O serie de ciocniri între poliție și manifestanți ai grupării, deja cunoscută pentru tulburările din perioada alegerilor prezidențiale americane, au avut loc în fața reședinței primarului din Los Angeles.
Cel puțin o persoană a fost arestată, duminică seara, după ciocniri între protestatari şi poliţie în faţa reşedinţei oficiale a primarului din Los Angeles, Eric Garcetti, relatează dpa, care citează media americane.
În urma violențelor, mai mulţi oficiali aleşi au denunţat intervenţia poliţiei ca fiind una brutală şi o încălcare a dreptului la liberă exprimare al manifestanţilor.
Înregistrări video difuzate pe platformele de social media au arătat cel puţin un ofiţer de poliţie agitând bastonul împotriva protestatarilor, dintre care unul se apăra cu o tigaie. O femeie a folosit o sticlă de apă pentru a para o lovitură de baston, scrie Agerpres.
O manifestantă a fost arestată sub acuzaţia de „linşaj”, termen depăşit care se folosea cu referire la încercarea de a scoate pe cineva din custodia poliţiei şi care a fost eliminat oficial din legislaţie. Cea arestată a fost eliberată după câteva ore.
Duminică a fost cea de-a 13-a zi de manifestaţii organizate de mişcarea Black Lives Matters la Getty House, reşedinţa primarului din Los Angeles.
Scopul protestatarilor este de a descuraja viitoarea administraţie a preşedintelui ales Joe Biden să-l numească pe Eric Garcetti într-un post la nivel federal.
Poliţia din Los Angeles (LAPD) a explicat că ofiţerii au intervenit după ce un protestatar cu portavoce a încălcat codul municipal, care interzice producerea de zgomote peste un anumit nivel, şi nu a reacţionat la avertismentele verbale.
Potrivit regulamentului intern al LAPD, poliția poate folosi bastoanele pentru a-i controla pe protestatari dacă aceştia nu răspund la ordine verbale, precum şi ca „dispozitive de impact” dacă o persoană sau o mulţime se manifestă „ameninţător”.
Unul din organizatorii protestelor, în vârstă de 72 de ani, a insistat că reacţia poliţiei a fost exagerată, ştiind din zilele precedente că este vorba de un protest paşnic, care se încheie în câteva ore, şi a asigurat că participanţilor li se cere să poarte mască şi să stea distanţaţi.
Reprezentantul democrat de California Jimmy Gomez a transmis pe Twitter că „protestatarii paşnici merită spaţiul şi protecţia necesare pentru a-şi face auzite vocile şi orice altceva NU este acceptabil, fără excepţii şi fără scuze”.
Miguel Santiago, membru democrat al legislativului local din California, a scris pe Twitter că „acţiunile brutale ale poliţiei de astăzi sunt inacceptabile şi toată lumea trebuie să le denunţe”.
Wendy Carrillo, o colagă a acestuia, a intervenit de asemenea făcând apel la LAPD „să se abţină de la folosirea forţei şi să apere publicul”. „Protestele paşnice nu trebuie să ducă la arestări operate de mascaţi, în contextul Covid-19”, a adăugat ea.
Tot duminică, peste 100 de oameni s-au adunat din nou la Getty House pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse pentru a controla pandemia, inclusiv purtarea măştii şi o interdicţie de circulaţie după ora 22 seara.
În SUA, mișcarea Black Lives Matter revendică o luptă împotriva „rasismului” și a „violențelor poliției”.