Evenimentul Zilei > International > SUA, apel la Irak după atacul cu rachete. „Să îşi îndeplinească obligaţiile”
SUA, apel la Irak după atacul cu rachete. „Să îşi îndeplinească obligaţiile”

SUA, apel la Irak după atacul cu rachete. „Să îşi îndeplinească obligaţiile”

Statele Unite au cerut duminică Irakului să protejeze unităţile diplomatice americane după ce trei rachete au căzut în cursul serii pe ambasada americană la Bagdad, relatează AFP.

„Solicităm guvernului irakian să îşi îndeplinească obligaţiile de a ne proteja unităţile diplomatice”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Cel puţin o persoană a fost rănită duminică în atacul cu rachetă asupra ambasadei americane la Badgad, a declarat un înalt oficial irakian sub rezerva anonimatului.

Trei rachete au lovit, pentru prima dată direct, reprezentanţa americană. Una dintre ele s-a prăbuşit pe o cantină chiar la ora mesei, în timp ce alte două au căzut în apropiere, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate. Nu se cunoaşte deocamdată dacă victima este un cetăţean american sau un angajat irakian.