Odată cu consolidarea influenței Iranului în Siria, Israelului pare că-i lipsește o strategie politică pentru a face față la ce va urma după conflictul din Siria.

De la izbucnirea războiului din Siria, în urmă 10 ani, numeroși actori de stat și nestatali au fost implicați în conflict. Iranul și Israelul s-au numărat printre ei, scrie NationalInterest.

Acești doi inamici s-au provocat reciproc în Siria, unde atât Teheranul, cât și Tel Avivul au mize incredibil de mari. Pe măsură ce războiul civil se sfârșește, iar regimul Bashar al-Assad iese triumfător, israelienii ar trebui să accepte ca o realitate influența iraniană din Siria post-conflict. Israelul pare însă hotărât să nu accepte această realitate, sugerând că Siria ar putea rămâne un punct fierbinte în ostilitățile iraniano-israeliene pentru anii următori.

Pentru Iran, rămânerea la putere a regimului Assad este un interes al securității naționale, crucial pentru asigurarea supraviețuirii unuia dintre singurii aliați regionali ai Republicii Islamice.

Asta explică de ce Teheranul a investit atât de mult, uman și financiar, în Siria, atât împotriva „rebelilor moderați”, cât și a actorilor extremiști precum Da'esh (ISIS) și grupările afiliate Al Qaeda, reprezentând amenințări existențiale pentru guvernul lui Assad.

Israelul consideră că creșterea influenței iraniene în Siria este inacceptabilă. Deși s-a declarat „neutră” în războiul civil din Siria, creșterea activității iraniene în țară a determinat Israelul să-și traseze propriile „linii roșii”. Și să întreprindă acțiuni militare care să vizeze contracararea Iranului și a aliaților săi din Siria. Israelul a bombardat ținte legate de Iran în Siria de mii de ori pe tot parcursul războiului civil. Armata israeliană a adoptat o strategie de „tundere a gazonului” pentru a slăbi puterea Iranului, executând atacuri aeriene continue împotriva Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și a diverselor miliții șiite susținute de Teheran, precum Hezbollah și Brigada Fatemiyoun.

Israelienii au condus aceste atacuri cu sprijinul Washingtonului. Începând cu mandatul lui Donald Trump și continuând cu președintele Biden, SUA au împărtășit informații cu Tel Aviv și, de asemenea, au efectuat atacuri proprii asupra activelor legate de Iran în Siria. Prima utilizare a forței militare de către noua administrație a avut loc pe 25 februarie, când armata SUA a efectuat raiduri aeriene împotriva facilităților Hezbollah din Abu Kamal, lângă granița irakiană. Oficial, aceste raiduri au fost răspunsul la atacul cu rachete din 15 februarie asupra forțelor americane din Irak.

Israelul ar putea să-și reconsidere politicile față de Siria

Raidurile israeliene comise încă din 2013 au avut un impact asupra mișcărilor iraniene din Siria, împiedicând capacitatea Teheranului de a transfera arme și tehnologie către reprezentanții săi din Liban și Siria. O serie de informații recente au indicat că Israelul desfășoară o campanie țintită împotriva contrabandei iraniene de petrol, lovind numeroase nave iraniene care transportau ilicit petrol către Siria.

Ostilitățile israeliene împotriva militarilor iranieni și a intereselor iraniene din Siria pot servi însă la determinarea Teheranului de a continua așa-numita agendă de „rezistență” în Levant.

Pe măsură ce regimul sirian continuă să-și consolideze puterea, s-ar putea ca și capacitatea Israelului de a atinge țintele legate de Iran din Siria să crească.

Un rezultat al războiului sirian va fi probabil o influență mai puternică a regimului de la Teheran în țara devastată de război. O astfel de influență poate lua forma unor legături economice profunde între Iran și Siria, precum și a amprentei militare a IRGC.

Asta este consecința puterii tot mai consolidate a Iranului în Siria. Iar Guvernul Assad, în mare parte triumfător, care datorează mult Teheranului, nu va putea să le spună iranienilor să plece.

Pe fondul unei posibile reveniri la acordul nuclear iranian, care ar putea ușura fricțiunile dintre Washington și Teheran, Israelul ar putea să-și reconsidere politicile față de Siria. În acest context, ar trebui ca Tel Aviv-ul să ia in calcul căi mai realiste pentru protejarea intereselor de securitate pe termen lung ale Israelului față de Siria. Care nu mai pot depinde la infinit de strategia de „tundere a gazonului”.