în 2014.
SUA consideră mișcările de trupe drept încălcări ale încetării focului din iulie 2020
Mişcările, a spus purtătorul de cuvânt, au fost precedate de încălcări ale încetării focului din iulie 2020, soldate cu uciderea a patru soldaţi ucraineni şi rănirea altor patru.
"Facem apel la Rusia să se abţină de la acţiuni de escaladare", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Comentariile au fost făcute după conversaţia de vineri în care preşedintele Joe Biden l-a asigurat pe omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, de "sprijinul neclintit" în confruntarea Ucrainei cu separatiştii susţinuţi de Rusia. Aceștia deţin controlul asupra unor părţi din regiunea Donbas, situată în estul ţării.
Rusia a negat, în aceeași zi, faptul că mişcările sale militare ar reprezenta o ameninţare pentru Ucraina şi a respins temerile unei consolidări a prezenţei sale militare. Rusia a avertizat însă că va răspunde noilor sancţiuni ucrainene împotriva companiilor ruseşti.
Criza ucraineană este urmărită cu atenție de SUA
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albă, Jen Psaki, a declarat presei că "escaladările recente ale agresiunii ruse şi escaladarea în estul Ucrainei" reprezintă "ceva ce urmărim cu atenţie".
"Am cerut Rusiei o explicaţie a acestor provocări", a spus Ned Price."Dar, mai important, ceea ce am semnalat partenerilor noştri ucraineni este un mesaj de reasigurare".
Întrebat insistent dacă SUA consideră mişcările trupelor Rusiei la frontieră un act de intimidare a Ucrainei, Price a răspuns: "Bineînţeles, ruşii încearcă de ceva timp să îi intimideze pe vecinii lor".