Din fericire pentru noi, Homer, Hesiod și marii poeți gerci, cei la care se referă Platon, nu au fost, până la urmă, cenzurați. Îi avem și azi la dispoziție și au fost, vreme de secole, baza pentru instrucția clasică, pentru educația liberală. Au făcut parte din canonul occidental, așa plini de „greșeli” cum erau. Asta e vestea bună.
Vestea proastă e că nu-i mai citește aproape nimeni, deși tocmai în America, unde se întâmplă episodul ciudat de cenzură, există, de 100 de ani, un program universitar de educație liberală, bazat tocmai pe lectura marilor cărți ale omenirii. Așa s-a și numit - Great Books Program - și a fost accesibil în zeci, poate sute de universități ale lumii.
Poate că acest program, început în anii 20 ai secolului trecut, a fost unul dintre motivele pentru care America a fost beneficiara unui adevărat brain drain (exod al „creierelor”), întâi dinspre Europa răvășită de totalitarismele din deceniile 4 și 5 ale secolului trecut, apoi dinspre întreaga lume.
Dar dincolo de avantajele directe, educația liberală este și condiția unei democrații funcționale, spune Leo Strauss, un gânditor ajuns din Germania, ce deținea supremația academică înainte de cel de Al Doilea Război Mondial, prin Anglia, în Statele Unite.
„Fiecare elector știe că democrația modernă stă sau cade în funcție de știința de carte”, dar „ce este democrația modernă?”, se întreabă Leo Strauss. „S-a spus că democrația e un regim care se bazează pe virtute: democrația e un regim în care toți sau cei mai mulți dintre adulți sunt oameni ai virtuții, iar câtă vreme virtutea are nevoie de înțelepciune, e un regim în care toți sau cei mai mulți adulți sunt virtuosi și înțelepți, sau o societate în care toți sau cei mai mulți dintre adulți și-au dezvoltat în cel mai înalt grad rațiunea, sau o societate rațională. Într-un cuvânt, democrația este o aristocrație care s-a răspândit devenind aristocrație universală” (4)
Cât de departe pare America acestor zile de o astfel de descriere! „Aristocrația universală” este pe atât de virtuoasă și înțeleaptă pe cât a fost și vechea aristocrație. Răvășită de proteste, venite în plină pandemie ce seceră zeci de mii de vieți. Și care, în ciuda zecilor de universități de pe primele locuri în topurile mondiale, exportă nu rețeta vaccinului anticoronavirus, nu înțelepciunea unei societăți ce a evitat cu secces totalitarismele de secol XX în ciuda extremei sale diversități, ci încrâncenarea unor proteste ce se războiesc cu istoria.
Pentru că cei care dărâmă azi statui și interzic filme cred că știu care este „partea bună a istoriei”. Dar nici măcar pe baza vreunei construcții raționale laborioase, precum teologia din Republica, ci pe baza unei religii seculare a progresului, care știe, prin inspirație precum poeții, de la muzele sale, ce este bine pentru toată lumea.
Teologia istoriei
Recomandările noastre
