Decedat la vârsta de 31 de ani, italianul Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a intrat pe „lista neagră” a fotbaliștilor care au pierit fulgerător, răpuși de problemele cardiace
Davide Astori (31 de ani) și-a găsit sfârșitul într-o cameră de hotel. Italianul a fost răpus de un stop cardiac, în timp ce dormea, și a intrat pe lista fotbaliștilor a căror inimă a clacat brusc.
Dușmanul tăcut
Astfel de cazuri s-a înmulțit îngrijorător în ultimele două decenii, o cauză fiind legată și de medicamentația care asigură peformanțe fizice superioare celor din perioada boemă a „Sportului Rege”. La multe dintre victime, controalele amănunțite, făcute în prealabil, n-au relevat probleme.
Două drame la Dinamo
În România, Ștefan Vrăbioru a decedat în 1999, la 23 de ani, în timpul jocului Rapid - Astra. La autopsie s-au descoperit grave probleme cardiace. În 2016, camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un stop cardiac, în timpul partidei Dinamo - Viitorul. Echipa din Ștefan cel Mare mai trecuse printr-o asemenea tragedie, după ce Cătălin Hîldan (24 de ani) murise, în 2000, din cauza unui accident vascular.
Feher a luat galben și-a murit Atacantul maghiar Miklos Feher a căzut secerat pe teren, în timpul partidei pe care echipa sa, Benfica Lisabona, o disputa cu Vitoria Guimaraes, în 2004. Jucătorul avea 24 de ani și a clacat imediat după ce a fost avertizat de arbitru cu un cartonaș galben, în ultimele secunde ale confruntării. Medicii l-au resuscitat pe teren, dar n-au putut să-l salveze pe Feher.
Vivien Foe n-a avut șanse În 2003, Columbia și Camerun s-au întâlnit la Cupa Confederațiilor, iar spectacolul din teren avea să fie umbrit de o tragedie. Marc Vivien Foe (28 de ani) s-a prăbușit din senin, după ce a suferit un stop cardiac. Doctorii prezenți la stadion, dar și cei de la Spitalul Municipal din Lyon n-au mai putut să-l readucă la viață pe fotbalistul african, legitimat la Manchester City.
Puerta, răpus după trei zile O altă tragedie la nivel înalt l-a avut în centru pe Antonio Puerta, jucătorul celor de la FC Sevilla. În 2007, la 22 de ani, spaniolul a suferit un stop cardiac, în timpul jocului cu Getafe. A fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost afectat în continuare de o serie de stopuri. Antonio Puerta a decedat după trei zile de la debutul problemelor cardiace.