Știința din URSS atinsese cel mai înalt nivel: Învia morți

Știința din URSS atinsese cel mai înalt nivel: Învia morți

Alexandru Smirnoff era decanul facultății de medicină din Moscova și directorul clinicii pentru bolile inimii. Încetul cu încetul el ajunsese la concluzia că o oprire accidentală a inimii putea fi remediată. Savantul rus declara că-și închinase zece ani din viață studiului acestei probleme.

Profesorul sovietic Alexandru Smirnoff susținea, în perioada interbelică, într-un interviu acordat ziarului german „Hamburger Fremdenblatt”, că reușise să trezească la viață 22 de oameni socotiți morți, nu numai în urma unor crize cardiace, dar și în cazul când inima încetase să mai bată după o intervenție chirurgicală și când injecțiile cu camforă etc. nu mai aveau niciun efect.

Salvarea trecătorului

Totuși, el preciza că repornirea inimii era posibilă doar dacă nu se oprise din cauza unei boli, ci, de exemplu, pe bază de surmenaj sau electrocutare.

Un trecător căzut pe stradă, pe care medicii îl declaraseră mort de o criză cardiacă, fusese readus la viață de Smirnoff.

Totul este, spunea el, ca în timpul unei crize cardiace să fie pusă, în mod artificial, inima în mișcare timp de o jumătate de oră, pentru a restabili circulația sângelui și a învinge astfel moartea.

Era de părere că, în urma unei crize cardiace, tot corpul rămâne în viață timp de câteva secunde și că procedând la o operație rapidă omul putea fi salvat.

Într-un caz, Smirnoff intervenise în cursul unei operații, când inima bolnavului cedase, și, după 45 de minute, pacientul a revenit la viață.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric