Printre primii muncitori întorşi acasă din Italia, pe fondul crizei economice mondiale, doi fraţi din Vrancea au dat startul investiţiilor din comuna lor natală.

Prima duminică a lunii decembrie va rămâne mereu în biografia familiei Ciubotaru, de „stranieri“ repatriaţi, drept „Ziua Inaugurării“, când au „regalat“ sute de pâini oamenilor din Păuneşti, Vrancea, aşteptând privirile care să confirme: „O să cumpărăm!“. După 16 ani petrecuţi în Italia, fraţii Dănuţ şi Neculai Ciubotaru s-au întors acasă, iar cu banii strânşi şi-au deschis o fabrică de pâine.

În timp ce în ţară se închid sute de societăţi şi zeci de mii de muncitori sunt trimişi în şomaj, fraţii se numără printre puţinii norocoşi care au reuşit să pună pe picioare o afacere. Autorităţile se aşteaptă ca de peste graniţele ţării să se întoarcă alţi 500.000 de români. Unii vor fi consiliaţi pentru a-şi deschide o afacere iar cei care au muncit legal vor primi ajutor de şomaj. „Am ajuns unde am visat“

Fraţii Ciubotaru şi-au dat seama la timp că în Italia ar putea rămâne şomeri, aşa că au revenit în ţară, unde au investit într-o afacere de panificaţie. La inaugurarea fabricii lor din Păuneşti au simţit că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Din Italia, unde a plecat la 23 de ani, s-a întors cu bani, câteva amintiri amestecate şi următoarea revelaţie: „Tinereţea mea s-a dus. Acuşi împlinesc 41 de ani. Sper ca toate sacrificiile mele să merite“. Dănuţ Ciubotaru nu va uita niciodată cum l-a primit Italia, în 1992, când doi poliţişti l-au scos din trenul în care dormea, cu bastoane pe spinare şi pistolul la tâmplă, chiar dacă acum este, la rândul lui, patron. Se întorc stranierii în Păuneşti

Primarul Aurel Petrilă vorbeşte despre comuna Păuneşti ca de un liliac înflorit în toiul iernii. „Pământurile noastre n-au fost niciodată în pârloagă, chiar dacă, din anii ’90, în comună nu au mai rămas decât bătrânii şi copiii. Primii care plecau să-şi facă un rost prin lume aveau grijă să-şi tragă după ei rudele. Aşa s-a ajuns ca, acum, să avem peste 2.000 de tineri în străinătate, cei mai mulţi în Italia şi câţiva în Spania, Franţa sau Grecia. De anul trecut, de când cu criza economică, au început să se întoarcă şi să investească puternic în Păuneşti“. Numai în ultimele cinci luni, de când e primar, „stranierii“, aşa cum îi alintă pe cei întorşi acasă, i-au pus pe birou mai multe proiecte de investiţii: o fabrică de cărămidă, o alta de textile, o spălătorie auto şi o crescătorie de animale. „Gata, nu mai plecăm în Italia!“ Vilele din comună - construite în stil mediteraneean şi vopsite în culorile tari ale orgoliului - dovedesc că primarul nu se laudă degeaba. În Păuneşti s-au făcut, în ultima vreme, tot felul de investiţii care prevesteau întoarcerea acasă a „italienilor“. Cea mai recentă, de 200.000 de euro, este fabrica de pâine a fraţilor Ciubotaru. Printre primii plecaţi din România, în anii ’90, când se făceau concedieri pe capete, ca şi acum, fraţii pot răsufla uşuraţi. După 17 ani de muncă în Italia, au avut curajul să spună, în august: „Gata, nu ne mai întoarcem!“. „Am revenit în ţară la momentul potrivit. Fabrica la care am lucrat, lângă Veneţia, în ultimii ani, e în prag de faliment, oamenii nu şi-au mai primit salariile de câteva luni. De la cei rămaşi în Italia avem semnale că lucrurile merg tot mai prost. Sunt mulţi care vor să se întoarcă şi să deschidă afaceri acasă, în colaborare cu investitori italieni“, spun la unison fraţii Ciubotaru, Dănuţ şi Neculai. Afacerea de familie, ridicată pe locul unei foste livezi, îi aştepta, încă de acum un an, să-şi ia viaţa de la capăt. Pentru a doua oară. „A dat Dumnezeu şi s-au întors acasă!“

Dacă speranţa ar avea un parfum, pentru familia Ciubotaru ar fi aburul dulce şi spumos al pâinii abia scoase din cuptor. Socrul Costică se agită fericit, printre utilajele importate din Germania şi Turcia, în laboratorul curat ca o spiţerie: „Mai uşurel acolo!“ sau „Atenţie la malaxor!“. „Deocamdată, se lucrează într-un schimb, cu şase persoane, până văd băieţii cum merg şi producţia, şi piaţa de desfacere. Cine ştie, în timp, poate o să se ajungă la vreo 20 de angajaţi şi trei schimburi, pentru că Păuneştiul e mare şi există cerere“, spune bărbatul care, în ultimii ani, a făcut-o pe observatorul economic al comunei. Când veneau copiii acasă, vara, trebuia să le raporteze ce s-a mai schimbat în Păuneşti şi ce perspective de afaceri au mai apărut în zonă. „Acum a dat Dumnezeu şi s-au întors! Să doarmă în patul lor, să mănânce din mâncarea lor, în ţara lor“, îşi încheie vrânceanul pledoaria, alintând cu privirea pâinile albe şi rotunde, de care se agaţă toate speranţele familiei.

Gustul tinereţii pierdute

„Când veneam acasă, pentru două, trei săptămâni, asta întrebam: Ce putem face aici? Nouă aşa ne-a trecut tinereţea. Veneam acasă nu să mergem în concediu, la munte sau la mare, ci tot cu gândul să plecăm înapoi, la muncă. Ne-am făcut case, ne-am luat maşini, dar trebuia să facem şi ceva din care să ne câştigăm existenţa. În Păuneşti nu era fabrică de pâine, aşa că ne-am hotărât că asta va fi prima afacere“, povesteşte Neculai, unul dintre sutele de mii de bărbaţi români care şi-au revăzut copiii, lăsaţi acasă în grija rudelor, când aceştia erau deja mari. „Investiţia este foarte mare, ne-a trebuit un pic de curaj şi multă umblătură, din cauza birocraţiei. Eu am ridicat fabrica, iar fratele meu a venit din urmă. Dumnezeu este mare şi vede sudoarea noastră!“, adaugă, cu mândria cuvenită, bărbatul de 40 de ani, care se trezeşte în continuare la patru dimineaţa. Rodul muncii de-o viaţă a fraţilor Ciubotaru se numeşte simplu: „CiuboPan“, produsul costă 1 leu şi este preparat după reţete tradiţionale, cu ambiţia de-a semăna la gust cu „pâinea tinereţii noastre“. SACRIFICII

„Ne-am trezit la 40 de ani, deodată“

„Nu ştim când au trecut toţi anii ăştia. Acum, când intrăm în fabrica noastră, parcă nici n-ar fi fost. Ne-am trezit la 40 de ani, deodată“. Povestea fraţilor Ciubotaru, în care s-ar putea regăsi cu uşurinţă milioane de români, începe cu zilele petrecute de Dănuţ într-un tren via Italia - „fără nicio adresă, fără să cunosc limba“ - continuă cu o săptămână de căutări şi cine luate la casele de ajutor, apoi cu primul patron şi cele 14 ore de muncă zilnice, în diverse fabrici din Roma şi nordul Italiei. „Ne trezeam la patru jumate, la cinci începea munca şi ne întorceam abia seara. Aşa am ţinut-o ani în şir“, povesteşte Neculai, care a lucrat „la marmură şi la lemn“. Finalul este abrupt: un zbor spre România, frământat de aceleaşi griji, ca în urmă cu 17 ani: „Oare o să reuşim?“. În clipele grele, când se mai enervau la locul de muncă, fraţii îşi amintesc că îşi spuneau mereu: lasă că o să ne întoarcem noi acasă! Dintotdeauna şi-au dorit să aibă casele lor şi propriile afaceri. După ce au strâns cureaua, lună de lună, cu gândul întoarcerii, şi-au văzut visul împlinit. Acum pot să spună: „Nimic nu este imposibil!“

REACŢII ŞI SOLUŢII

Muncitorii la negru se vor întoarce primii Mihaela Matei, şeful Direcţiei de Management şi Mobilitate a Forţei de Muncă: „Numărul muncitorilor români care se întorc din Italia sau din Spania este foarte dificil de monitorizat. Practic, ei nu pot fi obligaţi să ne informeze când şi de unde se întorc sau unde au de gând să se angajeze. În schimb, primim în ultima vreme tot mai multe telefoane din partea celor care s-au întors şi vor să-şi deschidă propriile afaceri, nu să se angajeze. Pentru ei, direcţia noastră oferă consiliere şi toate informaţiile de care au nevoie. Trebuie amintit că, momentan, guvernul nu oferă bani celor care se întorc, ci posibile surse de finanţare pentru proiectele lor. Încă nu se înregistrează un val aşa mare de întoarceri. Cei care au muncit legal în Spania sau în Italia beneficiază, în cazul pierderii locului de muncă, de ajutor de şomaj“.

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţ iei Sindicale Cartel Alfa: „Nu deţinem o informaţie matematică exactă referitoare la numărul celor care s-au întors sau au de gând să revină în România. Din discuţiile cu colegii noştri sindicali din Italia şi Spania, ştim că, în prezent, există presiuni asupra tuturor imigranţilor, nu numai asupra românilor. Criza îi presează acum pe cei care muncesc la negru, pentru că ei nu au nici asigurare medicală, nici ajutor de şomaj. Cumulativ, din Spania şi Italia, estimăm că se vor întoarce 500.000 de muncitori români, care vor fi, cel mai probabil, asistaţi social, pentru că vor fi înregistraţi ca persoane care nu au venit minim garantat. Probabil că mulţi se vor angaja la negru, ceea ce va face să crească numărul celor care muncesc fără carte de muncă, adică 16% din populaţie. În octombrie, rata şomajului din România era de 3,4%, iar în noiembrie a crescut la 4,1%“. Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse: „Nu avem nicio cifră, nu s-a întors nimeni. Nu deţinem nicio dată referitoare la cei care s-au întors şi nu s-a făcut încă nicio solicitare de locuri de muncă din partea acestora“. 500 de români care lucrează peste hotare sunt aşteptaţi să se întoarcă în ţară, estimează autorităţile