Strigăt disperat din partea Cehiei! Cere ajutor Europei. Spitalele nu mai fac faţă

Rafila, despre atacul informatic asupra spitalelor. Se vor lua măsuri drastice. Sursa: Arhiva EVZ

Strigăt disperat din partea Cehiei! Guvernul ceh cere ajutorul după ce a crescut numărul de pacienţi infectaţi cu Covid-19, iar spitalele sunt într-un punct critic.

Strigăt disperat din partea Cehiei! Guvernul ceh ordonă medicilor și studenților să ajute la spitalele care se luptă pentru a face față numărului record de pacienți cu COVID-19.
„Varianta mai infecțioasă a coronavirusului, cea britanică, s-a răspândit în toate regiunile noastre. Şi a devenit dominantă în Republica Cehă”.  Anunţul a fost făcut vineri ministrul Sănătății, şi spune: ţara se confruntă cu o nouă creștere a infecțiilor.

Strigăt disperat din partea Cehiei! Cere ajutor Germaniei, Elveţiei şi Poloniei. Spitalele nu mai fac faţă

Blatny a spus că studenţii vor începe să lucreze în spitalele din şară începând de luni. El a spus că situația va rămâne dificilă, deoarece se așteaptă 600-700 de internări zilnice în spital în următoarele 10 zile.

Ministrul Sănătății, Jan Blatny, a avertizat că spitalele din toată țara se află sub „presiune extremă” pe fondul unui val de infecție pe care l-a atribuit unei variante de coronavirus extrem de contagioase.
„Numărul mare al noilor pacienţi infectaţi a sporit presiunea asupra sistemului sanitar, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare creşte”, explică Ministerul ceh al Sănătăţii.Vineri dimineaţă erau spitalizaţi 8.153 de pacienţi COVID-19, dintre care 1.735 la ATI. Pe ansamblul Cehiei. 13% din capacitatea de la ATI este liberă, iar în capitala Praga, numai 5%.

Strigăt disperat din partea Cehiei!

„În unele regiuni spitalele şi-au epuizat capacitatea şi nu mai pot oferi îngrijiri adecvate sau să primească noi pacienţi”, a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Jan Blatny.

Spitalele, în special în regiunea de vest a Republicii Cehe, lângă granița cu Germania și partea centrală a țării din jurul Pragei, au fost deja copleșite. Au fot nevoiţi să transfere  pacienți la clinici din alte părți ale țării.

„Personalul este teribil de obosit”, a declarat pentru televiziunea publică cehă Petr Hubacek, directorul unui spital regional din Domazlice. „Este vorba mai mult de epuizare mentală decât de oboseală fizică”.

Republica Cehă are de departe cea mai mare rată de infecție de 14 zile la 100.000 de locuitori din UE. Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Guvernul a mai ordonat vineri testarea în masă obligatorie a angajaților de stat.

Urmează acelaşi ordin pentru companiile private. Premierul Andrej Babis a făcut apel la proprietarii de companii private pentru a-și încuraja angajații să lucreze de acasă ori de câte ori este posibil.

Republica Cehă are 10,7 milioane de locuitori şi 1,3 milioane de cazuri confirmate, cu 21.325 de decese.

Şi Slovacia vecină a transferat în străinătate săptămâna aceasta primii bolnavi, spitalele sale fiind pline cu pacienţi COVID-19.

Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis şi-a avertizat concetăţenii că anul acesta Paştele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieşi din case, scrie startribune.